R. MOLDOVA PIERDE ANUAL APROXIMATIV 1% DIN POPULATIE DOAR DIN CAUZA MIGRATIEI

Potrivit unui studiu efectuat de Institutului Național de Cercetări Economice, Republica Moldova pierde circa 1% din populația țării doar din cauza migrației. În mare parte această situație se datorează condiiților economice nefavorabile și lipsei locurilor de muncă bine plătite.

Studiul „Impactul crizelor economice asupra proceselor demografice” efectuat de Institutului Național de Cercetări Economice atrage atenția asupra problemelor de ordin demografic cu care se confruntă țara noastră.

Astfel, crizele socio-economice din ultimele două decenii au afectat rata fertilității familiilor din Republica Moldova, de asemeni s-a înregistrat o creștere a ratei mortalității.

Experții totuși remarcă faptul că după anul 2010 se observă o ameliorare a situației în privința mortalității populației, dar nu este clar dacă această tendință se va menține. În prezent speranța de viață la bărbați este de 65 de ani, iar la femei 74 de ani. Acest nivel estemult mai scăzut față de țările UE.

„Migrația moldovenilor în străinătate a fost determinată de mai mulți factori, dintre care cel decisiv a fost factorul economic, lipsa locurilor de muncă bine plătite, precum și prețurile ridicate la produse și servicii. După 2007 au crescut fluxurile anuale ale populației pînă la 45-55 mii de persoane. În ultimii ani se observă o pondere semnificativă a tinerilor care migrează în țările UE.”, menționează unul din autorii studiului.

Conform estimărilor experților, pierderile anuale medii ale populației sînt de 30 mii de persoane sau circa 1% din numărul total al populației țării. Datele au fost calculate din informațiile oferite de țările gazdă, unde termenul de ședere a fost mai mare de 12 luni.

„În următoarea perioadă situația demografică va influența mult mai semnificativ pe cea economică. La moment R. Moldova a intrat în perioada cînd populația va fi în continuă descreștere și dimensiunile acesteia sînt foarte mari. Doar în urma emigrației noi pierdem circa un 1%, un indicator foarte mare în comparație cu țările UE. Avem pierderi semnificative ale populației din cauza mortalității înalte și ratei scăzute a fertilității. Astfel, sporul natular va fi unul negativ în anii următori”, menționează Olga Gagauz, șeful Centrului de Cercetări Demografice.

În această situație experții atrag atenția asupra faptului că se impun acțiuni care să stimuleze creșterea natalitățiii și să fie oferite condiții care să prevină migrația circulară.

Vlad VASILCOV (agora.md)