PRESEDINTELE TARII A AVUT O INTREVEDERE CU CONDUCATORII ORGANIZATIILOR ETNO-CULTURALE DIN R. MOLDOVA

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, continuă seria de întrevederi cu importanţi reprezentanţi ai societăţii moldoveneşti care au adus un aport considerabil la dezvoltarea ţării noastre.

În preajma Zilei Independenţei, șeful statului a invitat conducătorii organizațiilor etno-culturale din Republica Moldova, pentru a face un schimb de opinii cu privire la situaţia din ţară.

În mod special, Igor Dodon a menționat că reprezentanții altor naționalități sînt susținători aprigi ai păstrării şi consolidării statalităţii moldoveneşti, de aceea pot fi consideraţi cu încredere sprijin de nădejde al ţării noastre.

Igor Dodon a mai subliniat faptul că toţi participanţii la întrevedere au fost de acord cu necesitatea organizării unei activităţi educative la toate nivelele societăţii, în scopul promovării spiritului patriotic în rîndul populaţiei. Astfel, reprezentanţii organizaţiilor etno-culturale susțin ideea Preşedintelui, că doar prin eforturi conjugate ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, vom contribui la dezvoltarea şi prosperarea ţării noastre.

Serviciul de Presă al Preşedinţiei R. Moldova