Autor: Mihai CONŢIU

Luni, s-a aflat în vizită la Chişinău Christoph Heusgen, consilierul pe politică externă şi de securitate al cancelarului german Angela Merkel. Scopul vizitei a fost acela de a purta discuţii cu reprezentanţii PLDM, PD şi PL cel mai probabil în vederea formării unui Guvern comun. Nici una din părţi nu a făcut vreo declaraţie mai desluşită în aceste privinţe. Faptul că Marian Lupu a refuzat să discute cu Christoph Heusgen ne face să bănuim că PD nu va admite sub nici o formă o coaliţie cu PL, că „Republika Plahotniuc” nu este dispusă ca să admită aplicarea principiilor şi normelor europene, că parcursul proeuropean al ţării va fi subminat prin aceea că Plahotniuc nu-i dispus să cedeze controlul asupra Procuraturii, CNA, CCA, SIS, conducerile instanţelor de judecată etc., că europenii vor deveni mai prudenţi faţă de Moldova şi mai exigenţi în privinţa administrării investiţiilor europene şi multe altele.

Reamintim că, acum două săptămîni, la negocierile dintre cele trei partide a participat o delegaţie europeană compusă din preşedintele Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, Graham Watson, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă a Parlamentului European, Elmar Brok, şi vicepreşedintele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, Knut Fleckenstein, cînd se părea că alianţa de guvernare dintre PLDM, PD şi PL este pe cale de a fi bătută în cuie. N-a fost să fie aşa din două pricini – pretenţiile exagerate ale lui Mihai Ghimpu, precum şi dorinţa PD de a-şi păstra un control absolut asupra celor mai importante instituţii ale statului.

Moldova, ca stat-experiment veşnic eşuat

Nu ştim dacă europenii au înţeles sau nu că Republica Moldova este o ţară imposibil de guvernat după principiile europene cu actualii lideri politici, dar bănuim că, totuşi, vor „să recupereze” această ţară spre binele cetăţenilor ei. Pe de altă parte, credem că europenii şi consilierii români ai lui Ghimpu ar face bine dacă ar găsi pîrghiile necesare de a-i tempera „elanul anticomunist exagerat”. Dacă Ghimpu ar fi onest cu sine însuşi şi cu moldovenii, atunci ar trebui să priceapă că nu PCRM, ci PSRM este inamicul statului Republica Moldova şi al UE. Prin urmare, Ghimpu ar trebui să priceapă că cele trei partide au nevoie de o alianţă neformală cu comuniştii spre a avea garanţia alegerii şefului statului în 2016 şi neadmiterea unor alte alegeri.

Asta înseamnă că, totuşi, comuniştilor trebuie să li se ofere controlul asupra CEC, Curţii de Conturi sau Consiliului Coordonator al Audiovizualului, dar să şi negocieze cu aceştia unele pretenţii sau condiţionări nerezonabile. Aici mă refer inclusiv la faptul că PCRM a condiţionat votarea Guvernului cu un proiect privind „consolidarea neutralităţii Republicii Moldova” şi „celebrarea, în anul 2015, a aniversării a 70-a a victoriei asupra fascismului”. Care consolidare a neutralităţii atîta timp cît aceasta este stipulată în Constituţie? Cît despre „celebrarea, în anul 2015, a aniversării a 70-a a victoriei asupra fascismului”, să recunoaştem că este o chestiune cam trasă de păr şi un fel de închinăciune făcută ruşilor în timp ce aceştia asediază Ucraina! A trecut atîta vreme de la înfrîngerea nazismului (nu fascismului!), iar comuniştii şi ruşii tot continuă să se lupte cu „fascismul”!

Dar să revenim la oile noastre politice! Constituirea alianţei PD-PLDM a fost primită cu rezerve de către europeni, care au spus că „este o veste foarte proastă” şi că „s-a preferat o alianţă cu comuniştii”. În acelaşi timp, unii oficiali europeni au spus că PD a denunţat înţelegerea de la Aeroport, în privinţa creării unei coaliţii PLDM-PD-PL şi aducerea unui procuror european în RM, sugerînd că formarea actualei coaliţii de guvernare pune în pericol cursul european al Republicii Moldova.

Paradoxul Ghimpu

Nu este greu de priceput şi frustrarea unor cercuri înguste din România că nu mai pot avea acces la guvernarea moldovenească prin Ghimpu, dar este de mirare faptul că nu sînt îngrijorate de opţiunile pro Iurie Leancă ale lui Ghimpu, dar şi de dorinţa acestuia de a partaja politic funcţia de şef al statului.

Pe de altă parte, însă, Ghimpu nu se bucură de un sprijin puternic, oficial sau neoficial, din partea României (deşi i se pun la dispoziţie toate televiziunile disponibile de la Chişinău), iar asta după ce s-a constatat că el, ca politician şi lider de partid proromânesc, este un eşec penibil, chiar dezonorant. Lui Ghimpu nu-i pasă decît de sine şi de propriile-i interese personale. El chiar crede că „scrie istorie” şi că este un „om providenţial”. Dar îţi vine greaţă de la atîta grijă pentru popor. N-a făcut nimic în Chişinău cu nepotul său Chirtoacă, dar mereu are scuze. La NOROC TV Ghimpu se distra, spunînd că el nu dă apă vacilor moarte ca să le ducă după asta la Bruxelles.

