Pizza nu s-a născut în palate și nici nu a fost creată pentru mesele bogaților. A apărut în mîinile oamenilor simpli, care aveau nevoie de o mîncare ieftină, sățioasă și ușor de pregătit.

În secolul al XIX-lea, pe străzile înguste din Napoli, pizza era hrana muncitorilor, a pescarilor, a vînzătorilor ambulanți și a familiilor care nu își permiteau ingrediente scumpe. Se mînca adesea în picioare, fierbinte, imediat după ce era scoasă din cuptor. Aluatul era acoperit cu roșii, usturoi, ulei de măsline, oregano sau cu orice alte ingrediente pe care oamenii și le puteau permite.

Pentru elitele vremii, nu era o delicatesă. Era pur și simplu mîncare pentru oamenii de rînd.

Și tocmai simplitatea ei avea să-i devină cea mai mare forță.

Pizza era rapidă, accesibilă și hrănitoare. Nu avea nevoie de ingrediente sofisticate pentru a fi gustoasă. În ea se regăseau viața de zi cu zi a orașului Napoli, cuptoarele încinse, străzile aglomerate și munca oamenilor care transformau cîteva ingrediente simple într-un preparat memorabil.

Apoi, în 1889, avea să apară povestea care a făcut pizza celebră în întreaga Italie.

Potrivit tradiției, în timpul vizitei regelui Umberto I și a reginei Margherita de Savoia la Napoli, pizzarul Raffaele Esposito ar fi pregătit mai multe sortimente pentru suverană. Printre acestea se afla o pizza cu trei ingrediente simple: roșii, mozzarella și busuioc.

Roșu, alb și verde.

Culorile drapelului italian.

Legenda spune că regina a apreciat în mod deosebit această combinație, iar pizza a ajuns să fie asociată cu numele ei. Așa s-a născut povestea celebrei Pizza Margherita.

Este posibil ca unele detalii ale acestei întîmplări să fi fost înfrumusețate de-a lungul timpului. Poveștile culinare capătă adesea o aură de legendă. Însă ceea ce contează este că un preparat considerat cîndva mîncarea oamenilor săraci a ajuns să fie legat de identitatea unei întregi națiuni.

Raffaele Esposito nu a inventat pizza și nici combinația de ingrediente de la zero. Meritului său îi este atribuit mai degrabă faptul că a contribuit la transformarea unui preparat modest într-un simbol cunoscut dincolo de Napoli.

Roșiile, mozzarella și busuiocul au format un cerc de aluat în care italienii au văzut mai mult decît o simplă masă. Erau culorile unei țări relativ recent unificate și imaginea unei identități naționale care începea să-și găsească propriile simboluri.

Apoi pizza a început să călătorească.

A trecut oceanele împreună cu valurile de emigranți italieni și a ajuns în orașe precum New York, Buenos Aires și São Paulo. De acolo, s-a răspîndit în aproape toate colțurile lumii. Fiecare țară a adaptat-o în felul său, dar originile napolitane au rămas parte din poveste.

Astăzi, pizza este unul dintre cele mai cunoscute și iubite preparate de pe planetă.

Poate că acesta este și motivul pentru care povestea ei este atît de frumoasă.

Istoria nu se scrie întotdeauna în palate, în săli regale sau în birourile oamenilor puternici. Uneori se scrie într-un cuptor încins, printre saci de făină, roșii și mîini obosite.

Iar pizza ne amintește că un lucru simplu, născut din nevoia oamenilor de a mînca ieftin și de a merge mai departe, poate ajunge într-o zi să cucerească întreaga lume.

Sursa: Atlas Geografic