TURCIA ŞI-A MARCAT ZIUA NAŢIONALĂ

Republica Turcia şi-a marcat pe 29 octombrie ce-a de-a 91-a aniversare. Turcia este a 16-a cea mai mare economie din lume şi a 6-a din Europa. „În ciuda eforturilor depuse în ultimii ani, sîntem conştienţi de faptul că mai avem un drum lung de parcurs. Întreprindem eforturi considerabile pentru ca Turcia să poată ajunge la un nivel mai bun al indicelui de dezvoltare umană”, este specificat într-un comunicat de presă al Ambasadei Republicii Turcia în Republica Moldova.

Potrivit sursei citate, Turcia consideră Republica Moldova drept un vecin şi un partener important şi acordă o mare importanţă relaţiilor cu ţara noastră. Acordul de prietenie şi cooperare între cele două state a fost semnat acum 20 de ani.

Relaţiile economice şi comerciale dintre cele două ţări s-au dezvoltat considerabil în ultimii ani. Structurile economice complementare ale Turciei şi Republicii Moldova prezintă un potenţial de cooperare economică enormă pentru ambele părţi. În luna septembrie curent a fost semnat Acordul de liber schimb între Republica Moldova şi Turcia. Totodată, în acest an a fost semnat şi Acordul de abolire a regimului de vize, care a intrat în vigoare la 1 iunie curent.

Sursa: Moldpres