Frumusețea mamei și dragostea față de ea nu depind de numele pe care mama îl poartă – o iubim și o prețuim indiferent de cum o cheamă. La fel e cu Patria, la fel e cu limba poporului, contează să le iubim și să le prețuim așa cum le-am moștenit, așa cum ne-am obișnuit cu ele sau așa cum preferăm să le zicem în sinea noastră.

În această zi de sărbătoare a Limbii Noastre, vreau ca toți concetățenii mei să fie împăcați de gîndul că noi vorbim una dintre cele mai frumoase limbi din lume. Fie că îi spunem moldovenească (așa cum preferă majoritatea moldovenilor și este expres indicat in Constituție), fie că îi spunem română (așa cum preferă mulți alți concetățeni) – e aceeași limbă și e a noastră. Nu trebuie să ne dezbine limba care, de fapt, ne unește.

Contează mai mult esența ei și rostul pe care ni-l oferă: contează cum o rostim, cum gîndim în limba noastră, cum reușim să dialogăm prin ea și să ne construim un viitor mai bun cu ajutorul ei.

Așa s-a întîmplat că, de cîteva decenii, denumirea limbii a constituit, și mai constituie azi, un motiv de neînțelegere și tensiune pentru societatea noastră. Chestiunea limbii a devenit atît de sensibilă în Republica Moldova, încît orice inițiativă în privința ei a avut efecte conflictogene, a tulburat spiritele într-un mod toxic pentru societate. De aceea, poate că cea mai potrivită soluție este să ne concentrăm astăzi nu pe formă, ci pe fond, nu pe denumire, ci pe calitatea vorbirii, și să lăsăm poporul moldovenesc, ca autentic stăpîn al limbii, să forjeze limba așa cum a făcut-o de veacuri. Să nu o luăm înaintea oamenilor. În înțelepciunea sa seculară, poporul o va face mai cumpătat, mai inteligent și mai profund decît noi, politicienii.

Datoria politicienilor, azi, este să le oferim cetățenilor și tuturor generațiilor în creștere un mediu social și educațional prielnic pentru cultivarea limbii natale, pentru însușirea ei și pentru vorbirea bine elaborată. Așa cred că este cel mai indicat să procedăm.

Slăvită fie Limba Noastră, Limba Mamei, pe 31 august și în fiecare zi!