REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (29 aprilie 2020)

Curtea Constituțională se va expune pe 7 mai asupra legalității Acordului de credit cu Federația Rusă

Curtea Constituțională se va pronunța pe 7 mai pe marginea contestării Legii nr. 57 din 23 aprilie curent cu privire la Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și cel al Federației Ruse referitor la creditul de 200 milioane de euro. Judecătorii Curții Constituționale au suspendat pe 23 aprilie acțiunea legii care ratifica acordul de credit cu Federația Rusă. Tot pe 7 mai, Curtea Constituțională va pronunța dispozitivul hotărîrii referitoare la sistemul electoral în baza căruia ar urma să se desfășoare eventualele alegeri parlamentare anticipate.

 

Situația din agricultură a fost analizată într-o ședință la Guvern

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju a calificat situația actuală din agricultură ca fiind una fără precedent. Subiectul a fost discutat la Guvern, la o ședință convocată de premierul Ion Chicu, la care au participat producători agricoli din țară și mai mulți cercetători. Fermierii susțin că în raioanele de nord starea semănaturilor este mai puțin afectată decît în raioanele din centrul și sudul țării. Totodată, potrivit agricultorilor, situația cu floarea soarelui și porumbul este critică. Aceștia mai speră însă că dacă în zilele următoare vor fi ploi, jumătate din roada așteptată va fi salvată. Semănăturile urmează a fi inventariate în următoarele zile, iar ulterior, Guvernul va veni cu soluții pentru depășirea efectelor secetei hidrologice și susținerea gospodăriilor agricole.

 

Droguri în valoare de 400 mii lei au fost depistate de polițiști într-un apartament din capitală

Un bărbat de 36 ani din Chișinău și-a transformat locuința într-un adevărat laborator de creştere a plantelor, care ar conţine substanţă narcotică. În apartamentul acestuia, polițiștii au găsit 108 plante de cînepă, sădite în ghiveciuri. Valoarea drogurilor sechestrate se estimează la aproximativ 400 000 lei. Acum bărbatul este cercetat penal și riscă închisoare pe un termen de la 1 la 6 ani.

 

COVID-19 a provocat încă două decese în Republica Moldova

Încă două persoane au decedat din cauza complicațiilor cauzate de COVID-19. Este voba despre o femeie de 79 de ani din raionul Ocnița și un bărbat în vîrstă de 82 de ani, din municipiul Chișinău. Pînă la ziua de azi, 1114 persoane au fost tratate, 139 persoane fiind externate pe parcursul zilei de marți. Bilanțul persoanelor infectate cu COVID-19 în R. Moldova a ajuns la 3 638. Potrivit ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, 26 de pacienți infectați de coronavirus se află la respirație asistată și sînt în stare extrem de gravă. Alte 218 persoane sînt în stare gravă, iar 535 de pacienți au starea de gravitate medie.

 

Un bărbat care a comis mai multe jafuri în capitală a fost reținut de polițiști

Un bărbat în vîrstă de 31 de ani din capitală a fost reținut de oamenii legii după ce ar fi intrat într-un magazin din sectorul Ciocana și ar fi sustras din aparatul de casă 2 900 lei. Totodată, potrivit poliției, pe parcursul lunilor martie-aprilie curent, individul a comis 7 furturi și 2 jafuri din farmacii și magazine alimentare. Individul a fost anterior judecat pentru furt și circulație ilegală a drogurilor. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore și riscă de la 5 la 7 ani de închisoare.

 

Circa 22 mln de lei au fost acumulate pentru combaterea COVID-19

În conturile deschise de Ministerul Finanțelor pentru donații destinate combaterii COVID-19, la moment, au fost încasate 21,8 mln de lei. Din acești bani, 5,864 milioane lei au fost transferați pentru achiziționarea a 51.428 combinezoane de protecție, precum și acordarea indemnizațiilor unice în valoare de 16 mii lei pentru 29 de lucrători medicali care au contractat infecția COVID-19 la locul de muncă. De asemenea, 6 milioane lei au fost alocate pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 375 de angajați din sistemul medical care au fost infectați cu COVID-19.

 

UN Women Moldova şi Suedia au donat costume de protecţie pentru asistenţii sociali

Un al doilea lot de asistență sub formă de 28 mii de costume de protecție, în valoare de aproximativ 174 mii de dolari, a fost donat celor 36 de structuri teritoriale de asistență socială din toată țara, prin intermediul Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și cu sprijinul financiar al Suediei. Echipamentele au fost procurate de la companii autohtone de producere pentru a susține businessul local în condițiile de criză provocate de consecințele COVID-19.

 

Un adolescent s-a accidentat grav după ce a căzut de pe un pilon electric

Un adolescent dintr-o localitate din raionul Nisporeni, s-a accidentat grav după ce a căzut de pe ancora unui pilon electric din beton armat. Incidentul s-a produs în timp ce băiatul se juca în compania unor prieteni. Martorii susțin că adolescentul a început să se urce pe ancora de sprijin a pilonului. Deși au încercat să-l convingă să coboare, adolescentul nu a urmat sfatul prietenilor și aflîndu-se la o înălțime de circa 6 metri s-a dezechilibrat, căzînd peste niște pietre. Unul din martorii accidentului a chemat imediat un adult din apropiere, care văzînd starea adolescentului, a apelat la serviciul de urgențe 112. Sosiți la fața locului, medicii i-au acordat victimei primul ajutor și au transportat-o la secția de traumatologie a spitalului raional, unde a fost internată avînd o fractură de bazin cu hemoragie.

 

Procuratura Generală susține că nu are în procedură dosare în privința jurnaliștilor

Organele Procuraturii nu au în gestiune procese sau dosare penale împotriva reprezentanților presei, care ar permite efectuarea în privința lor a măsurilor speciale de investigații, de orice fel. De asemenea, pînă astăzi, instituția nu a recepționat vreo sesizare sau plîngere, nici din partea jurnaliștilor, nici de la reprezentanții societății civile care ar semnala astfel de abuzuri admise față de ei. Despre aceasta a anunțat miercuri, 29 aprilie, Procuratura Generală, printr-un comunicat de presă.