MIRCEA BUGA A FACUT „CADOU” BANII DIN SANATATE

„CNAM ținea cu plăcere și ardoare banii la Unibank. Nu știu cine a dat indicații”

Guvernatorul Băncii Naționale Dorin Drăguțanu a declarat pe 2 decembrie de la tribuna Parlamentului că banii CNAM, ținuți la Unibank, au fost pierduți și au fost întorși din creditele de urgență, acordate de către Guvern. Drăguțanu spune că nu știe de la cine a venit comanda, însă cert este că CNAM depunea „cu plăcere și ardoare” depozite la banca falimentară.

„Noi am observat la un moment dat că CNAM cu plăcere și ardoare a început să depună depozite la Unibank. Deci, banii erau luați din conturile trezoreriale de la Banca Națională și depuse la Unibank, care apărea din ce în ce mai des prin ziare”, a răspuns Drăguțanu la întrebările deputaților.

„Nu știu cine a dat indicații, dar știu că Banca Națională a scris și a avertizat Ministerul Finanțelor despre caracterul foarte riscant al acestor acțiuni. La un moment dat FMI a pus piciorul în prag și a zis că toți banii publici să fie scoși din băncile comerciale și transferați la Banca Națională. Depozitele CNAM au ajuns la 350 de milioane la un moment dat, dar cînd a fost instituită administrația specială acolo mai erau 115 milioane de lei. Acești bani au fost rambursați din creditul de urgență. Deci, noi am întors banii la CNAM tot din banii statului”, a adăugat Drăguțanu.

Mai mult, după ce a obținut cei 115 milioane de lei, CNAM a decis să acționeze în judecată Banca Națională, pentru că nu ar fi plătit și dobînzile. Tot ieri Dorin Drăguțanu a confirmat că Guvernul a acordat două credite de urgență în valoare de peste 14 miliarde de lei, pentru „a nu arunca economia Republicii Moldova în probleme și mai mari”. Acesta a explicat că această decizie a fost luată în special pentru a salva companiile de stat care aveau depozite în aceste bănci. 

Amintim că din 2013 Curtea de Conturi a bătut alarma. Mijloacele fondului de profilaxie nevalorificate completează contul de depozit al CNAM, care la situația din 31.12.2012 a constituit 250 de milioane de lei, din care 150 de milioane reprezintă mijloacele fondului de profilaxie, fiind plasate într-o bancă comercială cu capital privat, raportată conform ratingului băncilor Moldovei (la 01.01.2012) la grupa băncilor cu grad sporit de risc”. Aceasta este constatarea Curții de Conturi tocmai din 2013, ceea ce denotă că administrația Companiei avea timp suficient să acționeze ca să păstreze banii.

Totuși în august 2014 Curtea de Conturi atrage din nou atenția, într-un raport al său, că CNAM a plasat mijloace bănești în sumă de 140 de milioane de lei la o bancă comercială, în baza a trei contracte de depozit semnate în 2012, cu termenul de scadență prelungit prin mai multe acorduri adiționale. Potrivit raportului Curții de Conturi publicat în Monitorul Oficial la 8 august 2014, 90 de milioane constituiau „mijloace nevalorificate din fondul de profilaxie”, iar 50 de milioane – din fondul de rezervă.

Banca comercială nu fusese aleasă prin tender, de aceea Curtea de Conturi recomandase CNAM să organizeze un tender „în scopul asigurării integrității resurselor financiare, rentabilizării depozitelor și evitării riscurilor aferente prejudicierii intereselor publice”. În consecință, directorul CNAM semnează pe 25 octombrie 2013 un ordin pentru instituirea unui grup de lucru care să organizeze concursul. Într-un final membrii grupului de lucru au trimis doar scrisori pentru prezentarea ofertelor la șapte bănci, pentru ca în final să decidă păstrarea banilor la aceeași bancă comercială.

Într-un răspuns oficial CNAM ne spunea că alegerea băncii în care să fie ținute depozitele a aparținut directorului general de atunci, care era Mircea Buga. „Semnarea contractelor cu instituțiile financiare și bancare ține de competența exclusivă a conducătorului CNAM, care este și ordonatorul principal de credite”, se arată în scrisoare adresată redacției Sănătate INFO. Mircea Buga, care este acum ministru în exercițiu la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, a spus pentru Sănătate INFO că va asculta declarațiile lui Drăguțanu și că va reveni cu o reacție.

Autor: Irina PAPUC
Articol preluat de pe Sănătate Info

Socialmai mult
19.09.18 - 18:57
19.09.18 - 18:52
19.09.18 - 16:58
19.09.18 - 16:50
19.09.18 - 15:43
19.09.18 - 14:30
19.09.18 - 14:15
19.09.18 - 12:32
19.09.18 - 12:27
18.09.18 - 18:28
18.09.18 - 18:27
18.09.18 - 17:43
18.09.18 - 12:28
17.09.18 - 17:01
17.09.18 - 16:54
17.09.18 - 16:53
17.09.18 - 16:50
17.09.18 - 14:26
17.09.18 - 12:13
16.09.18 - 16:51