Fudulia penibilă şi dedublarea la moldoveni

Referindu-mă la unele obiceiuri de prin părţile locului, voi parafraza cu delicateţe o veche zicală astfel: Moldoveanul, dacă nu-i fudul, nu e moldovean destul! Cu cît este mai sărac, cu tot atîît mai mult, invers proporţional, devine mai fudul. În exprimarea unor obiceiuri,eşti tentat să-i compari pe unii moldoveni cu acele femei apropiate de streaşina vîrstei ne-tinere, care se acoperă de machiaje stridente şi se îmbracă penibil de fistichiu ca să pară mai tinere, să „dea bine”, să înşele publicul, să cucerească. Se mint pe sine din convingere, chiar dacă seara, acasă, cînd se dezbracă şi îşi curăţă faţa, redevin realitate implacabilă care sînt. Aici mă refer la acei care sînt incapabili să-şi asume cu demnitate adevărul existenţei lor. Lipsa de cultură şi mediul social obscen sau înapoiat în care trăiesc îi împiedică pe mulţi să înţeleagă că pot deveni adevărate pilde pentru urmaşii şi semenii lor numai dacă trăiesc în Adevărul despre ei şi în realitate concretă, nu în negarea acestora.

„Luxul din sărăcia moldovenilor” este primul lucru care sare în ochii oricărui străin, care-l nedumereşte, îl contrariază şi îl face să-l privească pe moldovean ca pe o naţiune imposibil de receptat şi dată drept pildă. La fel cum cea de 50 de ani crede în complimentele manierate ale celui care îi spune că arată de 30, deşi el vede cîţi ani are cu adevărat, la fel şi moldoveanul crede că un străin chiar este încîntat şi îl apreciază onest atunci cînd participă la nunţile ori hramurile lui excesiv de îmbelşugate, ca să nu mai pomenim despre mesele din cimitire. Moldoveanul este în stare să facă foame un an întreg numai ca să aibă mese supraîncărcate cu mîncare la Hram, să se îndatoreze pe viaţă ca să facă o nuntă excesiv de îmbelşugată, dar total inestetică.

Dincolo de mesele supraîncărcate cu bucate la astfel de ocazii, orice trecător străin civilizat vede, de exemplu, un Chişinău insalubru, trist şi schilodit arhitectonic şi în infrastructură, extrem de multe maşini scumpe şi vile grandioase, într-o ţară în care nici un om cinstit nu şi le-ar permite decît în contextul unei dezvoltări logice a unor averi şi a propriei deveniri individuale. Străinul, de asemenea, mai ştie cîte ceva despre realitatea crudă a dezvoltării ţării, despre clasa politică de la guvernare, se miră, nu înţelege mai nimic din mentalul unui popor cu o psihologie atît de întortocheată şi nu mai revine aici decît dacă va dori să scrie un studiu tematic. Ce altceva să mai descopere?

Există penibil de mulţi moldoveni tineri ai căror părinţi se spetesc peste hotare şi le-au trimis bani cu care şi-au cumpărat maşini scumpe, în timp ce ei trăiesc la gazdă sau prin cămine, iar asta ca „să se dea mari”. Îşi cumpără maşini de zeci de mii de euro, se înţolesc în haine dintre cele mai scumpe ca să impresioneze cîte o fetişcană îmbrăcată într-o rochiţă de 100 de lei, dar rabdă de foame cu zilele şi dorm pe unde apucă, chiar şi în maşină. Fireşte că această trufie tîmpă şi autodistructivă, în alte proiecţii, au moştenit-o şi dezvoltat-o de la părinţii lor. Oricît de mult s-ar plimba moldoveanul prin lumea civilizată, atunci cînd revine acasă se reîntoarce în inima „tradiţiilor lui”. El crede că lumea civilizată trebuie să se adapteze „culturii lui”, nu invers. De aceea nici ţara nu se dezvoltă. De aceea oraşele moldoveneşti sînt atît de ruralizate.

Cunosc destui tineri moldoveni care trăiesc în lumea civilizată, care s-au identificat structural cu ea, dar care nu vor să revină acasă tocmai din cauza îndărătniciei naţionale a unor moldoveni care-şi imaginează că, prin „tradiţiile lor” sînt buricul universului şi nu au nimic ce să înveţe de la alţii.

Pînă una, alta, e greu să vorbim despre cine ştie ce mari tradiţii ale moldovenilor, care mai degrabă sînt un melanj de apucături luate de pe la mai multe popoare ex-sovietice şi împletite distorsionat cu cele locale. Moldoveanul se laudă cu vinul lui produs de vreo sută sau două de ani, dar a cărui calitate a început să i-o perfecţioneze de vreo 20-30 de ani, asta în condiţiile în care sînt ţări care produc vin de calitate de peste 2000 de ani. Se mîndreşte cu nişte plăcinte pe care nu el le-a inventat. Se îmbracă ocazional şi se făleşte cu o ie despre care nu prea are habar şi nici nu-i pasă. Îşi etalează calităţile culinare prin „găluştile” făcute, deşi cred că acestea sînt o găselniţă culinară de compromis din timpul foametei. Dar ne oprim aici, căci sînt prea multe „tradiţii netradiţionale” în acest început de pomelnic.

Un alt „obicei tradiţional moldovenesc” bizar şi exhibiţionist impus pe care l-am întîlnit la nunţi este următorul: căruia cum îi căşună, i se pare lui că e momentul sau vrea să mai dea peste cap un pahar începe să strige din rărunchi: „gorika” sau „amar”. În mod automat, chiar dacă se află cu gura plină de mîncare, mirii trebuie neapărat să se sărute că aşa a strigat unul şi ceilalţi în cor cu el. Nu m-a interesat şi nici nu mă interesează de unde vin aceste cuvinte şi obiceiuri, însă nu pot să nu-i sesizez aspectul inestetic, dictatorial exhibiţionist sub aspectul „impunerii tradiţionale” şi convingerea moldoveanului că „gorika” sau „amar” e „o tradiţie străveche moldovenească”, moştenită probabil de la Ştefan cel Mare. Cînd însă îi spui moldoveanului ce crezi tu despre acest aşa-zis obicei, te priveşte de parcă ar vrea să te înjunghie pentru că îi ofensezi „tradiţiile sfinte”.

Am scris despre toate acestea (am mai făcut-o şi cu alte ocazii) întrucît „tradiţiile” arătate mai sus sînt respectate şi urmată cu rîvnă de cam toţi moldovenii care-şi umflă pectoralii şi răcnesc, în an centenar, că sînt români! Am scris despre toate acestea pentru că moldoveanul este moldovean şi punctum, că tradiţiile sale nu sînt româneşti nici pe departe! Fiecare cu mîncarea lui de peşte, iar asta nu înseamnă că din cauza acestor „tradiţii” moldoveanul este inferior în faţa tradiţiilor româneşti! Pur şi simplu, fiecare popor îşi are „calea lui tradiţională”, cu bune şi cu rele! Despre manelizarea şi ţigănizarea României vom vorbi altădată, ca să vedeţi că sînt obiectiv pînă la capăt! Ca să înţelegeţi că, în realitate, nu critici ceva ce nu iubeşti şi nu-i vrei binele!

Mihai CONŢIU