RITLABS ESTE LIDER IN TOPUL COMPANIILOR CARE AU DEPUS CERERI DE INREGISTRARE LA AGEPI

Firma RITLABS este lider în topul persoanelor juridice care au depus cereri de înregistrare a obiectelor dreptului de autor și conexe la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), cu zece cereri depuse în anul 2015.

Cele mai multe cereri, șase, se referă la opere de artă plastică, după care urmează opere fotografice, operă de artă aplicată şi operă integrantă. În total, RITLABS a depus la AGEPI 21 cereri de înregistrare a obiectelor dreptului de autor şi conexe.

Pe locul doi se află Academia de Studii Economice din Moldova cu nouă cereri de înregistrare a operelor ştiinţifice depuse la AGEPI în 2015.

Instituția Medico-Sanitară Publică "Centrul Național Științifico-Practic de Medicină Urgentă" se plasează pe poziția a treia cu șase cereri de înregistrare a operelor ştiinţifice.

În topul persoanelor juridice care au depus la AGEPI cereri de înregistrare a obiectelor dreptului de autor sau ale drepturilor conexe, în anul 2015, se mai află Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemițanu", ÎM "Pay Point" SRL, Societatea cu Răspundere Limitată "UNICA SPORT", "COMPANIA - DEKART" SRL, Întreprinderea de Stat Compania Aeriană "AIR MOLDOVA", Întreprinderea Individuală "RUTCOVSCHI ANDRIEŞ" și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

În anul 2015, la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală au înregistrat obiecte ale dreptului de autor sau ale drepturilor conexe în total 18 persoane juridice.