REALITATEA MOLDOVENEASCA PE SCURT-1 (11 septembrie 2019)

CEC a inițiat procedura de validare a unor mandate de deputat

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inițiat procedura de validare a mandatelor unor deputați în parlament. Decizia a fost luată după ce săptămîna trecută parlamentul a luat act de demisiile deputaților din fracțiunea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) Vladimir Țurcan și Victor Gaiciuc și a declarat vacante mandatele de deputat respective. Astfel, PSRM va avea doi noi deputați în parlament. Aceștia sînt Ala Darovannaia și Anatolie Labuneț.

 

Creșterea ratei anuale a inflației s-a temperat în luna august

Creşterea indicelui prețurilor de consum s-a temperat în luna august, rata anuală a inflaţiei înregistrînd o majorare cu 0,1 puncte procentuale față de iulie. Biroul Național de Statistică (BNS) a anunțat că rata anuală a inflației a urcat în august la 5,5 la sută, față de 5,4 la sută în luna iulie. În primele șapte luni ale anului inflația anuală s-a majorat de la 2,2 la sută în ianuarie, la 5,4 la sută în iulie, potrivit statisticelor oficiale. Preţurile de consum au crescut cu 0,03 la sută în august 2019, comparativ cu luna anterioară, și cu 4 la sută față de luna decembrie 2018.

 

Autoritatea Aeronautică Civilă are un nou șef

Alexandru Fiti a fost numit în funcția de director interimar al Autorității Aeronautice Civile (AAC). Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvînt al AAC, Irina Bodolica. Alexandru Fiti a activat pînă în prezent la Autoritatea Aeronautică Civilă, în calitate de inspector principal în Direcția Securitatea Aeronautică.

 

Leul se va aprecia față de euro și dolar

Moneda națională se va aprecia miercuri, 11 septembrie, față de euro și dolar, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei. Astfel, dolarul va costa 17 lei și 80 de bani, cu cinci bani mai puțin decît marți, 10 septembrie. Euro va pierde trei bani și va avea un preț oficial de 19 lei și 65 de bani. Leul românesc se va ieftini cu un ban. Valoarea oficială a acestuia va fi de 4 lei și 16 bani. Hrivna ucraineană își va păstra cotația de 71 de bani. Aceeași tendință o va avea și rubla rusească, care va costa în continuare 27 de bani.

 

R. Moldova va primi 4,1 mln de euro pentru implementarea unui proiect în domeniul sănătății

La Chișinău a fost lansat proiectul „Progresul cu privire la acoperirea universală cu servicii de sănătate în Moldova". Acesta va avea un buget total de 4,1 mln de euro și va fi implementat în următorii patru ani. Proiectul va acorda asistența și expertiza necesară pentru îmbunătățirea capacității de finanțare și guvernare a sistemului de sănătate, precum și pentru consolidarea capacităților de procurare și furnizare a serviciilor de sănătate.

 

80 de tineri din Moldova pot obține burse de formare profesională în valoare de 12 mii de lei

Tinerii din medii social-vulnerabile din R. Moldova pot obține burse pentru formare profesională în valoare de 12 mii de lei. Dosarele vor putea fi depuse pînă la 15 octombrie curent. Bursele sînt acordate pentru facilitarea accesului tinerilor la educație în instituțiile de învățămînt profesional tehnic din țară, precum și pentru a susține tinerii motivați să-și continue studiile, oferindu-le suportul financiar și informațional necesar. Bursele vor fi acordate pentru un singur an de studii și vor acoperi cheltuielile de masă, cazare și alte necesități ale beneficiarilor.

 

Mai mulți militari au donat voluntar sînge

Peste 200 de militari ai Armatei Naționale vor dona sînge, în perioada 10-11 septembrie, la centrele de colectare din garnizoanele Chișinău, Cahul și Bălţi. Potrivit șefului Direcției medico-militare a Ministerului Apărării, colonel Sergiu Cîrlan, sînt așteptați să doneze sînge militari din Brigăzile de infanterie motorizată „Moldova”, „Ştefan cel Mare” și „Dacia”. Acțiunea este organizată de Ministerul Apărării în comun Centrul Național de Transfuzie a Sîngelui. Potrivit ministerului nominalizat, în anul curent peste 800 de militari au donat sînge pentru completarea rezervelor de sînge.