Renato Usatii, acuzat oficial de MAI rus de scoaterea ilegala din Federatia Rusa a 500 de miliarde de ruble

Ministerul de Interne din Federația Rusă i-a înaintat primarului de Bălți, Renato Usatîi, învinuirea pentru organizarea unei grupări criminale. Potrivit tass.ru, citat de SUBIECTULZILEI.MD, liderul formațiunii politice “Partidul Nostru” este acuzat de scoaterea ilegală din Federația Rusă, prin intermediul unei bănci din Republica Moldova, a 500 de miliarde de ruble. Potrivit anchetatorilor ruși, printre autorii schemei infracționale se numără și fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, care, de asemenea, a fost pus sub acuzare, dar și rider-ul nr.1 din CSI Veaceslav Platon.

Potrivit dosarului, în perioada anilor 2013-2014, membrii grupării criminale internaționale din care făceau parte cei trei au efectuat mai multe tranzacții ilegale și au scos din Federația Rusă, prin intermediul BC Moldindconbank S.A., peste 500 de miliarde de ruble.

Ulterior, prin decizii judecătorești, banii erau transferați pe conturile unor persoane juridice din diferite țări. Într-un final, banii furați ajungeau pe conturile membrilor grupării, care erau deschise în băncile din Europa.