Atunci cînd noţiunea de „milionar” echivalează cu cea de jefuitor al averii statului

Autor: Mihai CONŢIU

Dispariţia regimurilor comuniste totalitare din Europa din ani 1989 şi a URSS din 1991 a lăsat în urmă cele mai scelerate grupări, lideri politici sau mari milionari deveniţi peste noapte, toate şi toţi acţionînd sub protecţia legiuitoare a statului mafiot. Şi-au subordonat justiţia şi şi-au adoptat legi care să le protejeze marile hoţii din patrimoniul de stat, iar în acest timp popoarele lor sărăceau şi cădeau într-o disperare transformată în revoltă faţă de ceea ce înseamnă capitalism.

Au compromis ideea de capitalism autentic doar pentru a se îmbogăţii aşa cum în Occident unii devin multimilionari sau miliardari pe parcursul a cîtorva generaţii muncitoare sau în urma unor idei geniale, aşa cum sînt Bill Gates, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook-ului şi alţii.

Ce poate înţelege, într-o astfel de realitate, omul simplu şi abrutizat de ideologia totalitară comunistă aproape jumătate de veac sau mai mult, ca la ruşi, care era şi înşelat cu iluzia siguranţei unui loc de muncă, şcoală sau asistenţă medicală gratuită? În noile condiţii, fireşte că bieţii oameni au asociat ideea de capitalism cu banditismul şi jefuirea averii statului, căci doar astă făceau şi fac cei care conduc destinele unor state post-comuniste!

Cum poţi să fii multimilionar, peste noapte, în ţări ca România, Moldova, Rusia, Bulgaria…?

În ţările amintite mai sus, dar şi în altele, imediat după căderea regimului totalitar comunist, imediat au şi apărut primii milionari, toţi sub acoperirea de mari oameni de afaceri, cu idei, iniţiative…

În realitate, însă, toţi aceşti indiviziau fost beneficiarii unor privilegii pe cît de profitabile pentru ei, tot pe atît de păgubitoare pentru stat şi cetăţenii acestuia. Astfel, mulţi dintre ei au avut acces direct la uriaşele fonduri ale partidelor comuniste conducătoare, la cele ale organizaţiilor comuniste pentru tineret, ale sindicatelor şi ale serviciilor secrete. Serviciile secrete din fostele ţări comuniste rulau fonduri de sute de milioane şi miliarde de dolari prin exercitarea unui control strict asupra operaţiunile de import-export legale şi ilegale. Cînd mă refer la operaţiunile de import-export ilegale, am în vedere traficul de armament în zonele de conflict supuse embargoului de către ONU, traficul cu droguri sau diamante şi multe altele.

Aşa au apărut şi marii milionari sau miliardari din România, după anul 1990! Toţi au fost foşti securişti, activişti de partid, interlopi care aveau conexiuni cu aceştia sau fii ori rude de încredere. Vorbesc în cunoştinţă de cauză pentru că am cunoscut personal astfel de exemplare. Unii au devenit „oameni de afaceri”, alţii au intrat în politică. Se protejau reciproc. Îşi protejau reciproc averile, iar asta pentru că mai era de furat! Aşa au început să „privatizeze” toată averea statului în numele noii economii de piaţă şi a capitalismului. Norocul românilor a însemnat aderarea ţării la UE şi necesitatea funcţionării unei Direcţii Naţionale Anticorupţie (DNA), care are misiunea de a transforma România, după atîţi ani, într-o ţară normală, necoruptă şi civilizată, într-o ţară pe care ex-preşedintele Ion Iliescu a făcut din ea un stat mafiot.

Ce fac, însă, statele extra-comunitare?

Dintre ţările membre ale UE, Bulgaria mai are mari probleme cu corupţia şi se pare că, la nivel oficial, este dispusă ca să preia modelul României, dar ce se întîmplă în ţări extra-comunitare ca Moldova, Ucraina sau Rusia? E jale mare! Şi în aceste ţări sînt multimilionari şi multimiliardari apăruţi peste noapte de pe urma redistribuirii banditeşti a averii statului, după destrămarea URSS.

N-am auzit de nici unul care să fi devenit multimilionar pentru că a avui o IDEE GENIALĂ, că a inventat măcar un şurub care se învîrte la comandă vocală sau alte năzbîtii. Toţi au devenit mari bogătaşi pe spinarea statului şi a propriilor cetăţeni care trăiesc din ce în ce mai rău. Unde-i geniul lor de mari lideri naţionali dacă doar ei se îmbogăţesc, iar oamenii mor de foame?

În Moldova, de exemplu, se ştie că cel mai mare miliardar este Vladimir Plahotniuc. De asemenea, se ştie că este şi cel mai greu de prins cu mîţa în sac, numai că asta se poate doar din cauză că trăieşte în Moldova, nu în preajma DNA din România sau a altor instituţii juridice europene. Din ce mari IDEI DE AFACERI şi-a făcut Plahotniuc averea imensă despre care se vorbeşte? Nu se vede nimic! În schimb, se vorbeşte, la tot pasul, despre hotelurile şi cluburile pe le-ar patrona, despre societăţi productive care au aparţinut tot statului, despre privatizări ilegale de construcţii şi terenuri, despre taxele percepute diferitelor societăţi comerciale, dar nu ştim nimic despre vreo IDEE GENIALĂ PRODUCTIVĂ a lui Plahotniuc prin care ar fi făcut ca populaţia ţării să prospere! Salarii la nişte chelneriţe sau cameriste poate da orice mafiot, inclusiv donaţii printr-o fundaţie de caritate, dar unde este prosperitatea pe care el a oferit-o tuturor moldovenilor?