Sprijinindu-l pe Leancă, Ghimpu pare că doreşte ca omul de afaceri Anatol Stati să-şi aibă propriu său prim-ministru.

Altul care se crede providenţial

Pe 28 ianuarie, preşedintele Nicolae Timofti l-a desemnat pe Iurie Leancă în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru. Pînă la acea dată, dar şi după, Leancă a demonstrat că funcţia de premier i s-a urcat bine de tot la cap. A ajuns şi el să se creadă un Mesia al moldovenilor. Problema este că el este doar diplomat, nu şi un bun administrator al treburilor guvernamentale ale ţării. Înverşunarea cu care ţine morţiş să ocupe acest post, dincolo de aroganţa şi încrederea exagerată în sine, în închipuitele lui calităţi, ne face să credem că Leancă doreşte să fie, în continuare, prim-ministru în interesul şi la indicaţiile altor forţe, care nu au nici o legătură cu UE. Iar demnitarii din UE sînt pe alocuri ridicoli atunci cînd mizează pe Leancă şi numai pe Leancă.

Aproape toţi liderii politici de aici, indiferent cît de proeuropeni se declară a fi, nu au ieşit definitiv de sub ascultarea Moscovei. UE este o ameninţare cumplită pentru ei şi dezmăţul politic, financiar şi mafiot în care sînt implicaţi, iar Moscova este o garanţie, le asigură imunitate. Or fi ei lipsiţi de cultură politică şi nepăsători faţă de viitorul prosper al ţării, dar sînt suficient de abili şi prevăzători cînd este vorba despre interesele lor personale. Fireşte că şi ei văd ce se întîmplă în România, unde cei mai puternici oameni de afaceri şi politicieni de rang înalt sînt întemniţaţi pe capete pentru infracţiunile comise. Acum chiar şi doamna Elena Udrea îşi umple traista cu pesmeţi.

În toată această afacere, PLDM-ul lui Filat este prins la colţ, iar asta din pricina ambiţiilor lui Leancă sau a „misiunii” ce i-a fost încredinţate. Toţi vorbesc despre o presupusă rivalitate dintre Vlad Filat şi Iurie Leancă, încercînd să-i creeze o imagine pozitivă lui Leancă, să-l martirizeze, oarecum, dar observăm că nu se mai osteneşte nimeni ca să-şi amintească cine a fost iniţiatorul acestei aşa-zise dezbinări.

Oare la ordinul cui s-a ridicat Leancă împotriva propriului partid, atunci cînd, din perspectiva apartenenţei partinice europene, la alegerile prezidenţiale din România, acesta s-a situat de partea neo-comunistului zis şi social-democrat Victor Ponta, nu de partea lui Klaus Iohannis, aşa cum s-a situat Filat şi PLDM? Moscova şi Leancă nu au cîştigat atunci alegerile din România, chiar dacă acum se mulţumesc cu rezultatele electorale din Grecia…!

Un PLDM prins între ciocan (PD) şi seceră (PCRM), cu un PSRM pe post de cep

Privind retroactiv, constatăm paradoxul că PLDM, care este arhitectul diplomatic al succeselor proeuropene ale Moldovei, ajunge ca, prin Leancă, să devină demolatorul viitorului european al ţării. Din experienţă, ştiu că, uneori, serviciile secrete ruseşti îşi lasă în aşteptare, în inactivitate cu zecile de ani pe unii dintre agenţii lor externi. Oare nu astfel or fi procedat şi cu Leancă? Să reţinem că, în perioada mai-octombrie 1989, Leancă a fost diplomat sovietic la ambasada URSS din Bucureşti, în calitate de secretar 2! Oare ar fi putut accede el într-o astfel de funcţie fără avizul favorabil al KGB? Aşadar, jurnaliştii sau comentatorii politici care îl apără pe Leancă de partea cărei baricade sînt?

Din aceste perspective trebuie să privim şi concesiile pe care Filat trebuie să le accepte în favoarea unei alianţe cu PD cu susţinerea PCRM, iar asta spre a se evita o alianţă a PD cu PCRM şi PSRM. Dacă Ghimpu ar fi dedicat total procesului de integrare europeană a ţării, atunci ar trebui să participe la guvernare absolut necondiţionat, inclusiv cu susţinerea comuniştilor.

„Omul care crede că le ştie pe toate”, comentatorul politic Igor Boţan, faţă de apelul lui Filat către Ghimpu să voteze Guvernul Leancă, spunea:

„Este zeflemitor, pentru că Filat zice că doar de Ghimpu depinde soarta ţării, dar de ce Filat a lăsat ca această soartă a ţării să depindă de Ghimpu şi nu de el? În realitate, Filat este de fapt, foarte relaxat pentru că în cazul în care Ghimpu nu votează, el scapă de un concurent puternic din interiorul propriului partid.” ”Dacă Ghimpu votează, el va deveni un aliat personal al lui Iurie Leancă, care mai este susţinut şi de un grup mic din PLDM. Apoi Leancă, fiind cea mai reprezentativă persoană şi pentru europeni, îşi poate crea un cîmp de manevră mai larg, alcătuit din PLDM şi PL. Asta dacă se vrea un lider politic puternic cu adevărat”.

