REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-2 (16 iulie 2018)

Universitățile au început sesiunea de admitere

Treisprezece universități din țară au început luni, 16 iulie, sesiunea de admitere. Printre instituțiile care și-au deschis ușile pentru absolvenții de liceu se numără Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” ș.a. Din cele 13 universități ce au dat start admiterii, nouă sînt instituții de învățămînt superior publice, iar patru – private. La instituțiile universitare, actele pot fi depuse între orele 09.00-17.00. În acest an, mai multe universități au prezentat oferte educaționale noi. În conformitate cu cerințele pieței muncii, s-a propus introducerea specialităților noi în domeniile: inginerie și activități inginerești, arte, științe agricole, sănătate și științe ale sportului. Pentru studiile superioare de master vor fi finanțate din buget 2876 de locuri, iar la studii de rezidențiat este prevăzută admiterea a 453 de persoane.

 

Situația infracțională din regiunea transnistreană rămîne tensionată

Pe parcursul săptămînii trecute în raioanele din stînga Nistrului au fost înregistrate 209 de crime și infracțiuni. Potrivit miliției transnistrene, în 168 de cazuri au fost identificate persoanele bănuite. Sursa citată precizează că în perioada de referință a fost comis un omor, un jaf, 32 de furturi. Totodată oamenii legii au documentat 22 de cazuri de comercializare a drogurilor, un caz de estorcare și o infracțiune economică. Miliția a mai reținut 30 de infractori anunțați în căutare. În aceiași perioadă pe drumurile din stînga Nistrului au fost înregistrate 36 de accidente, iar două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Agenții de circulație au mai reținut 21 de șoferi în stare de ebrietate.

 

Elevii cu performanțe vor beneficia de vacanță gratuită la mare

Direcția generală, educație, cultură, tineret și sport a municipiului Chișinău informează că oferă elevilor cu reușite deosebite oportunitatea de a se bucura, gratuit, de o vacanță de șapte zile pe litoralul Mării Negre. Proiectul se înscrie în Programul de Cooperare în domeniul educației București – Chișinău pentru elevii treptei gimnaziale și de liceu din cadrul instituțiilor de învățămînt din municipiul Chișinău. „Dacă nu ați reușit să depuneți dosarul la instituția unde studiați pentru a beneficia de aceste bilete de odihnă, o puteți face, în regim de urgență, la DGECTS, str. Mitropolit Dosoftei, 99, secția Educație, bir. 14, pînă la 20 iulie”, se spune într-un comunicat de presă al Direcției. Tabăra de vară își va desfășurat activitatea pe litoralul Mării Negre – Costinești, pe perioadele/seriile aferente: 24.07 – 31.07; 31.07 – 07.08; 07.08 – 14.08; 14.08 – 21.08; 21.08 – 28.08.

 

Lucrările de reparații în grădinițele din capitală au fost realizate în proporție de peste 40%

Lucrările de reparații planificate în grădinițele din capitală au fost realizate în proporție de peste 40%, iar în prezent activează 75 din 159 de instituții de învățămînt preșcolar. Anunțul a fost făcut luni, 16 iulie, de către șeful Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, Rodica Guțu. Conducerea direcției a prezentat un raport privind activitatea grădinițelor în perioada vacanței de vară și utilizarea banilor alocați pentru lucrările de reparație. „În total, vara a fost suspendată activitatea a 99 de grădinițe. În luna iunie au fost închise – 22 de instituții, iulie – 63 și august – 7. Au loc lucrări de reparații în circa 70 de instituții. Suma alocată în acest sens este de peste 18 mln de lei. Lucrările vizează reparații la blocul alimentar, reparații curente, lucrări la fațade, geamuri și blocuri sanitare”, a spus Guțu.

 

Cinci cetățeni ai Turciei vor fi judecați pentru contrabandă cu droguri

Cinci cetățeni ai Turciei vor fi judecați pentru contrabandă și circulație ilegală a drogurilor. Potrivit procurorilor, heroina era transportată pe două rute. Este vorba de: Afganistan – Iran – Azerbaidjan – Georgia – Ucraina (feribot) –R. Moldova – Uniunea Europeană (Olanda/Germania) și Afganistan – Iran – Turcia – Bulgaria – România – Republica Moldova – Uniunea Europeană (Olanda/Germania). Conform organului de drept, în perioada anilor 2015 – 2017, membrii grupării au procurat patru semiremorci și camioane de tractare, în care au fost confecționate artizanal locuri special amenajate pentru tăinuirea drogurilor. Aceștia camuflau activitatea sa drept una economică de prestare a serviciilor de transport a mărfurilor. Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă de la șapte la 15 ani de închisoare. 

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
07.03.24 - 00:42
01.03.24 - 00:46
08.03.24 - 20:46
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40