Pîine şi circ pentru „prostime”

Autor: Mihai CONŢIU

Nu de puţine ori am asistat la cazuri în care deputatul X îşi dă demisia din partidul Y deoarece i-a „trădat” aşteptările, l-a „dezamăgit”, iar mai apoi se înscrie în partidul Q pentru că doctrina acestuia corespunde „idealurilor” sale sau îşi face alt partid cu o ideologie „cu mult mai apropiată de interesele ţării şi cetăţenilor” şi tot aşa. În neo-limbajul de specialitate, aceştia se numesc traseişti politici. Atît la feminin, cît şi la masculin, DEX defineşte acest substantiv de aşa manieră încît li se potriveşte de minune politicienilor în ambele variante.

DEX: traseist, -ă, pl. -işti, -iste, s.m., s.f. (fam.; deprec.) 1. s.f. Femeie care plăteşte cu sex deplasarea cu maşina; prostituată. 2 s.f. Femeie care practică prostituţia pe un anumit traseu. 3. s.m. Politician care se transferă de la un partid la altul, în funcţie de interesele personale. pl. -işti, -iste.

Luîndu-ne după denumirile lor, dar şi dacă sîntem suficient de naivi, am fi tentaţi să credem că partidele politice din Moldova se deosebesc fundamental unele de altele. În realitate, însă, toate sînt la fel, toate se adresează cu aceleaşi mesaje aceloraşi oameni şi toate urmăresc să obţină puterea prin mijloace asemănătoare.

În R. Moldova nu există nici la ora actuală vreun partid politic tradiţional sau cu o identitate doctrinară care să-l deosebească de celelalte. N-ar trebui să fie înşelat de aparenţe nimeni pînă într-acolo încît să fie tentat să spună că PCRM ar fi un partid cu tradiţie pentru că nu-i deloc aşa.

Comuniştii moldoveni nu mai sînt comunişti din clipa în care s-a destrămat URSS. Ei acum sînt nişte burghezi opulenţi (adică foarte bogaţi) şi cu o clasă de oligarhi de-a dreptul insultătoare la adresa alegătorilor pe care-i manipulează şi îi înşeală ca să-i aleagă. Electoratul tradiţional, clasic al comuniştilor a fost proletariatul, despre care chiar că nici nu mai poate fi vorba că ar fi o clasă socială în Moldova. Putem vorbi, cel mult, despre o rămăşiţă incoerentă discutabilă şi disputabilă de proletariat. La fel este şi în cazul ţărănimii.

Democraţii moldoveni chiar că nu au nici o identitate clară. Ei sînt, la vîrf, erupţia din ceea ce a fost cîndva fostul PCUS din RSSM şi actualul PCRM. Pe parcurs, li s-au ataşat elemente „descurcăreţe” din rîndul celor îmbogăţiţi suspect peste noapte, foşti comsomolişti precum şi tineri fără trecut sovietic, dar care au fost corupţi pe parcurs de aceleaşi malefice figuri foste sovietice sau interlope.

Liberalismul, la rîndu-i, este o caricatură a ceea ce ar trebui să fie un partid liberal de tip clasic sau modern. Moldova nu are o clasă socială de mijloc vizibilă şi consolidată, pe care s-o poţi arăta cu degetul şi s-o poţi defini, care ar putea, eventual, să fie o bază pentru liberalism. Moldova are o clică de bogătaşi, oligarhi şi mari bandiţi, care şi-au acumulat averile din jefuirea patrimoniului de stat, prin corupţie, trafic etc. Dincolo de aceştia, se află sărăcia ţăranilor, traiul de pe o zi pe alta al funcţionarilor de stat şi a unor intelectuali medii şi cei fugiţi peste hotare, la muncă, care-şi întreţin familiile nevoiaşe rămase acasă.

Ei bine, partidele moldoveneşti se luptă să smulgă voturile tocmai de la aceştia din urmă. Ca să reuşească, liberalii nu mai sînt liberali, democraţii nu mai sînt democraţi, comuniştii burghezi nu mai sînt comunişti burghezi şi toţi devin populişti de stînga în toată regula. Dincolo de aşa-zisa prosperitate a ţării pentru care spun că luptă, toţi le promit oamenilor nevoiaşi salarii mai mari, condiţii de muncă mai bune, asigurării sociale, locuri de muncă, modernizarea satelor şi oraşelor etc. Bineînţeles că, în ultimii 24 de ani, nici un partid politic sau politician nu s-a ţinut de cuvînt. Nimeni nu şi-a îndeplinit promisiunile electorale nici măcar în proporţie de 10%.

Cu toate acestea, mulţi dintre deputaţii ajunşi în Parlament devin traseişti politici. Uneori există şi partide care sînt traseiste politice, aşa cum PL-ul lui Ghimpu a devenit anexa neoficială dar eficientă a PD-ului condus din umbră de Vlad Plahotniuc. Toţi cei care pleacă dintr-un partid în altul o fac cu o figură sobră, pătrunşi de „importanţa pasului făcut de ei”, ca şi cum ar fi o decizie sacramentală, şi, aşa cum sugeram la început, declară cu gravitate că părăsesc partidul pentru că acesta le-a trădat aşteptările lor şi pe cele ale alegătorilor. Ulterior, se înscriu în alt partid care, aşa cum arătam, nu-i cu nimic mai breaz decît cel pe care l-au părăsit.

