REALITĂŢI INEVITABILE SAU REALISMUL MOLDOVENESC ACTUAL

Dodon vs. PCRM. Unde-s moldoveniştii statalişti?

Autor: Mihai CONŢIU

În mod premeditat, săptămîna trecută, am întins o capcană publicistică unei anumite categorii de cititori pentru ca să văd pînă unde se poate merge cu obtuzitatea şi intoleranţa. Este vorba despre articolul cu titlul „Necesitatea unei forţe politice de stînga autentice” şi subtitlul „Un PCRM compromis definitiv şi un Igor Dodon ca alternativă”. Articolul l-am difuzat în varianta print a ziarului, cea electronică, în Facebook şi, nu în ultimul rînd, în Vox Publika.

Este sub demnitatea mea să intru în polemici cu anonimii forumişti. Marele savant Nicolae Iorga spunea că dacă-i dai o replică unui prost rişti să intri în dialog (polemică) cu el. Opiniile injurioase, obtuze şi inculte ale unor forumişti care au reacţionat la articolul meu nu sunt doar un cor social izolat, mai cu seamă că, după buna mea ştiinţă, sunt orchestrate de un Centru, ci ele mai reprezintă, în esenţă, analfabetismul politic agresiv al unor ignoranţi irecuperabili. Aceşti oameni sunt incapabili să citească pînă la capăt un articol serios, dar „îşi dau cu părerea”.

Ei n-au idei proprii şi capacitate de analiză, deficienţe din „perspectiva” cărora îi atacă pe alţii doar pentru că aşa au înţeles ei din ce au auzit de la liberalii unionişti pro-români, din gazetele „Timpul” sau „Literatura şi Arta” etc., chiar dacă nici pe acestea nu le citesc, ci au auzit doar ce-ar fi scris un autor sau altul din „tabăra lor”.

Tocmai această caracteristică, această obtuzitate şi analfabetismul lor politic şi civic îi fac să semene de minune cu comuniştii lui Voronin. Nici comuniştii şi nici aceşti pretinşi unionişti nu-s capabili de un dialog civilizat. Sunt la fel de intoleranţi pînă la o identificare totală. În fond, este firesc, iar asta pentru că au rădăcini ideologice şi educaţionale comune – fostul URSS –, metehne pe care le-au transmis şi progeniturilor lor. Mancurţi în regulă!

Circulă pe Net o chestie care-mi vine ca o mănuşă: „Nu-mi este ruşine că sunt român! Îmi este ruşine că alţii sunt români!” Exact asta simt şi eu încă din clipa în care unii români-basarabeni inventaţi au ajuns să-mi dea mie lecţii de românism, despre cum să-mi iubesc ţara.

Întrucît Igor Dodon a fost obiectul unor numeroase critici ale mele, lucru firesc din perspectiva opţiunilor ireconciliabile care ne despart, consider că aş fi ilogic şi nepermis de închistat dacă nu voi analiza mai serios „fenomenul Dodon”. Liderul socialist reprezintă, politic şi civic, o realitate care există efectiv în R. Moldova. La fel şi Vladimir Voronin cu comuniştii lui, pe care-i cunosc binişor deoarece am scris favorabil pentru Voronin vreo 3 ani, pentru Voronin care părea un moldovenist statalist convins, sincer, autentic, nu pentru PCRM.

Chestiunea abordată de mine în privinţa lui Dodon cuprinde posibilitatea unei reevaluări a segmentului politic opţional de Stînga al moldovenilor. După cum arătam, Voronin a ratat Stînga, a capitalizat-o pentru clanul său familial şi de grup de interese oligarhice. Comunştii care se prefac că sînt statalişti moldovenişti şi-au compromis iremediabil credibilitatea. Cum pot aceşti multimilionari să reprezinte interesele celor mulţi şi săraci altfel decît exploatîndu-le naivitatea? Culmea este că unii moldoveni loiali lui încă mai cred că sunt de Stînga şi Voronin este onest! Voronin a ratat şi a trădat pînă şi „arma sa populistă de bază” – statalitatea şi moldovenismul de tip european!

Pe cine putem prefera ca parteneri de dialog politic şi social în chestiuni ce ţin de interesul naţional al R. Moldova – pe autocratul Voronin sau pe mai volubilul, mai flexibilul, totuşi, Dodon? Ştim prea bine că ambii văd viitorul R. Moldova în Uniunea Vamală, dar nu cumva cu Dodon se poate negocia altfel viitorul european al ţării? Nu trebuie să uităm că multă vreme de acum înainte nu putem ignora Stînga majoră din R. Moldova.

