„PE VREMEA NOASTRA” SI „IN VREMURILE LOR”, ALE TINERILOR FRUMOSI SI LIBERI

Cea mai cumplită impietate, ca să-i zic și așa, o comitem atunci cînd noi, maturii, decidem, cu aroganță de instanță supremă, că tînăra generație ”e stricată, depravată și incultă” pentru că nu se comportă ca ”pe vremea noastră”. Uităm, în acest context, că și noi, la rîndul nostru, eram ”nepotriviți” pentru părinții noștri, pentru că nu eram aidoma ”vremurilor trăite de ei”. Sînt impulsionat să abordez acest subiect strict din propria-mi experiență. Instinctual, firește, dorind să-mi protejez linul sau ne-linul biografiei mele, sînt contrariat de manifestările barbare ale tinerilor din ziua de astăzi, numai că aceleași manifestări existau și în adolescența și tinerețea mea timpurie.

Nici Dumnezeu și nici Scaraoțchi, în contextul în care cineva crede în aceste entități, nu au dat niciodată semnale din care noi să înțelegem care sînt căile ori avantajele atunci cînd decidem să urmăm Calea Binelui sau a Răului. În egală măsură, ticălosul și umanistul cred că au ales calea Binelui, în înțelegerile lor justificate cumva. Permanent, Succesul și Puterea, în mod predominant, au fost identificate cu personaje malefice ori ticăloase, pur și simplu. Atunci ce modele să aleagă tinerii? Au fost tineri care l-au adulat pe Hitler, Stalin, Ceaușescu, Castro etc. Au fost tineri care și-au creat modele de viață din biografia marilor mafioți. Vă dați seama că și în Republica Moldova din zilele noastre mai sînt tineri care vor să fie ca Plahotniuc, Ghimpu, Chirtoacă, Candu ori Alina Zotea? Asta pentru că par ”modele de succes” deoarece au ştiut să trăiască bine de pe urma politicii!

Pentru că ”dă bine la inteligență”, în zilele noastre, toți papițoii și toate pițipoancele de doi bani, scuipă pe Facebook tot felul de citate din mari scriitori sau filosofi ai lumii despre ale căror opere, firește, nu au habar. Aceasta este o nouă formă de agresiune pe care nu mi-am propus s-o dezvolt acum.
Totuși, cu bune și rele, trebuie să admitem că tinerii de astăzi sînt mai deștepți decît noi, maturii, pentru că ei duc în viitor o lume la fel cum noi le-am oferit-o pe cea actuală adusă de pe vremea cînd părinții noștri ne spuneau că ”nu eram ca pe vremea lor”. Tinerii de astăzi, în marea lor majoritate, sînt prizonierii internetului, nu ai bibliotecilor, dar, ca și pe vremuri, dintotdeauna, există o minoritate conștientă, care, tot dintotdeauna, nu va deveni majoritară pentru a umaniza omenirea.
Ar fi o aroganță crasă, din parte-mi, să muștruluiesc un tînăr că nu merge la bibliotecă așa cum o făceam eu pe vremuri. Dar dacă eu aveam atunci internet? Da, poți să alegi, iar asta o știu pentru că și eu am făcut-o – între bibliotecă, sport și golănie profitabilă am ales biblioteca! Asta, însă, nu înseamnă că trebuie s-o fac pe doctul, atotștiutorul pedagog care să le reproșeze disprețuitor tinerilor că sînt nesăbuiți, că ei, ca și mine, nu au stat în preajma unor mari personalități sau nu au fost prieteni sau au băut un pahar cu vin cu Nichita Stănescu, Ion Băieșu, Eugen Barbu, Marin Preda, Constantin Piliuță, Ștefan Iordache, Sebastian Papaiani, Gheorghe Dinică, Nino Anghel, Aurelian Andreescu, Jean Constantin, Dan Spătaru etc., etc.

Aceste personalități, într-un fel sau altul, vor fi uitate, iar generațiile ce sînt și vor fi or să producă alte tipuri de idoli, personalități. Nu noi și prezentul nostru nu sîntem capabili să le impunem tinerilor de astăzi modelele dorite de noi. Ei își vor crea propriile lor tipare așa cum am făcut-o și noi la vremea noastră. 
Singura și neputincioasa noastră moștenire constă în aceea că noi, ”minoritarii”, le transmitem altor tineri ”minoritari” valorile noastre moștenite, care nu vor modifica niciodată umanitatea. Sîntem și vom fi blestemați să fim doar autori de maxime și reflexii la îndemîna papițoilor și pițipoancelor nemuritori și nemuritoare!

Mihai CONŢIU