Acum 3.000 de ani, oamenii din Persia antică (actualul Iran) au construit un sistem atît de ingenios, încît unele dintre lucrările realizate atunci funcționează și astăzi. Se numea qanat și transporta apa pe distanțe de zeci de kilometri prin tuneluri subterane săpate manual.

În regiunile aride ale Orientului Mijlociu, unde apa era o resursă rară, iar temperaturile erau foarte ridicate, acest sistem a făcut posibilă dezvoltarea așezărilor și a agriculturii în locuri care altfel ar fi fost greu de locuit.

Qanaturile captau apa din pînza freatică sau din izvoarele aflate la altitudini mai mari și o conduceau spre sate, orașe și terenuri agricole folosind exclusiv gravitația. Fiind construite în subteran, tunelurile protejau apa de căldura intensă și reduceau considerabil evaporarea.

De-a lungul traseului erau săpate puțuri verticale, folosite pentru aerisirea galeriilor, evacuarea pămîntului în timpul construcției și accesul echipelor care se ocupau de întreținerea sistemului.

Realizarea unui qanat necesita ani de muncă și cunoștințe inginerești remarcabile pentru acea epocă. Unele rețele se întindeau pe zeci de kilometri și au continuat să alimenteze cu apă comunități întregi timp de sute, iar în unele cazuri chiar mii de ani.

Tehnologia s-a răspîndit ulterior în numeroase regiuni din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și Asia Centrală, influențînd dezvoltarea unor civilizații întregi.

Astăzi, qanaturile sînt considerate printre cele mai impresionante realizări inginerești ale lumii antice și reprezintă o dovadă a nivelului avansat de cunoștințe tehnice atins de civilizația persană.

Sursa: Atlas Geografic