Înainte de sărbători, cînd s-a aflat despre cazul de la Institutul Mamei şi Copilului, am zis şi eu la fel ca toată lumea de bună credinţă că cele întîmplate e un coşmar adevărat. Mai pe urmă, au ieşit la suprafaţă şi alte detalii, care au lăsat să se înţeleagă că nu e totul chiar aşa cum pretinde că a fost victima. Şi iată atunci am înţeles încă odată ce se poate întîmpla în ţara noastră cu cei care îşi permit să gîndească altfel şi să aibă o altă opinie, diferită de a celor care se consideră lume bună, instruită, revoluţionară, care luptă cu sistemul, dar într-o manieră elegantă şi intelectuală, ori, dimpotrivă, într-un stil frondist, sau în faţa calculatoarelor din locuinţe departe de a fi numite proletare. Bine, despre Institutul Mamei şi Copilului aş avea şi eu de spus ceva, iar dacă n-aş face-o, aş fi o laşă nerecunoscătoare şi, ceea ce e şi mai straşnic, aş lăsa o mulţime de eventuale mame să creadă că această instituţie medicală e chiar „maternitatea groazei”, cum am văzut că s-a ajuns să se scrie de cineva în internet.

Cel de-al doilea copil al meu a fost o surpriză, pentru că anterior, în urma unor probleme de sănătate mi s-a spus clar că în viaţa mea nu mai poate fi vorba de o sarcină. Păi, iată, a fost…iar eu am calificat acest fapt ca pe un semn ceresc. Semnul, fie şi ceresc, de la bun început s-a arătat a fi cu probleme. Neplăcute, obositoare, chinuitoare, care mai tîrziu s-au transformat chiar în grave. La jumătate de termen de graviditate, două maternităţi, una din ţară şi alta din capitală, cu specialişti foarte buni, au fost unanime în concluzia că sarcina trebuie întreruptă urgent pentru că deja devenise periculoasă pentru sănătatea mamei, adică a mea. Iar viaţa mamei este prioritară. Or, în acest concurs de împrejurări, deloc fericite, am obţinut totuşi îndreptare la Institutul Mamei şi Copilului, deşi toţi erau siguri că decizia va fi aceeaşi, iar medicii de acolo nu se vor opune colegilor de la alte spitale, chiar dacă nu atît de prestigioase şi dotate. Ca să vezi că s-au opus, au îndrăznit, au riscat şi au izbutit. Eu n-am murit, după cum erau temerile, ba mai mult decît atît –am fost şi eu pe măsura riscului şi fără cezariană (pentru că era strict contraindicată de indicii de sănătate) am adus pe lume un băiat nici mai mult, nici mai puţin, exact de cinci (!) kilograme. La asemenea copii în Institutul Mamei şi Copilului li se spune în glumă „preşedinţi”.

Azi „semnul ceresc” e în clasa a VI-a, este eminent şi se încadrează în toate caracteristicile copiilor de vîrsta lui. Iar eu deseori mă surprind cu gîndul – dar dacă atunci lanţul făcea fisuri şi cineva din medicii din ultima instanţă spunea un categoric „nu” şi insista, dar dacă atunci n-aş fi avut susţinerea şi încurajarea personalului, dar dacă…o sumedenie de „dacă” rămaşi în aer pentru că totul a fost bine pînă la urmă. Iată de ce mă doare cînd văd ce se face din imaginea şi reputaţia acestui spital, unde au loc şi sînt posibile minuni. Dar mă doare cumplit, pentru că eu ştiu un altfel de Institut al Mamei şi Copilului. Şi nu, n-am „împins” bani de vreme ce 1. Nu-i aveam pentru „împins” şi 2. Pentru că eu nu „împing” bani niciodată acolo unde ştiu că am dreptul să beneficiez de chestii gratuite. Principial. La urmă cînd deja plecam cu „semnul ceresc” acasă am făcut nişte cadouri simbolice, dar numai pentru că aşa am vrut eu.

Iar acum despre comisia şi sancţiunile faţă de această instituţie. Şi eu, spre deosebire de un bloger care a cutezat să scrie altfel decît ce scriau diverse „personalităţi publice”, fiind ca urmare înjurat şi blamat în toate felurile, îmi pot permite să scriu altfel. Pentru că nu-s nici misogină (nu pot fi prin definiţie), am născut şi ştiu cum e, nu-s nici o feministă înrăită şi nu reneg meritele unei femei-mame. Păi iată, am mari bănuieli că şi comisia, şi decizia, şi sancţiunile s-au făcut pentru a închide gura presei. Că numai o investigaţie serioasă şi obiectivă n-a fost ceea ce am văzut imediat ce am ieşit din sărbători. Să zicem că au închis-o, dar numai pentru un timp, pentru că sistemul sănătăţii e plin de buboaie purulente, neprotejat, neasigurat, fără imunitate şi vaccin. În care fiecare se menţine pe ape cum poate. Medicii mai cu o şpagă-două, pacienţii ameninţînd cu Facebook-ul, iar asistentele şi infirmierele - cum dă Domnul. Aici – un 10 lei pentru o clismă, acolo – 5 lei pentru că a dus oala, dincolo – 20 de lei pentru o infuzie şi ziua trece. Cînd toţi cei care lucrează în sistemul sănătăţii vor fi remuneraţi şi apreciaţi la justa valoare, atunci ei singuri vor exclude din rîndurile lor persoanele care le fac breasla de ruşine. În acelaşi Institut al Mamei şi Copilului sînt mulţi, foarte mulţi, mult mai mulţi specialişti şi, totodată, oameni de treabă, decît canalii. De ce dar aceşti mulţi şi buni, cînd numele instituţiei lor a fost amestecat cu glod şi mizerie, nu s-au revoltat? Pentru că fiecare dintre ei ştie că nu e fără păcat, fie şi cît de mic, de aceea nici n-au avut obraz să protesteze şi au înghiţit fără să crîcnească această execuţie publică. Cînd o să auzim că angajaţii unei instituţii medicale nu mai tolerează să li se ponegrească numele, meseria şi spitalul unde lucrează, asta va însemna că în medicină a început procesul de schimbare în bine. Iar pentru asta este necesar ca mai întîi de toate angajatul medical să fie scos din postura de şnapan ordinar şi cerşetor. Şi atunci el va respecta regulamentul, protocolul şi codul deontologic, pentru că va fi mai jos de demnitatea lui să n-o facă. Rămîne numai ca această demnitate să ajungă realitate.

Lilia GRUBÎI