ATAC RUSESC ASUPRA UNUI CENTRU COMERCIAL ÎN PAVLOGRAD
Cel puţin patru persoane au fost ucise şi 60 rănite joi într-un atac rusesc asupra unui centru comercial din oraşul Pavlograd, în estul Ucrainei, au anunţat autorităţile, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„În urmă cu circa o oră, ruşii au atacat un centru comercial din centrul oraşului Pavlograd. În plină zi, într-un moment în care străzile erau aglomerate”, a declarat ministrul de interne ucrainean, Ivan Vîghivski, pe Telegram.
Parchetul şi guvernatorul regional, Oleksandr Ganja, anunţaseră mai înainte un bilanţ provizoriu de trei morţi şi 34 de răniţi, adăugînd că magazine şi vehicule au fost avariate.
În Rusia, un atac ucrainean cu dronă asupra oraşului Novi Oskol, din regiunea de frontieră Belgorod, a ucis o persoană şi a rănit alte şase, au raportat serviciile de salvare.
Rusia şi Ucraina sînt angajate de luni de zile într-o escaladare a atacurilor cu rază lungă de acţiune, care vizează tot mai mult situri civile, precum fabrici, rafinării, depozite, infrastructuri portuare şi nave.
Aceste atacuri provoacă un număr tot mai mare de victime civile.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat săptămîna aceasta, citat de publicaţia americană Axios, că preşedintele rus Vladimir Putin a semnalat Washingtonului disponibilitatea sa de a începe negocieri care vizează o „dezescaladare” în această iarnă, ceea ce ar putea duce la suspendarea bombardamentelor asupra zonelor strategice de către ambele părţi.
Zelenski a declarat că se aşteaptă la o reluare a discuţiilor între Moscova, Kiev şi Washington în septembrie pentru găsirea unei soluţii care să pună capăt războiului din Ucraina.
Kremlinul a anunţat la rîndul său că „nu exclude” o reluare a discuţiilor tripartite, dar consideră că este „încă prea devreme pentru a discuta un loc şi date exacte”.
