NOVIKOV, DESPRE EXTRADAREA LUI PLATON

Avocații lui Veaceslav Platon vor reclama acțiunile oamenilor legii din Ucraina la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Declarația a fost făcută de avocatul omului de afaceri moldovean, Ilia Novikov, în cadrul unei conferințe de presă, transmite Agora cu referire la agenția de presă RBK.

Fostul avocat al Nadiei Savchenko intenționează să demonstreze că omul de afaceri, Veaceslav Platon, deține cetățenia ucraineană.

„Am fost invitat să apăr interesele lui Veaceslav Kobalev (Platon, - n.r.) în ceea ce ține de aspectele cetățeniei ucrainene. (În Republica Moldova, - n.r.) extrem de rapid au fost obținute depoziţiile martorului Ilan Shor, solicitarea a fost trimisă în Ucraina și el a fost arestat. Toate acestea s-au întîmplat într-un timp de 4 zile”, a spus Novikov.

Potrivit avocatului, cetățenia ucraineană a lui Platon a fost recunoscută drept falsă în mod ilegal.

„Este un precedent foarte dificil. Noi împreună cu colegii mei vom continua procesul în Ucraina pentru ca cetățenia ucraineană a lui Kobalev să fie recunoscută drept legitimă. Vom depune toate eforturile ca să obținem constatarea Curții Europene a Drepturilor Omului că în acțiunile oamenilor legii din Ucraina au existat motive politice. Am depus deja o plîngere la Curtea Europeană”, a spus Novikov.

De asemenea, avocatul a notat că va fi pregătită și o a doua plîngere cu privire la acțiunile oamenilor legii ucraineni. Cu toate acestea, Novikov și-a exprimat încrederea că extrădarea lui Platon în Republica Moldova este o eroare.

„Sper foarte mult că guvernul ucrainean și personal Petro Poroșenko va atrage atenție la această situație. Și, indiferent de modul în care va decurge latura juridică, Kobalev va fi în siguranță fizică pe teritoriul Republicii Moldova”, a adăugat Novikov.

Sursa: agerpres.ro