PERSONULITĂŢILE ANILOR 2014-2015. DORIN CHIRTOACĂ

Cînd mori, pătimesc ceilalţi, căci tu nu ştii nimic. Aşa-i şi cu proştii!

Autor: Mihai CONŢIU

Dorin Chirtoacă, spre deosebire de unchiul lui, Mihai Ghimpu, căruia i-au trebuit 14 ani ca să termine o amărîtă de facultate de Drept, şi-a finisat studiile superioare fără să fie repetent cu anii. Cu toate acestea, este o bîtă ca şi Ghimpu din punct de vedere intelectual.

La cum se defilează aici cu „simbolistica naţional-cultural-istorică Mihai Eminescu”, toţi străinii, inclusiv românii, îşi imaginează că moldovenii îi cunosc opera poetică, cel puţin, a lui Eminescu mai dihai decît versetele biblice. Bineînţeles că nu este aşa. Nu cunosc nici măcar reperele mai semnificative din opera eminesciană, la fel cum nu cunosc nici versetele biblice elementare. Se simulează cultul lui Eminescu la fel cum se simulează credinţa în Dumnezeu.

După ce Chirtoacă a fost învestit în funcţia de primar, în primul său mandat, a urmat şi un prim 15 ianuarie, pentru el, cînd se aniversa ziua de naştere a lui Eminescu, la bustul poetului din parcul Ştefan cel Mare. După ce el şi alaiul care îl însoţea au depus cuvenitele buchete de flori la poalele monumentului, un reporter al unui post de televiziune l-a întrebat dacă ştie şi poate să recite vreo poezie de-a poetului. Precipitat, cum îl ştim, Chirtoacă a recitat tot ce ştia el din Eminescu, atunci: „Somnoroase păsărele,/Pe la cuiburi se adună,/Se ascund în rămurele,/Noapte bună!/” „Şi atît”, a mai adăugat Chirtoacă!

Pe un copil din clasele a III-a sau a IV-a l-am înţelege dacă ne-ar spune că ştie doar această poezie din Eminescu, dar cînd un tînăr absolvent de universitate ştie doar o strofă din „Somnoroase păsărele” şi crede că este cea mai valoroasă, reprezentativă creaţie poetică a lui Eminescu…, ce facem? Cerem să i se anuleze diploma de studii? Îi interzicem să mai rostească numele lui Eminescu? Nimic din toate acestea nu-i cu putinţă! Prostia agresivă, mai ales, se bucură de o libertate de expresie la fel ca şi politicienii!

Absolut nimic din discursurile lui Chirtoacă nu te face să bănuieşti că ar fi un intelectual, ci, pur şi simplu, un ţăran mai îndrăzneţ, şmecherit şi ceva mai spălat din satul Coloniţa. Ei bine, individul acesta, în cîrdăşie cu unchiul lui, au reuşit să îngenuncheze Chişinăul prin însăşi calitatea lui de primar. Nu are rost să mai insistăm asupra faptului că nu din cauza pretinselor calităţi ale lui Chirtoacă a fost cu putinţă alegerea sa ca primar, că, pur şi simplu, pe fondul unui vot de protest, dar şi a înşelătoarei sale tinereţi, chişinăuienii l-au propulsat în această funcţie. Acum simţim cu toţii impotenţa lui administrativă.

Trage cu dinţii de această funcţie deoarece Primăria Chişinăului, totuşi, patronează mult peste 60% din economia ţării. Asta înseamnă că Chirtoacă este cu mult mai puternic decît premierul în exerciţiu Iurie Leancă. Este mai puternic pentru că poate fura mai mult decît Leancă şi acoliţii lui. Este mai puternic deoarece, ca şi Leancă, poate fura şi din fonduri europene, occidentale. Acum înţelegeţi de ce Chirtoacă nu vrea să părăsească Primăria în favoarea funcţiei de deputat, care, în virtuţi ierarhice, este una superioară postului de primar?

„Negociatorul” păcălici Chirtoacă

În mahmura zi de luni, 12 ianuarie, venind vorba despre negocierile pentru formarea Guvernului şi a unei majorităţi parlamentare, Chirtoacă a declarat: „Nu am informaţii despre mersul negocierilor. Pe parcursul sărbătorilor au avut loc două sau trei întîlniri…”

Vă reamintesc că Chirtoacă face parte din echipa de negociatori ai PL. Cu toate acestea, „negociatorul PL” „nu are informaţii despre mersul negocierilor” şi crede că „au avut loc două sau trei întîlniri”. Prin urmare, observaţi că aceste echipe de negociatori sînt praf aruncat în ochii oamenilor, ca noi să credem că ei muncesc din greu, căci ei habar nu au de nimic, iar asta deoarece doar preşedinţii lor de partid hotărăsc, decid împărţirea funcţiilor în stat!

La urma urmei, ce altceva să negocieze decît împărţirea funcţiilor, căci program de guvernare există, Acordurile cu UE sînt semnate şi aşteaptă să fie aplicate, iar dacă vor întîrzia cu formarea Guvernului şi a unei majorităţi parlamentare din cauza lui Ghimpu, a pretenţiilor lui pentru funcţii în stat, iar asta pînă în luna februarie, atunci Moldova o să piardă şi proiectele europene pe care Guvernul trebuie să le înainteze pînă atunci Bruxellesului.

Imaginîndu-şi că cei care-l ascultă sînt consătenii lui din Coloniţa, iată ce declară Chirtoacă despre tergiversarea procesului de formare a Guvernului şi a majorităţii parlamentare: „În Germania, de exemplu, în 2009, negocierile au durat două luni, deşi are democraţie mai avansată. Media europeană este de o lună. Contează să se avanseze pe conţinut, chiar dacă din această cauză are de suferit durata. Mai bine de şapte ori măsori şi odată tai.”

Neghiobie, inconştienţă sau impertinenţă? De toate la un loc! În primul rînd, nătăfleţii de politicieni ca Chirtoacă nu trebuie să aibă tupeul să dea exemplul Germaniei sau chiar al Belgiei, care a stat fără premier peste un an. De ce? Simplu: Moldova nu-i Germania sau Belgia! Acestea sînt ţări funcţionale, ale căror economii funcţionează impecabil şi cinci ani dacă un Guvern nu se formează. Acolo există economii, politici economice şi rigori administrative care, ele însele, reprezintă motorul unei dezvoltări economice naţionale care se suprapune politicului. Aici este vorba despre o bunăstare economică şi socială a ţării a cărei continuitate nu poate fi perturbată de tergiversarea formării unui Guvern pe o perioadă oricît de lungă. Inconvenienţele diplomatice sau politice, în plan extern, mai cu seamă, nu au nici un impact negativ asupra populaţiei ţărilor lor.

„Moldova lui Chirtoacă”, însă, nu-i Coloniţa! Asta se face că nu ştie Chirtoacă sau… sigur nu vrea ca şi moldovenii să ştie asta!