«Poporul romîn pe tot parcursul existenţei sale de la 1862 încoace, a fost mereu dezinformat într-atît de mult, încît a luat dezinformarea drept adevăr...»

Viorel Mihail, 2012.

«La romîni prin proporţii şi eficienţă este minciuna»

Lucian Boia, 2013.

Nu este mai mare distracţie decît cetitul istoriei romînilor despre «Romînia mare»

După Miron Costin.

Bazele imperialismului romînesc

Întru confirmarea motourilor vom însăila compendiul dat din declaraţii ale autorilor romîni în căutare de proptele pentru «naţionalismul constructiv romînesc» (I.Ţurcanu) – cheag (liant) al «marii uniri».

Căinînd soarta «Basarabiei ocupate de ruşi», istoricul citat urmăreşte pătrunderea în stînga Prutului a «formulelor de tipul "Basarabia – fiică a Romîniei", "legătura basarabenilor cu Patria-mamă Romînia" etc.». Se recunoaşte că «astfel de formule se arătau străine de realitatea istorică... După 1917/18 conştiinţa romînească tinde să se afirme (în «Basarabia»), însă nu putem şti cînd şi cît a reuşit să se impună...».

Esenţa întrebării ce-l chinuie mai tare «este dacă în Republica Moldova există un sentiment clar şi foarte larg exprimat al apartenenţei la Romînia ca patrie a tuturor romînilor» (I.Ţurcanu. În căutarea Patriei pierdute//Timpul, 25.11.2011). Cetăţeanul Republicii Moldova I.Ţurcanu încă nu s-a răzbirit în privinţa «patriilor»...

Dar, ca de obicei, cînd vine vorba de «Basarabia pămînt romînesc», îi sar în ajutor cohorte de autori romîni cu desagii plini de pretenţii învechite, vociferate în cor neîntrerupt. Înainte de a trece la înşirarea declaraţiilor romînomari, reamintim cîteva concepte ideologice fundamentale, mucegăite, dar mereu repetate, ce demonstrează că «În istoriografia romînească predomină ideea unei istorii menite să justifice drepturile naţionale (istorice, geografice), statul naţional unitar romîn», propagat ca un dat din veac şi pe vecie. (Vezi Lucian Boia. Cum s-a romînizat Romînia. 2015. P. 54).

«Publicată sub egida Academiei romîne, deci învestită teoretic cu cea mai mare autoritate ştiinţifică, recenta istorie a romînilor caracterizează Romînia mare ca fiind «de fapt şi de drept», stat naţional unitar constituit din teritoriile locuite (inclusiv «Basarabia») dintotdeauna de romîni» (Istoria romînilor, vol. VIII. Ed. Ioan Scurtu. 2003. P. 6). Adică, «locuită de romîni» din vremurile cînd nici pomeneală de niscaiva misterioşi «romîni»...

«Generaţii de-a rîndul sînt educate în spiritul unui naţionalism lipsit de nuanţe, cu promovarea unei istorii în care romînii au avut mereu dreptate, iar «nedreptatea» a fost întotdeauna a «celorlalţi»: unguri, bulgari, evrei, sîrbi, ruşi, moldoveni...» (L.Boia. Op. cit. P. 118). Pentru că de ce? Pentru că «Noi trebuie să ridicăm naţiunea noastră (cea romînă!) în aşa fel, încît faţă de orice altă naţie, noi să stăm mai sus» (N.Iorga. În luptă cu absurdul revizionism maghiar. 1991. P. 167).

«Şcoala naţionalistă» – proiect naţional pe termen lung», împins de înverşunatul romînizator Spiru Haret, ministru al învăţămîntului, a dictat (în Romînia încă neîngăimată «mare», la 1907): «Toate naţionalităţile de pe teritoriul Romîniei să ajungă a se contopi în una singură, ca să fie rezultanta lor» («una singură» însemnînd, evident, «naţiunea romînă»). – L.Boia. Op. cit. P. 37 – 38.

De 27 de ani în Republica Moldova domină sforăitor «şcoala naţionalistă rromînească».

Aşadar, Romînia (Valahia/Muntenia + Moldova Apuseană fără Bucovina) şi-a proclamat pietre de temelie:

1. Naţionalismul romînesc, politica agresivă nivelatoare-unitoare: «contopirea tuturor naţionalităţilor de pe teritoriul Romîniei într-o singură naţiune – cea romînă mai sus de toate» (N.Iorga, S.Haret);
2. «Imperialismul romînesc» (N.Iorga) – cotropirea şi romînizarea cu sila «a teritoriilor de la Nistru păn la Tisa, locuite întotdeauna de romîni (??)» în vederea îngrămădirii «Romîniei mari».

Iar sistemul instructiv-educaţional de la gimnazii pînă la universităţi, ştiinţele umanistice, politica de stat prin structurile justiţiar-restricţionale de la neamţul Ferdinand I pînă la neamţul Iohannis (în Moldova de la M.Snegur pînă la Filip şi Candu) au obligaţia nu numai de a justifica, ci şi de a impune ideologia «imperialismului romînesc», băgînd pe gît societăţii falsuri savantlîcoase despre «drepturile» etnic, istoric, geografic ş.a. privind mărimea fără margini şi vechimea de la Traian a plăsmuirii «Romînia mare»...

Îmbîcsirea societăţii cu baliverne despre caracterul providenţial al făcăturii «Romînia mare», impunerea pe cale administrativă a aiurelilor despre romînimea naţional-unitară, veşnic continuă de la «Rovine» pînă la Cotul Donului, discreditează discursul academic şi politic romînesc, pun la îndoială competenţa şi buna credinţă a multor istorici şi filologi romîni.

Lumea cît de cît cultivată ştie că «Romînia ţară» a început să se răspîndească abia după 1862! Este, în ansamblul european, un nume tare nou, inclusiv în comparaţie cu numele Moldova. Cînd, la Congresul de la Berlin (iunie 1878), s-a votat numele de ţară «Romînia», Moldova, stat avea o existenţă istorică documentată şi recunoscută în circuitul european de 519 ani!

(va urma)

Vasile STATI