În 1943, un pilot american a fost doborît deasupra insulei Noua Guinee, într-o zonă controlată de armata japoneză. Rămas singur într-una dintre cele mai dificile jungle din lume, avea să lupte pentru supraviețuire timp de 31 de zile.

Avea doar 27 de ani. Flămînd, epuizat și urmărit permanent de patrulele japoneze, a încercat să rămînă în viață hrănindu-se cu rădăcini și bînd apă din pîraie. Se deplasa doar noaptea, pentru a evita să fie descoperit, iar cu fiecare zi care trecea devenea tot mai slăbit.

În cea de-a 32-a zi, a auzit voci apropiindu-se prin junglă. A crezut că fusese găsit de soldații japonezi. În schimb, în fața lui au apărut membri ai tribului Nakanai.

Deși știau că riscau să fie executați pentru că ajutau un pilot aliat, localnicii l-au dus într-un sat de pe coastă și l-au ascuns. Nimeni nu l-a trădat.

Era atît de slăbit încît nu mai putea înghiți hrană solidă. Atunci, o femeie pe nume Ida, care își alăpta propriul copil, a început să îl hrănească și pe el cu laptele ei matern, pentru a-i da șansa să supraviețuiască. L-a îngrijit zile la rînd ca pe un membru al familiei.

Întregul sat s-a implicat în salvarea lui. Cînd patrulele japoneze se apropiau, cineva sufla într-o scoică , iar acesta era semnalul că pilotul trebuia să fugă și să se ascundă. Copiii îi ștergeau urmele pașilor din nisip cu mături improvizate din frunze de palmier, pentru ca soldații să nu îi descopere ascunzătoarea.

Pilotul a rămas șapte luni alături de oamenii tribului Nakanai. Copiii nu îi puteau pronunța numele și îl strigau „Masta Freddy”. În februarie 1944, comandouri australiene au ajuns în zonă și au reușit să organizeze evacuarea lui cu ajutorul unui submarin american. Într-o noapte fără lună, a părăsit insula într-o canoe, în timp ce sătenii îl priveau de pe țărm.

După război, Fred Hargesheimer s-a întors în Minnesota și și-a refăcut viața. Totuși, nu a uitat niciodată oamenii care îl salvaseră cînd nu mai avea aproape nicio speranță.

În 1960, s-a întors în satul care îi devenise a doua casă. Localnicii îl așteptau pe mal, cîntînd singurul cîntec în limba engleză pe care îl știau. A revăzut-o pe Ida și l-a cunoscut pe fiul acesteia, copilul pe care îl alăptase în aceeași perioadă în care îi salvase și lui viața.

Înapoi în Statele Unite, a hotărît că simplul „mulțumesc” nu era suficient. A început să strîngă donații și, cîțiva ani mai tîrziu, a revenit în Noua Guinee pentru a contribui la construirea primei școli permanente din sat.

În deceniile care au urmat, a continuat să îi ajute. A sprijinit construirea altor școli, a unei biblioteci și a unei clinici medicale, iar el și soția sa au locuit o perioadă în comunitate pentru a lucra alături de copii.

În anul 2000, tribul Nakanai l-a numit conducător de onoare și i-a acordat titlul de „Șef Războinic”. Șase ani mai tîrziu, trecut de 90 de ani, a revenit pentru ultima dată în junglă și a revăzut epava avionului care îi schimbase destinul.

Bătrînul pilot a fost purtat pe umeri prin pădure de oamenii pe care îi întîlnise, cu zeci de ani înainte, în timp ce se afla la un pas de moarte.

Fred Hargesheimer a murit în 2010, la vîrsta de 94 de ani. Însă școlile, biblioteca și clinica pe care le-a ajutat să fie construite există și astăzi.

Întrebat de ce și-a dedicat o mare parte din viață acelui sat îndepărtat, răspundea întotdeauna la fel:

„Ei mi-au salvat viața. Cum aș fi putut să nu încerc să le întorc binele făcut?”

Sursa: Atlas Geografic