În primul rînd, ţinînd seamă şi de „morga intelectuală” pe care şi-o afişează infantilul Boţan, îl descalifică total faptul că îl tratează şi îl consideră pe Ghimpu un politician autentic. Nu, fraţilor, Ghimpu este o întîmplare politică penibilă şi rudimentară din politica unei ţări care se tot improvizează din mers!

Puneţi cele spuse de Boţan în comparaţie cu realitatea numită Iurie Leancă! Astfel, veţi vedea şi „omisiunile inteligente şi strategice” ale acestui comentator. Nu zice nimeni, cu atît mai mult sau mai puţin eu, că Filat este un sfînt, dar haideţi să fim realişti şi să constatăm capcana în care a picat din cauza trădării, la comandă, a lui Leancă.

La ora actuală, Filat se zbate între puternicul Vlad Plahotniuc şi la fel de puternicul Voronin, iar asta spre a salva parcursul proeuropean al ţării. Igor Dodon este doar o „zestre asimilabilă”, iar Filat nu are cum să nu fie conştient de asta.

Spuneam mai sus despre ceea ce se întîmplă în România şi despre „pericolul” care îi paşte pe unii politicieni în cazul alinierii Moldovei la standardele juridice europene. În acest context, Plahotniuc este cel mai vulnerabil, dar şi Ghimpu cu acel Şalaru al său, care au mîncat fonduri europene din greu din drumurile patriei, din reparaţia locomotivelor, din barje cu prundiş, Filat nefiind înglodat în astfel de matrapazlîcuri. Oare crede cineva că Plahotniuc nu vrea să-şi recupereze cele vreo 70 de milioane de Euro, în active, pe care Tribunalul olandez i le-a confiscat?

De ce nimeni nu vorbeşte despre acest lucru şi nu îl include în contextul negocierilor pentru formarea noului Guvern?

De ce comentatori ca Boţan nu scot o vorbă despre rapacitatea cu care Plahotniuc vrea să deţină controlul absolut asupra instituţiilor statului despre care am amintit?

De ce comentatori ca Boţan nu scot o vorbă despre dorinţa lui Ghimpu de a deţine o parte din control asupra unora dintre aceste instituţii, dorinţă ce intră în contradicţie cu normele europene?

De ce comentatori ca Boţan nu scot o vorbă despre farsa prin care Ghimpu a cerut numirea unui procuror general european în termeni temporali imposibili, dar şi în condiţii de funcţionare total ostile, incontrolabile?

De ce comentatori ca Boţan nu scot o vorbă despre campania mediatică de demonizare a lui Filat, controlată de Plahotniuc şi Ghimpu, tocmai în scopul de a i se trece în uitare implicaţiile în atîtea şi atîtea afaceri necurate ale oligarhului, ale proprietarului PD?

Am convingerea că postul Publika Tv, care se ştie că ar fi controlat de Plahotniuc, papă bani serioşi din publicitatea pro-europeană, ceea ce nu-i rău. Cu toate acestea, forumul VoxPublika postează nişte articole antieuropene şi frustrante ale unor autori anonimi bine selectaţi. Prin urmare, pe data de întîi februarie, un astfel de frustrat sau intimidat de civilizaţia europeană, este revoltat faţă de „şacalii occidentali”, de consilierii europeni sau americani "ale căror scop este doar de a face ţara aceea să devină absolut dependentă de economia ţărilor din vest”. Să te cruceşti, nu alta! Gramatica îi aparţine autorului!

Păi, oameni buni, de ani şi ani, europenii şi americanii dau sute de milioane de Euro sau dolari Moldovei ca să-şi construiască drumuri, şcoli, spitale, staţii de epurare a apelor etc., iar oficialii sau responsabilii moldoveni fură din ei pe rupte. Nu-i normal ca aceşti consilieri ai lor să vină ca să-i înveţe cum să folosească aceşti bani în folosul cetăţenilor, nu pentru puşculiţa lor? De cînd şi-a distrus colhozul, moldoveanul nu a mai inventat nimic, dar şi-a perfecţionat stilul prin care fura atunci.

După atîţi ani de independenţă de stat, Moldova continuă să fie o ţară neguvernabilă, o ţară care are nevoie să fie condusă ori de brutalitatea din Rusia, ori de DNA-ul din România, ori de UE, numai nu de „cumătrii politici” de aici. Ideal ar fi să fie condusă de diaspora moldovenească din Occident, singura soluţie civilizatoare europeană pentru această năpăstuită ţară.

Deocamdată, Moldova se află la mîna lui Plahotniuc şi Vladimir Voronin, cu un PSRM de rezervă, cu un Ghimpu duplicitar, cu un Leancă aflat la locul şi timpul potrivit şi cu un Filat prins între ciocan şi seceră!