Criza severă pe care o parcurge întreaga Europă prefigurează deja radicalizarea Stîngii şi a Dreptei, iar aici este vorba despre viitoarele alegeri europarlamentare de anul acesta. Acesta este şi motivul pentru care se accelerează etapele apropierii Moldovei de UE prin semnarea Acordului de Asociere cu o iuţeală fără precedent. Anume Partidul Popular European, care domină Parlamentul European, este cel care forţează parcursul european al Moldovei, iar asta pentru că există riscul să ne pomenim cu o majoritate radicală de Dreapta sau chiar de Stînga. Într-o astfel de perspectivă, Moldova ar spune PA, UE sau mai moldoveneşte, la revedere, Europa, şi-un praj verde!, dar tocmai acest lucru nu-l doreşte actuala configuraţie reprezentativă a Parlamentului European!

În acest context general, ţinînd seama şi de enormele presiuni ale Rusiei şi de duritatea cu care acestea se vor intensifica după Olimpiada de la Soci în scopul stopării parcursului pro-european al Moldovei, obligaţia majoră a multora dintre noi este să ne gîndim sau să acţionăm de aşa manieră încît să avem o Stîngă naţională a Moldovei, nu a altcuiva din afară. Iar stînga din Moldova, am mai spus acest lucru, nu este în mîinile Moldovei. Este controlată de mercenarii controlaţi, la rîndul lor, din centre din afara ţării. Pornind de la realităţile incontestabile ale R. Moldova, este sigur că trebuie să fim prudenţi spre a nu radicaliza aşa-zisa Stîngă dominată de Voronin, dar nici cea propusă de Dodon. Astfel, devine cu mult mai convenabil pentru moldoveni ca Stînga politică să se coaguleze în jurul lui Dodon, iar comuniştii lui Voronin să se reformeze în socialişti spre a se elimina o dată şi o dată pericolul revenirii la guvernare a răzbunătorului, revanşardului clan Voronin.

În altă ordine de idei, se pare că şi pe segmentul socialiştilor lui Dodon este încă mult de lucru spre a deveni atractivi pentru electoratul de Stînga, în mod special cel dominat şi manipulat încă eficient de PCRM. În jurul lui Dodon nu vedem coagulate acele forţe umane, politice care să-i motiveze pe alegătorii sau simpatizanţii PCRM să migreze spre socialişti pe motiv că sunt mai credibili şi comuniştii i-au trădat. În cazul dat este vorba despre stataliştii şi moldoveniştii de tip naţional şi european.

Pentru ca Dodon să se impună ca lider pe segmentul politic de Stînga, credem că nu lozinca integrării Moldovei în Uniunea Vamală ar fi determinantă, atractivă opţional ca un scop major pentru alegătorii comuniştilor, ci mai curînd prefigurarea unui proiect politic care să cuprindă integritatea teritorială a Moldovei, identitatea naţională şi consolidarea statului moldovenesc de drept. Pentru electoratul de Stînga, inclusiv cel favorabil apropierii ţării de Uniunea Vamală, acestea sunt priorităţile. Plus un proiect economic pe potrivă.

Integrarea europeană a Moldovei, în contextul actual, este o certitudine, dar care încă mai poate fi relativă în funcţie de presiunile accentuate ale Rusiei. Pe lîngă aceste presiuni ruseşti, nu excludem ca chiar un actor politic din coaliţia de guvernare pro-europeană să provoace destrămarea alianţei politice în scopul deturnării parcursului pro-european al ţării, iar asta cu „pretexte politice înscrise în rigorile europene”. Culmea!!! Dacă se păstrează cursul actual şi se semnează Acordul de Asociere cu UE, Moldova are şanse sigure de a deveni membru cu drepturi depline în 2019, atunci cînd România va deţine Preşedinţia europeană.

Astfel, în condiţiile europenizării Moldovei, Stînga favorabilă Uniunii Vamale nu poate fi neglijată şi trebuie cultivată ca partener politic de negocieri, iar asta mai ales în perspectiva radicalizării, pe Dreapta sau pe Stînga, chiar a Parlamentului European după alegerile de anul acesta. În situaţia dată, demn de reţinut ni se pare faptul că în Moldova nu există nici o forţă politică autentică de Dreapta sau de Stînga, dar sigur este faptul că există un bazin electoral majoritar de Stînga şi care nu poate fi ignorat. Îl lăsăm în mîna lui Voronin sau îi sugerăm că Dodon este o alternativă?

Voronin este încă o realitate de care avem obligaţia morală, politică şi socială să scăpăm! Dodon este o realitate de care nu avem cum să scăpăm! Cu cine vrem să dialogăm dacă ştim că suntem nevoiţi s-o facem?