M-am amuzat tot timpul pentru că intuiam că am dreptate atunci cînd, pînă în 2009, aşa-zişii lideri de opinie luptători împotriva corupţiei îl acuzau pe Oleg Voronin de tot felul de ilegalităţi doar pentru că era fiul fostului preşedinte Vladimir Voronin! Acum aceeaşi „luptători împotriva corupţiei” au ajuns să-i apere şi să fie plătiţi de aceeaşi corupţi.

Am spus-o şi cu alt prilej, iar aici este vorba despre date statistice, Oleg Voronin s-a apucat de afaceri, inclusiv în România, încă de la proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova, încă din perioada în care tatăl său, Vladimir Voronin, nu avea absolut nici o putere, fapt care nu l-a împiedicat să devină un om de afaceri credibil. Nu-l cunosc, nu l-am întîlnit niciodată pe Oleg Voronin, dar observ că Serghei Lucinschi, fiul ex-preşedintelui Petru Lucinschi, are probleme cu DNA în România, nu Oleg Voronin. Amintindu-mi de tîmpenia cu care Petru Lucinschi spunea că arestarea fiului său are conotaţii politice, vreau să reţineţi că Oleg Voronin nu a avut nici o problemă cu afacerile lui din România nici măcar atunci cînd, cu puţin înainte de 2009, Vladimir Voronin a fost dezinformat, „la pachet”, de aşa manieră încît să admită declanşarea unor tensiuni diplomatice dintre Republica Moldova şi România.

Repere valabile doar în spaţiul ex-sovietic restrîns

Exemplul biografic pe care vi-l ofer pe mai departe nu este pilduitor, fireşte, pentru veacul pe care îl trăim în contextul civilizaţiei europene, dar parcă este al dracului de bun de urmat pentru ţări ca Rusia, Ucraina sau Moldova!

În 1945, Prefectura Poliţiei din Bucureşti îl angajează, iniţial ca informator plătit, pe Eugen Alimănescu. Atunci, situaţia din Bucureştiul postbelic era dezastruoasă. Crimele, violurile, tîlhăriile şi furturile erau infracţiuni la ordinea zilei. Majoritatea erau comise de către soldaţii Armatei Roşii, care acţionau în grupuri restrînse şi organizate. Abuzurile uriaşe comise de către sovietici i-au inspirat însă şi pe interlopii români, care au început să dea tot mai multe spargeri îmbrăcaţi în uniforme militare ruseşti. 

Pe deasupra, structura Poliţiei Române se reorganiza drastic şi haotic. Profesioniştii şcoliţi şi experimentaţi în perioada interbelică erau înlocuiţi la repezeală cu oameni care arătau fidelitate noului regim, cel comunist. Unul dintre aceştia a fost Eugen Alimănescu, trecut în scurt timp în fruntea unei unităţi speciale care avea să-l facă celebru, ca fiind unul dintre cei mai celebri poliţişti români ai tuturor timpurilor. Intitulată "Fulger", brigada era compusă din 22 de tineri comunişti şi avea ca sarcină „stîrpirea bandiţilor şi borfaşilor din Capitală şi provincie”.

În foarte scurt timp, brigada lui Alimănescu a ajuns celebră datorită acţiunilor în forţă. Poliţistul, avansat de urgenţă pînă la gradul de chestor (1946) , acţiona după principiul "nu luăm prizonieri". Mărturii din epocă ilustrează în mod cinic urmările acţiunilor poliţieneşti. Se spunea că membrii brigăzii obişnuiau să someze abia după ce trăgeau. Urmarea a fost un şir de sute de morţi lăsaţi în urmă, de obicei cîteva zile pe caldarîm, în văzul altor infractori, dar şi ai oamenilor simpli. În plus, Alimănescu a alimentat nevoia de justiţie a populaţiei înspăimîntată de infracţiunile fără sfîrşit şi a devenit un adevărat erou naţional.

Rusia, Ucraina şi Moldova, nefiind membre ale UE, fiind terorizate de criminalitatea deja cunoscută şi simţită, au sau nu nevoie de o astfel de justiţie, aplicată nu doar la nivel de bande, ci şi de cei păziţi de paze de corp şi legi, căci un DNA nu funcţionează, măcar în Moldova?

Ca oameni simpli, normali, ar trebui să ne fie ruşine şi să fim revoltaţi că într-o amărîtă de ţară ca Moldova avem miliardari care-şi permit orice. De ce nimeni nu-i scoate pe moldoveni în stradă, non-stop, ca să protesteze împotriva milionarilor şi miliardarilor?

Pentru că moldovenii au sindromul deportărilor?

Pentru că se tem de alde Dodon sau Usatîi că au relaţii la Moscova?

Pentru că sînt atît de blegi încît să admită că Usatîi şi Dodon pot fi lideri naţionali ai unei minciuni?

Pentru că se tem să nu fie declaraţi antisemiţi de nişte indivizi rapaci cu origini evreieşti?

Pentru că îmbuibaţii Ghimpu şi Chirtoacă sînt nişte prefăcuţi pro-români şi nu trebuie să compromitem unionismul?

Pentru că moldovenii sînt laşi şi au nevoie permanent de un „frate mai mare”?

Pentru că moldovenii au văzut cît de uşor este să furi o ţară şi speră că poate le-a mai rămas şi lor ceva de furat?

Pentru că…, nu-i, aşa, ar trebui să ne fie ruşine de mizeria pe care am transformat-o în mîndrie naţională doar pentru că sîntem incapabili să recunoaştem că sîntem nişte oameni de nimic?