O RETEA TRANSNATIONALA DE MIGRATIE ILEGALA A FOST DESTRUCTURATA DE OAMENII LEGII

Un grup de cetăţeni străini, organizatori ai unei filiere de migraţie ilegală către ţările Uniunii Europene, cu complici în Armenia, Italia şi Franța, au fost reținuți de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în comun cu Centrul Antiterorist al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Potrivit SIS, la prima etapă a operațiunii a fost contracarată o tentativă de scoatere ilegală din ţară, prin punctul de trecere a frontierei de stat Leuşeni-Albiţa, a unui cetăţean străin, originar din India, regiunea Punjab, fără ca acesta să deţină acte de identitate asupra sa. Ulterior, oamenii legii au reţinut un alt cetăţean străin, venit recent în Republica Moldova în baza unei invitaţii, cu scopul de a fi transbordat ilegal spre Uniunea Europeană.

În cadrul investigaţiilor s-a stabilit că organizatorul filierei de migraţie ilegală este un bărbat în vîrstă de 35 de ani, originar din India, care deţine şi cetăţenia Republicii Moldova. Acesta percepea suma de 3000 de euro pentru scoaterea cetățenilor străini din țară. Potrivit SIS, suma totală pe care trebuia să o achite un cetăţean străin pentru a accede pe cale ilegală din India pînă în Uniunea Europeană se estima la 10 mii de euro. Conform declaraţiilor organizatorului, acesta urma să faciliteze tranzitarea ilegală a teritoriului Republicii Moldova a cîteva sute de cetăţeni, originari din India.

Bărbatul a fost reţinut recent, iar în urma perchezițiilor desfășurate la domiciliul acestuia au fost ridicați bani, înscrisuri şi transferuri bancare ale unor cetăţeni străini, care urmau să beneficieze de această reţea ilegală, precum şi alte acte de identitate.

Persoanele reţinute au fost plasate în custodie publică pe o perioadă de 30 de zile, iar organizatorul filierei de migraţie ilegală, pe teritoriul Republicii Moldova, a fost reţinut pentru 72 ore.