Aşadar, nu-i aşa că avem de-a face cu o tîrfă politică reală care practică prostituţia pe un anumit traseu? Puţin le pasă lor de popor şi ţară. Ei, de regulă, părăsesc un partid în favoarea altuia pentru bani, pentru că cineva i-a plătit bine ca să părăsească partidul respectiv spre a-l slăbi în favoarea lui. Sigur că este foarte greu să demonstrezi acest lucru, iar asta şi pentru că nu există o Procuratură, o Justiţie, un Fisc şi un CNI independente şi puternice, ca să-i ia la bani mărunţi, să-i cerceteze de unde au averile pe care le afişează (maşini şi vile de lux, conturi în bănci locale şi străine) ei sau membrii familiilor lor.

Presa a scris că unul dintre cei mai prolifici cumpărători de traseişti politici ar fi Plahotniuc, iar acest lucru nu trebuie să ne mire deloc. Cel mai interesant tip de traseism este cel al lui Vitalie Nagacevschi. Vă daţi seama ce înseamnă să părăseşti funcţia de deputat în favoarea celei de avocat al lui Plahotniuc, iar asta după ce a fost preşedintele Comisiei de cercetare a evenimentelor din 7 Aprilie 2009. Ţinînd seamă doar de calitatea de preşedinte al unei astfel de Comisii, în ţările civilizate ale Europei acest lucru ar fi fost sancţionat ca un dur şi flagrant conflict de interese politice. Dar Alexandru Tănase, care a fost „achiziţionat” pentru funcţia de preşedinte al CC? De Mihai Godea, Marian Lupu etc. nici nu mai vorbim!

Traseismul politic moldovenesc este cu putinţă şi va fi atăta vreme cît Moldova întruneşte toate criteriile distructive ale unui stat mafiot. Traseismul de care vorbim este posibil aici deoarece statul este controlat de un individ care are la cheremul lui Justiţia şi Procuratura, dar şi pentru că poporul în sine a fost adus la un grad de coruptibilitate înfricoşător. Trăind în sărăcie lucie, corupţia a devenit o a doua natură şi pentru individul comun, iar a fura echivalează cu necesitatea de a trăi.

Astfel, asistăm şi la un traseism politic inconştient al maselor, care-s corupte de aceiaşi traseişti politici şi „cumpărătorii” lor. La ora actuală, după 24 de ani de la declararea independenţei de stat, Moldova nu are absolut nici un politician activ profesionist, nu are absolut nici un politician care măcar vag să fie perceput ca un virtual model pentru tînăra generaţie. Din punct de vedere politic, profesionist, iar aici recurg la comparaţia cu statele UE în care ţara vrea să se integreze, Moldova este anemică total şi nu există.

Ţara rezistă şi există datorită UE, recomandărilor care i se fac şi pe care, de voie sau de ne-voie, politicienii de paie din Moldova sînt nevoiţi să le îndeplinească. În rest, n-au fost şi nu sînt capabili de nici o iniţiativă majoră naţională, care să-şi pună amprenta pe istoria contemporană a statului. Nu există absolut nici un proiect naţional de mare anvergură despre care întreg poporul să spună: Asta-i realizarea politicianului X şi nepoţii mei se vor mîndri că am fost contemporan cu el!

Sînt de-a dreptul patetici cei care se mîndresc cu „marea lor realizare istorică prin care au semnat Declaraţia de Independenţă” sau cei care-şi arogă trufaş meritul redactării unei Constituţii pastişate, stîngace şi incomplete.

Politicianul moldovean este traseist, trădător şi hoţ pentru că vine din NIMIC ca politician. El n-are tradiţie politică democratică. Bruma de aşa-zise exerciţii politice şi-a altoit-o pe mentalităţile politice sovietice deja asumate şi aşa a transmis-o şi mai tinerilor politicieni pe care i-a corupt şi a căror avansare a depins de ei. Despre ce fel de tradiţii politice democrate înnăscute, neapărat şi instinctuale, poate fi vorba în cazul unora ca Mihai Ghimpu, Ion Hadîrcă, Ana Guţu, Vitalia Pavlicenco, Dumitru Diacov, Dorin Chirtoacă, Iurie Leancă, Valeriu Munteanu, Corina Fusu,Valeriu Streleţ, Veaceslav Ioniţă etc., etc., căci comuniştii nici nu mai intră în calcul? Figuri şi mentalităţi sovietice fardate cu pseudo-democraţie şi ucenicii lor corupţi!

În concluzie, traseismul politic moldovenesc este, pur şi simplu, un negoţ în care cineva cu bani cumpără un deputat, cumpără un om efectiv, aşa cum s-a întîmplat şi cu un procuror general. Înţelege cineva cît de coruptă, imorală şi demnă de tot dispreţul este clasa politică din Moldova?