Cînd a făcut această fotografie, savantul Sigmund Freud nu putea să știe că Primul Război Mondial avea să-i schimbe pentru totdeauna familia și, în același timp, felul în care înțelegea natura umană.

Fotografia a fost realizată la Salzburg, în iulie 1916, în plin război. Alături de întemeietorul psihanalizei se aflau doi dintre cei trei fii ai săi, Martin și Ernst, ambii ofițeri în armata austro-ungară și aflați temporar în permisie. Cel de-al treilea fiu, Oliver, lupta și el pe front, însă în acea zi nu era prezent.

Pentru Freud, imaginea nu reprezenta un simplu portret de familie. Era una dintre puținele ocazii în care își putea vedea cu ochii lui doi dintre fii și se putea convinge că erau încă în viață.

La izbucnirea războiului, în 1914, Freud avea 58 de ani și nu putea fi mobilizat. Ca mulți intelectuali ai vremii, a crezut inițial că ostilitățile vor dura puțin. Realitatea avea însă să-i spulbere rapid orice iluzie.

Martin îi trimitea scrisori de pe front în care descria nopți nesfîrșite, foametea, bolile, lipsa hranei și a medicamentelor, precum și greutățile zilnice ale vieții de soldat. Familia îi trimitea bani ori de cîte ori putea, însă, după numai cîteva luni, slăbise considerabil și ajunsese chiar să fie internat în spital. Entuziasmul cu care plecase la război fusese înlocuit de o singură dorință: aceea de a se întoarce acasă. De-a lungul conflictului a luptat în Galiția, pe frontul rusesc și în Italia.

Și Ernst și-a continuat serviciul militar, în timp ce Oliver era implicat într-un alt sector al frontului. Fiecare permisie aducea un scurt răgaz, urmat inevitabil de întoarcerea în mijlocul luptelor.

În acei ani se schimba însă și ceva profund în gîndirea lui Freud. Omul care își dedicase viața studierii minții umane a început să se întrebe cum era posibil ca societăți considerate civilizate să se lase cuprinse de o asemenea violență.

În 1915 și-a publicat reflecțiile despre război și moarte, punînd sub semnul întrebării convingerea că civilizația reușise să stăpînească impulsurile distructive ale omului. El observa că aceleași state care pretindeau moralitate și respectarea legii din partea cetățenilor autorizau, în vreme de război, distrugeri și ucideri de o amploare fără precedent.

Pentru Freud, războiul nu crease brutalitatea umană. El doar ridicase vălul care o ascundea în timp de pace.

Aceste reflecții aveau să influențeze decisiv cercetările sale ulterioare. Studiind traumele soldaților și modul în care suferința continua să revină în minte mult după încheierea luptelor, el a dezvoltat teorii noi, reunite în 1920 în lucrarea Dincolo de principiul plăcerii, unde a formulat controversata idee a existenței unei pulsiuni distructive în ființa umană.

Desigur, războiul nu a fost singurul factor care i-a schimbat perspectiva. Experiența clinică și tragediile personale, precum moartea fiicei sale Sophie, au contribuit și ele la transformarea concepțiilor sale. Însă marele conflict i-a arătat cît de fragil este, în realitate, stratul subțire al civilizației.

La sfîrșitul războiului, Martin a supraviețuit, deși fusese rănit și luat prizonier de italieni, întorcîndu-se definitiv acasă abia în august 1919. Și Ernst, și Oliver au supraviețuit și și-au reluat ulterior activitatea profesională, o șansă pe care milioane de familii europene nu au avut-o.

Astăzi, această fotografie impresionează tocmai prin ceea ce nu arată. Nu vedem tranșee, explozii sau cîmpuri devastate de război. Vedem doar un tată și doi fii privind spre obiectiv. În spatele acelor chipuri calme se ascund însă neliniștea unui părinte care aștepta zilnic vești de pe front și destinul incert al unor tineri obligați să se întoarcă într-un conflict care avea să le schimbe viețile și să influențeze pentru totdeauna modul în care Sigmund Freud avea să interpreteze natura umană.

Sursa: Atlas Geografic