«De ce este Romînia altfel?»

«Ce însamnă popor?.. Cum se defineşte un popor? Dar o naţiune?» se întreabă istoricul romînesc L.Boia în diferite lucrări şi recunoaşte: «Nu este uşor de spus»... Mai ales atunci cînd încercăm să lămurim odată şi odată: «Cînd ajung romînii să-şi spună cu toţii «romîni», să se considere un corp comun, distinct de celelalte entităţi etnice?» – Romînia ţară de frontieră a Europei. 2002. P. 24 – 25; În jurul marii uniri... 2017. P. 25, 66.

Se consideră că principala substanţă care adună un popor este limba, denumirea ei. Dar, ne previne L.Boia, «sînt şi alte structuri, sociale, culturale, care încheagă un popor». Aceste «structuri» – dovezi trebuie stabilite, să aibă un caracter general, de netăgăduit. Din păcate, despe niscaiva «rumîni», despre ceva «romînesc» la sud de Carpaţi în veacurile XIII – XVIII nu se ştie nimic.

Cronicarul muntean C.Cantacuzino la 1716 se frăsuia că «pînă astăzi n-a aflat... vreun istoric carele şi de ţara aceasta, de începătura ei şi de lăcuitorii ei, şi de domnitorii ei, carii cît şi cum s-au purtat şi de obiceiurile lor, şi de legile ei, carele să scrie pe amăruntul toate şi cu deadinsul, precum de alte ţări fac şi scriu...».

Aşa cum fac şi scriu AUTORII MOLDOVENI – vezi mai sus! – despre MOLDOVA ţara lor, despre întemeietorii ei – MOLDOVENI, despre istoria şi cultura lor – MOLDOVENEASCĂ.

«Ci dar eu încă pînă astăzi, – mărturiseşte «cu nămar» (amărăciune) cronicarul muntean C.Cantacuzino la 1716, – nici acel scriitoriu, nici acel spuitor n-am aflat... Căci n-au istorit nimeni de dînsa deadinsul..., de cînd osăbită de Ardeal şi de Ţara Moldovei iaste». – Cronicari munteni. 1988. P. 2.

Dacă este adevărat, cum afirmă L.Boia, că «Fiecare naţiune şi-a alcătuit o istorie...» (Două secole de mitologie naţională. P. 37), rezultă că o «naţiune romînească» n-a existat pînă la 1888, cel puţin pînă în 1862...

De necrezut, dar cu mare uimire constatăm că are dreptate cronicarul muntean: asurzitor trîmbiţatele «băbeşti basne» (C.Cantacuzino) despre o misterioasă «ţară rumînească», despre niscaiva «rumîni dintotdeauna şi de pestetot» nu «se recunosc nici într-un reper istoric» (L.Boia), nu-şi găsesc reflectare nici într-o creaţie populară din zona sud-carpatică, nici într-un act emis de formaţiunea carpato-dunăreană din perioada ei de întemeiere şi statornicire. Nici limba, ca posibil liant, nu salvează situaţia.

Într-adevăr, denumirea limbii – glotonimul este cel mai timpuriu şi adînc însuşit însemn fundamental al unei comunităţi, al unui popor (naţiune, etnie). Dar această comunitate trebuie să fie conştientizată: «Mai întîi de toate trebuie să aibă un nume!.. Să se numească ea însăşi într-un anume fel» (L.Boia). Din păcate, nu există nici un fel de dovezi despre numele populaţiei de la sud de Carpaţi. Declaraţiile tendenţioase romînomari cum că vlahi, olahi, valahi ar însemna «romîni» sînt nişte pocnitori propagandistice de speriat orătăniile!

De acum la prima încercare de a lipi samavolnic adjectivul «rumînească» de populaţia sud-carpatică, de limba ei ne ciocnim de un zid pe care nu-l putem depăşi: nu ştim cum se numea populaţia dintre Dunăre şi Carpaţi!

Judecînd după toate hrisoavele, după ceea ce-i scris – foarte puţin! – de ea şi de alţii despe ea, nu ştim cum această populaţie, «ea însăşi se numea într-un anume fel» (L.Boia). Nici actele oficiale din culegerile academice Documenta Romaniae Historica. B I. Ţara romînească (1247 – 1500), Documenta Romaniae Historica. D I. Relaţiile între ţările (?) romîne (??). 1222 – 1456 nu ştiu de «rumînească», «rumîn»...

În lumina axiomei «limba unui popor se contopeşte cu naţionalitatea sa» (B.P.Haşdeu) în lipsa numelui (etnonimului) «într-un anume fel» însuşit şi conştientizat, nu putem stabili care este denumirea limbii sud-carpaticilor.

În capitolul Complexul de inferioritate (De ce este Romînia altfel? Bucureşti, 2013. P. 60) L.Boia reafirmă: «Naţiunea romînă este, în forma ei împlinită, o creaţie de secol XIX. Acum romînii devin conştienţi (îşi «inventează»oasemenea conştiinţă) că alcătuiesc un corp comun. Conştiinţa unităţii se va materializa în urma unirii abia la 1862 a Moldovei şi Munteniei, apoi a facerii Romîniei mari la 1918, prin adunarea unor teritorii locuite în majoritate de romîni (?)». Raporturile vechi dintre Moldova şi Ungrovlahia/Valahia/ Muntenia «nu pot fi confundate cu o unitate de tip naţional, – conchide istoricul, reamintind: timp de secole s-a statornicit felul de a fi al acestor ţări, «fiecare în parte». În fond, L.Boia repetă concluzia lui N.Iorga: «Totul este deosebit între aceste două ţări – Moldova şi Muntenia care la început nici nu se ating».

