ODATĂ CU EUROPENIZAREA, TREBUIE SĂ DESCOPERIM ŞI NORMALITATEA NAŢIONALĂ

Cine vrem să fim cu adevărat?

Autor: Aliona CIGULEA

CIUGULEA web.jpg

Săptămîna trecută, am asistat la două iniţiative extrem de semnificative, importante. Prima se referă la adoptarea de către Parlament a Legii Cinematografiei. Printre altele, noua lege stipulează faptul că toate premierele cinematografice trebuie să fie subtitrate sau dublate în limba română. Potrivit producătorului Dumitru Marian, unul dintre autorii legii, acest demers legislativ va scoate Republica Moldova din sfera de influenţă a distribuitorilor de film din Rusia. Actualmente, toate cinematografele din Moldova difuzează filme pe filieră rusească, toate premierele fiind dublate în rusă.

„Foarte curînd, noul Centru Naţional al Cinematografiei va trebui să reorienteze Moldova spre un alt spaţiu de distribuţie. Astăzi, ruşii semnează contracte cu distribuitorii mari de afară şi obţin drepturi pentru CSI, automat şi pentru Moldova. Asta va trebui modificat şi vom avea nevoie de susţinere politică şi lobby din partea statului român. În perspectivă ar trebui să luăm filme de la voi (sau direct de la americani), fără participarea Rusiei", a declarat Dumitru Marian.

A doua iniţiativă aparţine Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), care a suspendat retransmisiunea postului Rossia 24 pe teritoriul Republicii Moldova pînă la 1 ianuarie 2015. Motivul invocat a fost „necorespunderea programelor acestuia cu prevederile Codului Audiovizualului din Republica Moldova”, faptul că postul rusesc respectiv a difuzat mai multe reportaje manipulatorii şi agresive despre R. Moldova.

Avem o ţară, cine-i sînt cetăţenii?

Pe mai departe, nu este vorba despre cum înţelege fiecare să-şi definească limba pe care o vorbim, moldovenească, aşa cum este stipulat în Constituţie, sau română, căci nu aceasta este prioritatea noastră naţională. Pentru noi, moldovenii, de o importanţă majoră şi de interes naţional este să ne autoidentificăm, în sfîrşit, ca cetăţeni ai statului Republica Moldova.

Cu ceva timp în urmă, s-a luat decizia ca limba rusă să nu mai fie limbă obligatorie în şcolile din Moldova, ci opţională. Este un lucru absolut firesc într-o ţară în care cei mai mulţi dintre cetăţeni continuă să vorbească şi să gîndească bilingv. Nu zic că este rău, dar este nociv pentru identitatea noastră. Cred că sîntem singura ţară din lume în care, la diferite evenimente internaţionale – festivaluri de muzică, competiţii sportive, concursuri de Miss Univers etc. –, gazdele participanţilor din Moldova capătă certitudinea că ţara noastră este tot o gubernie a Rusiei. Cei mai mulţi vorbesc în limba rusă dacă nu o fac în engleză, ceea ce reprezintă un afront adus naţiunii şi identităţii noastre.

Cred că vom intra în normalitate, că vom fi cu adevărat moldoveni autentici, cetăţeni reali ai naţiunii noastre atunci cînd, în cluburi, firme, instituţii de stat etc., un client sau solicitant care vorbeşte în limba rusă să nu poată fi înţeles de funcţionarii sau cei interpelaţi, poate doar dacă se va recurge la limbile engleză sau franceză.

Nu are nimeni nimic cu bogata limbă rusă, pe care mă bucur că o cunosc la perfecţie, dar în cazul dat este vorba despre sănătatea identitară a poporului căruia îi sînt fiică. După 24 de ani de independenţă de stat, continuăm să fim captivi limbii ruse în detrimentul limbii strămoşilor noştri. Continuăm şi acum să fim dependenţi din instinct de televiziunile, radiourile sau gazetele ruseşti care ne agresează spaţiul naţional şi ne manipulează fără ca măcar să ne dăm seama.

Statul nostru, de 24 de ani salarizează profesori de limba română la şcolile cu predare în limba rusă, iar absolvenţii acestora nu-s capabili să formuleze nici măcar o propoziţie elementară. Cum protejează statul viitorul acestor copii care, în realitate, sînt cetăţeni ai R. Moldova de origine etnică rusească? Oare nu chiar statul este acela care îi enclavizează pe aceşti tineri? Deşi ei sînt, la fel ca toţi ceilalţi, cetăţeni moldoveni!

Este adevărat că tinerele generaţii încep să se revoluţioneze cumva pe sine, dar încă nu-i suficient atîta timp cît mai avem atît de multe rebuturi identitare. Marea masă a moldovenilor nu stăpîneşte multe dintre noţiunile relativ elementare, nu-şi poate defini, denumi obiecte, lucruri sau acţiuni în limba strămoşilor ei. Toate aceste din cauza aceleiaşi agresiuni cotidiene nefireşti ale limbii ruse. Limba rusă le-a furat găgăuzilor, ucrainenilor sau bulgarilor propriile lor limbi materne şi, culmea, şi i-a făcut chiar supuşi sau executanţi docili ai intereselor ruseşti în Moldova, toate orientate împotriva ţării noastre.

R. Moldova este obligată să respecte dreptul minorităţilor de a învăţa în limbile lor materne, ceea ce şi face într-un exces condamnabil din perspectivele sugerate mai sus. Odată cu europenizarea ţării noastre, trebuie să ne descoperim şi normalitatea naţională sub acest aspect, iar asta ca să nu fim priviţi ca nişte ciudaţi pe la Bruxelles sau Strasbourg, unde pestriţele delegaţii oficiale moldoveneşti, prin membri componenţi, vorbesc, de-a valma, în română, rusă sau, în cele mai fericite cazuri, în engleză, franceză sau germană.

Prin urmare, aşa cum este în toate ţările lumii civilizate, cu Constituţii explicite cum este şi a noastră, partidele politice nu trebuie să mai faciliteze ajungerea în Parlament a unor deputaţi care nu ne cunosc limba; în absolut toate instituţiile publice, toţi funcţionarii angajaţi trebuie să ne cunoască obligatoriu limba şi, bineînţeles, la fel trebuie să se întîmple şi în sfera serviciilor, în toate domeniile care presupun relaţii de serviciu între cetăţenii acestei ţări. Nu credeţi că perioada de graţie de 24 de ani trecuţi a fost mult prea generoasă? Imaginaţi-vă numai ce sume uriaşe cheltuieşte statul prin aceea că trebuie să traducă în limba rusă documentele pentru deputaţi şi armata de funcţionari din administraţia publică etc.

Cînd toate documentele noastre, antetele lor (cele oficiale, medicale, de serviciu etc.) vor fi scrise exclusiv în limba oficială a statului? Este dreptul oricărei minorităţi să nu dorească să vorbească în limba oficială a statului, aşa cum, de exemplu, sînt comunităţile de ruşi, latino-americani sau chinezi din SUA, dar asta înseamnă că alege singur să nu exercite nici o funcţie publică bugetară.