REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (12 martie 2018)

Săptămîna curentă Comisia de la Veneția se va pronunța asupra situației din R. Moldova

Comisia de la Veneţia se va întruni pe 16 şi 17 martie în prima sesiune plenară din acest an, urmînd să adopte mai multe avize, între care trei vizează R. Moldova. Primul va ține de amendamentele la legislația electorală, altul cu privire la un proiect de lege de modificare și completare a Constituției în domeniul justiției și un aviz privind proiectul de lege ce vizează modificarea articolului 42 din Constituție despre libertatea de asociere. Din partea R. Moldova la sesiunea plenară va fi prezent deputatul PDM, Igor Vremea.

 

Ministrul Justiției a promis să demisioneze

Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, a anunțat că își prezintă demisia, după ce a fost făcută publică interceptarea unei convorbiri telefonice a acestuia cu Veaceslav Platon, condamnat pentru fraudă bancară. ”Nu mi-am propus nici pentru o clipă să mă implic în activități politice, cu atît mai mult n-am preluat portofoliul de ministru pentru a deveni țintă electorală”, a scris duminică, 11 martie, pe o rețea de socializare Tănase. „Este în spiritul valorilor europene, ca orice funcție de demnitate publică, să se bazeze mai întîi de toate pe încredere publică. Atunci cînd această încredere este periclitată, chiar și de motive lipsite de pertinență, orice inițiativă cît de bună ar fi, nu va da rezultatul scontat. În acest context, am ajuns la concluzia că cea mai potrivită soluție în situația creată este să-mi prezint în zilele ce urmează, demisia din funcție, astfel încheindu-mi cariera publică”, a mai menționat Tănase. Reprezentanți ai PDM au declarat pentru presă că chestiunea privind demisia ministrului Justiției va fi examinată în ședința săptămînală de marți a partidului.

 

UE va sprijini un proiect pentru tinerii din Bălţi şi Dubăsari

Un nou proiect ecologic, „Green Light” (lumina verde), a fost lansat în municipiul Bălţi. În program se pot înscrie tineri de pe ambele maluri ale Nistrului, iar cererile de participare pot fi depuse în perioada 15 martie – 30 aprilie. Ulterior, vor fi selectaţi 30 de tineri din Bălţi şi Dubăsari, cu vîrsta cuprinsă între 15 şi 30 de ani, care se vor deplasa în excursii ecologice, unde vor acumula material privind impactul factorului uman asupra naturii. Participanţii vor vizita rezervaţiile „Iagorlîc” şi „Pădurea Domnească”, iar toate acţiunile întreprinse în cadrul proiectului se vor desfăşura cu sloganul „Urmează Licuriciul”, deoarece această insectă trăieşte doar în mediu curat. Proiectul de la Bălţi a fost iniţiat de organizaţia obştească „Ţara verde” în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Acesta este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Pentru perioada 2015-2018 programul are un buget de peste 11 milioane de dolari.

 

În premieră R. Moldova participă la un concurs european de eficienţă energetică

Antreprenorii din R. Moldova care activează în domeniul eficienței energetice sau dezvoltă tehnologii pentru acest sector pot concura la nivel European, iniţiind un start-up. Cele mai bune start-up-uri vor primi premii în sumă de pînă la 35 mii de euro. Data limită pentru înscriere la concurs este 15 aprilie. Competiția start-up-urilor din Europa Centrală și de Est, cu genericul "PowerUp!”, a fost lansată recent și este organizată în 24 de țări. În concurs sînt încurajați să se înscrie întreprinzătorii care dezvoltă produse ce pot schimba viitorul sectorului energetic și cel al mobilității, pot îmbunătăți calitatea aerului sau contribuie la dezvoltarea orașelor și clădirilor. De asemenea, „PowerUp!” este destinat companiilor ce dezvoltă soluții cibernetice sau tehnologii informaţionale pentru companiile energetice și de prestare a serviciilor comunale. Cele mai bune start-up-uri vor primi premii în sumă de pînă la 35 mii de euro și vor avea acces la serviciile de mentorat ale întreprinzătorilor europeni cu renume.

 

Autorităţile din stînga Nistrului vor majorarea tarifelor

Autorităţile autoproclamatei republici moldovenești transnistrene intenţionează să majoreze tarifele pentru serviciile comunale. Aceasta este doar una dintre măsurile planificate de aşa-numitul guvern de la Tiraspol pentru a redresa situaţia din sectorul comunal-locativ. „Avem două aspecte ale problemei cu care se confruntă sectorul comunal-locativ din regiune. Primul constă în transparenţa mijloacelor acumulate de la populaţie pentru servicii comunale, iar celălalt se referă la mărimea tarifelor”, a estimat aşa-zisul premier de la Tiraspol, Alexandr Martînov. Potrivit pretinsului premier, în prezent este mare nevoie de bani pentru reparaţiile capitale ale fondului locativ. „Dacă nu vom găsi soluţiile necesare, riscăm o catastrofă tehnică”, a spus Martînov.