Atunci cînd ne ningea în aprilie, iar internetul pocnea de poze cu lalele întroienite, în lungile seri fără electricitate, deci şi fără o mulţime de comodităţi, visam la soare, vară şi căldură. Acum, codurile galbene de caniculă vin să confirme încă o dată că omul e o făptură nemulţumitoare. Şi se adevereşte aceasta, de regulă, în transportul public, unde mai merg alături două ţaţe – una cu frică să nu rămînă gravidă că o va trage curentul de la geam deschis, iar alta care este în relaţii deosebit de complicate cu apa şi săpunul. A venit vara adevărată, motiv de bucurie, nu? Nu prea. Mai ales că a ajuns să fie un fel de „teroare în Boston”, cînd ajung să iau un mijloc de transport în comun, chiar şi pentru cîteva staţii, pentru că pute. Rău. Chiar dacă demult s-a dat dezlegare la apă.

Şi mai straşnic e cînd pute de la taximetrist. Asemenea putoare e încă şi costisitoare. Am păţit-o eu. Îmi trebuia operativ să ajung într-un loc - fără nervi, bine dispusă şi optimistă, din care motiv am ales acest mijloc de transport mai select. Pe naiba. Marea greşeală a devenit evidentă de cum am închis uşa maşinii. De la şofer venea un miros, de-mi părea că mă lasă bila. Ştie cineva, unde trebuie să mă adresez în aşa cazuri? Zic aşa, de-o vorbă, pentru că n-o să întreprind nimic. Mi se pare o mare jenă să-i aminteşti unui om că am ieşit demult din epoca medievală, iar piaţa oferă săpun pentru diferite categorii de buzunar.

O să zică cineva că vara e frumos datorită concediului. Greşit. Or, în condiţiile cînd vacanţele exotice sînt inaccesibile pentru mulţi moldoveni, iar Zatoca e la fel de veselă ca şi herpesul, mulţi dintre conaţionalii noştri îşi vor lua concedii şi vor face reparaţii în case. Mici, uşurele, cosmetice, măcar cumva, dar să fie. Reparaţiile în timpul vacanţei de vară sînt un fel de sport naţional la moldoveni, pentru care se toacă toate economiile făcute peste an. Drept, că după asemenea „concediu” revin la serviciu cu cea mai mare plăcere. Că la serviciu mai ies la o cafea, la o ţigară, mai spală oasele unui coleg cu altul şi ce te prinzi că ziua a trecut.

Aş mai scrie ceva despre vacanţe la bunei, la ţară. Unde sînt cele mai dulci mere, cel mai ozonat aer condiţionat în casele cele mari, răcoroase şi cu miros de cimbru la păretare, cu cea mai gustoasă şi sănătoasă ciorbă ca la bunica. Dar mă tem că potenţialii tineri turişti rustici vor spune că tanti care scrie aici a înnebunit. Ce să facă la bunici, fără Wi-Fi şi alte plăceri care vin ca urmare?

Pe scurt - să cînte cine-o vrea „vine vara, bine-mi pare”, eu am să mă abţin şi am să aştept toamna. Ca să scriu prin octombrie-noiembrie: „Eu una ştiu de la ce o să mi se tragă moartea. Nefastul eveniment se va produce într-o toamnă cu toate ororile bacoviene, într-un transport public, unde voi fi călcată pe bombeuri de o ţaţă cu papucii plini de glod...” Pentru că aşa e omul – mereu nemulţumit de ceva şi cu pretenţii. Chiar dacă aceste pretenţii sînt din cele ilare, cum ar fi, bunăoară, ale mele, de mai sus. Pentru că nemulţumirile mele văratice uşor pot şi împăcate cu o îngheţată sau o limonadă rece.

Lilia GRUBÎI