SECRETARUL DE STAT AL APĂRĂRII A PARTICIPAT LA REUNIUNEA ANUALĂ A COMANDAMENTULUI ALIAT PENTRU TRANSFORMARE

Secretarul de Stat al Apărării, Aurel Fondos, a participat la conferinţa anuală a şefilor responsabili de procesele de transformare din cadrul forţelor armate aliate şi partenere, organizată de Comandamentul Aliat pentru Transformare (ACT), care s-a desfăşurat în perioada 16-18 decembrie curent, în oraşul Norfolk din statul Virginia, SUA.

Contactat de agenţie, Aurel Fondos a menţionat că Reuniunea a avut ca scop realizarea unui schimb de practici de succes în domeniul de transformare şi identificare a unor arii potenţiale de cooperare între statele membre NATO şi cele partenere. "Cei circa 300 de participanţi au abordat subiecte relevante procesului de transformare, dar şi realizări ale programelor implementate de ACT. În acest context, o atenţie deosebită a fost acordată iniţiativelor NATO „Connected Forces Initiative” (Iniţiativa Forţelor Conectate) şi „Smart Defence” (Apărarea Inteligentă)", a specificat secretarul de Stat al Apărări.

Fondos a mai spus că la Norfolk, în premieră, a fost analizat procesul de implementare a Iniţiativei de consolidare a capabilităţilor de apărare (Defence Capacity Building Initiative) şi Platformei de Interoperabilitate (Interoperability Platform), adoptate în luna septembrie curent, în cadrul Summit-ului NATO din Ţara Galilor. Discuţiile s-au axat şi pe identificarea unor mecanisme şi mijloace necesare pentru dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor de colaborare dintre NATO şi partenerii săi.

Conferinţa şefilor responsabili de procesele de transformare din cadrul forţelor armate aliate şi partenere este organizată anual de Comandamentul Aliat pentru Transformare al NATO, începînd cu 2006.

Sursa: Moldpres