În primul rînd, în plan naţional. «Moldovenii nu erau «romîni», erau moldoveni, aşa îşi spuneau la 1862 şi aşa continuau să-şi spună şi mai tîrziu» (De ce este Romînia altfel? P. 60 – 61). În Istorie şi mit în conştiinţa romînească (2011) L.Boia recunoaşte «Lipsa unei unităţi medievale de tip naţional».

«Două ţări, Moldova şi Ungrovlahia/Valahia/Muntenia, fiecare dintre ele îşi avea propria identitate istorică... La 1862 moldovenii preferau să-şi spună moldoveni (aşa cum şi astăzi (2015) continuă să-şi spună «romînii» (??) din Republica Moldova» – Cum s-a romînizat Romînia. P. 8).

«Deşi dependente de Imperiul otoman, Moldova şi Ungrovlahia/Valahia/Muntenia şi-au păstrat de-a lungul secolelor individualitatea distinctă...» – În jurul marii uniri... P. 51.

În repetate rînduri şi în diferite lucrări L.Boia insistă: «Pînă în secolul XIX (corect: pînă astăzi! – V.S.) moldovenii nu numai au avut statul lor şi istoria lor distinctă, dar nici nu şi-au spus «romîni», ci moldoveni». – Romînia ţară de frontieră a Europei. 2002. P. 25.

Pe moldoveni nimeni «nu i-a împiedicat să-şi spună timp de secole moldoveni şi nu «romîni» (cum continuă să-şi spună şi astăzi «romînii» (?) din «Basarabia» (??). – Istorie şi mit în conştiinţa romînească. 2011. P. 215.

«Pînă tîrziu, în plin secol XIX (pînă în 1900 şi astăzi – V.S.), moldovenii şi-au spus moldoveni şi nu «romîni». – În jurul marii uniri... 2017. P. 8. În 1856 inimosul antiunionist N.Istrati, constatînd ca ideea «unirii» este străină moldovenilor, reamintea nişte adevăruri crude: «naţionalitatea «romînă» nu o avem toţi în convincţie»; «pînă în urmă cu cîţiva ani numele de «romîn» era o insultă» chiar pentru «romînii» înşişi». – Despre cvestia zilei în Moldova//Moldovenii. Particularităţi etnolingvistice. Odesa, 2016. P. 96.

«Pînă la sfîrşitul acestui veac (pînă la 1900, în Romînia – V.S.) termenul «romîn» nu reuşeşte să treacă pe plan secundar etnonimul MOLDOVAN. Termenul generic «romîn» cunoaşte o afirmare progresivă în prima jumătate (corect: în a doua! – V.S.) a secolului XIX». – Istorie şi mit... 2011. P. 215.

Moldovenii dintre Prut şi Carpaţi astăzi sînt cetăţeni romîni. Dar moldovenii est-carpatici n-au fost cetăţeni romîni nici în secolele XIV – XV, nici în veacurile XVI – XIX, nici în anii 1862 – 1878 (recunoaşterea numelui şi a independenţei Romîniei). Moldovenii pruto-carpatici nu puteau fi «romîni» din simplul motiv ca «Romînia» nu exista, cum «nu exista nici un termen generic, care să denumească întorlocarea Moldovei Apusene, Dobrogei cu Valahia».

Istoricul romînesc L.Boia ne îndeamnă: «Să remarcăm absenţa pînă în plin secol al XIX-lea a unui termen generic care să denumească ansamblul teritoriilor (?) romîneşti (??)». – Istorie şi mit... P. 65. (Termenul Rumúnia a fost născocit de grecul D.Philippide la Leipzig în 1816!). «Mai tîrziu, după 1862, termenul «Romînia» s-a încetăţenit». – Istorie şi mit... P. 65. «La 1800 nu exista încă nici cuvîntul "Romînia"». – Romînia ţară de frontieră... P. 64.

Aşadar, «într-o istorie partizanală şi politizată în exces, cum este cea rromînească, pe (trubadurii) «de la Nistru pîn’ la Tisa» i-aş numi băsnuitori specializaţi în prezentarea dezirabilului ca realitate» (Dinu Mihail).

Nu puţini autori romîni notorii, cu simţul acut al realităţii demult au consemnat cu stînjenire starea de handicapare naţională, pe care o mărturisesc şi astăzi. «De fapt, noi, romînii, suferim de un teribil complex de inferioritate, care se relevă cel mai pregnant prin protocronismul nostru exacerbat, prin care căutăm să ne convingem pe noi înşine şi să convingem şi pe alţii, că strămoşii noştri s-au aflat la originea civilizaţiei planetare... Această beţie colectivă cu amăgiri oculte a devenit, – conchide Marian Pătraşcu, – în mod clar un caz de patologie psihiatrică» (Apollon, № 11 (79). Bucureşti, 2016).

(va urma)

Vasile STATI