„Muştele naţiunii”

Autor: Mihai CONŢIU

O boală naţională a multor moldoveni este şi aceea că sînt dispuşi să demonstreze oricui că se pricep la absolut orice, că au soluţii pentru toate problemele acestei naţiuni. Acesta este şi motivul real pentru care ţara este una dintre cele mai amărîte din Europa! Aceasta este şi marea pricină pentru care guvernanţii au nevoie ca liderii occidentali să le mai dea cîte un bombeu în fund spre a le aminti că poporul este important, nu ei!

Fiecare dintre toţi cei care au avut şi au prilejul să iasă la cîte o amărîtă de tribună mediatică se dă de ceasul morţii (mă-sii), spumegă, o face pe marele înţelept şi dezolat că nu este ascultat ca fiind „alesul”, singurul lider naţional cu a cărui înţelepciune şi pricepere ar putea scoate ţara din mizeria politică şi economică în care înoată.

În acest context, aparent fără nici o legătură, reproduc o amintire dintr-o conversaţie pe care filosoful moralist Andrei Pleşu a avut-o cu Petre Ţuţea, cel supranumit Socrate al României, nu cu mult timp înaintea sfîrşitului său. „Era o Vară fierbinte şi mă aflam pe marginea patului lui de spital. O mulţime de muşte bîzîiau în jurul nostru, iar eu mă străduiam, fără prea mult succes, să le alung. La un moment dat, domnul Ţuţea mi-a spus, consolator: „Lasă-le! N-ai ce le face! Sînt muştele noastre! Muştele patriei!” După care a conchis, melancolic: „Sîntem curul Europei!”

Cei care-şi bîzîie, ca muştele, abilităţile de a zbura prin toate domeniile ca nişte salvatori ai naţiunii sînt de atîta vreme printre noi încît cei mai mulţi dintre moldoveni au ajuns să creadă că reprezintă un fenomen natural, unul indispensabil. Afirm acest lucru deoarece vede toată lumea că unii au adepţi, suporteri civili sau culturali, alţii sînt votaţi… Doamne fereşte să le spui în faţă cine sînt cu adevărat şi cît de mincinos este bîzîitul lor naţional, că devii îndată, pentru ei şi acoliţi, „trădător de neam şi ţară”, „diavol care atacă icoanele naţiunii”…

Să le spună cineva lui Constantin Tănase că nu este cel mai mare jurnalist al presei de aici, cel mai mare moralist şi cunoscător în toate, lui Marian Lupu că nu are soluţii politice şi ştiinţifice pentru orice; lui Iurie Leancă să-i zici că Liliana Viţu, purtătoarea lui de vorbe, nu-i jurnalistă bună, nu ştie să scrie corect şi-şi vede, cu răutate, doar de interesele ei meschine; lui Dabija să-i demonstrezi că este un romancier mediocru, că este un mincinos notoriu şi un mare manipulator şi nu o mare personalitate, că Chirtoacă şi Ghimpu nu sînt politicieni geniali şi providenţiali, că au batjocorit Chişinăul, că Gheorghe Duca n-ar fi trimisul lui Dumnezeu în fruntea Academiei ca să izbăvească întreaga lume ştiinţifică, ci un afacerist de trei parale…!

Primitivismul pedagogic agresiv

Anul acesta, o ştim cu toţii, a fost cel mai exigent şi aplaudabil de corect examen de Bacalaureat. N-au trecut examenul decît cei cu adevărat pregătiţi. De rînd cu acei elevi absolvenţi de liceu de nota 2 sau 3, doar Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă tună şi fulgeră împotriva metodologiei aplicate la susţinerea examenului de Bacalaureat. Toate ca toate, dar unul ca Ghimpu să se pronunţe într-o astfel de chestiune delicată care-l depăşeşte este prea de tot! Tocmai el, căruia i-au trebuit vreo 14 ani ca să absolvească o amărîtă de facultate de Drept prin corespondenţă pe vremea URSS.

Auzi, soro, Ghimpu are impertinenţa ţărănească primară să spună că „este dezamăgit” de rezultatele din acest an de la examenele de Bacalaureat. În bezna intelectului său, el crede că „cei mai buni au picat examenele de Bacalaureat, iar cei mai slabi, care „au umblat şulai-bulai”, au promovat examenul”. Cu riscul de a-i plictisi sau enerva pe unii cititori, mai reproducem un fragment din spusele acestui penibil personaj din Coloniţa:

 „Camerele video este cea mai mare greşeală. Asta complexează omul. Eu nu vreau să avem aşa o putere în stat care să distrugă copilul, ca pe timpul Uniunii Sovietice. O să venim la guvernare, vom insista să schimbăm absolut totul. Actuala coaliţie a realizat ce au spus comuniştii, că avem prea mult tineret cu diplome.”

Ca să vezi – camerele video îi stresează pe elevi doar la examene, dar nu şi prin cluburile prin care-şi fac de cap sau prin toate locurile, căci acum sînt camere cam peste tot! El spune că în acest context este distrus copilul ca pe vremea URSS. Păi se vede ce intelectual ratat a dat URSS din Ghimpu, numai că atunci nu erau camere video, aşa cum sînt prin cam toată lumea civilizată. Dacă şi atunci erau camere video, Ghimpu nu termina Dreptul nici în 40 de ani, iar asta o ştiu de la „foşti”… de-ai lui.

Pe de altă parte, nu-i vorba despre ce au spus comuniştii sau ce fac actualii guvernanţi în domeniu, dar există realitatea tristă că, într-adevăr, avem mult prea mult tineret cu diplome şi extrem de puţini absolvenţi de liceu sau facultate care să ştie şi carte, conform diplomei deţinute! O altă tîmpenie a lui Ghimpu este cea în care spune că „cei mai buni au picat examenele şi cei mai slabi le-au promovat”. Într-adevăr este o tîmpenie în condiţiile în care lucrările au fost corectate „orb”, adică cei doi examinatori care le corectau şi cel de-al treilea care viza corectarea lucrării habar nu aveau ale cui lucrări de examen verifică.

În felul acesta, mulţi copii ai unor „părinţi privilegiaţi” au picat examenul, iar asta în ciuda garanţiilor date părinţilor de unii „profesori prietenoşi” ai copiilor de la liceele unde au învăţat. Tocmai de aceea şi insistă Ghimpu şi Chirtoacă asupra faptului că ar trebui ca fiecare elev să-şi dea Bacalaureatul la liceul la care a învăţat. Aceasta ar fi o garanţie că profesorii corupţi le dau părinţilor corupţi nişte copii absolvenţi, de nota 10, la fel de corupţi şi ei. La acest examen chiar că au promovat doar acei copii care au învăţat. Dacă nu exista exigenţa care a fost şi examenele s-ar fi susţinut la liceele la care au învăţat, cei care au promovat examenul cu brio acum, ar fi avut note cu mult mai mici.

Exemplul cel mai la îndemînă pe care îl am este băiatul lui Ion Berlinski, care şi-a luat Bacalaureatul cu nota 9,25, printre primele mari note pe Liceul Teoretic „Orizont” (moldo-turc). Dacă examenul s-ar fi desfăşurat în incinta acestui liceu, care este unul extrem de exigent, băiatul lui Berlinski, pentru că este băiatul lui Berlinski, nu ar mai fi avut două note de 10 din cauza cel puţin a unei profesoare. Este vorba despre o profesoară care „migrează în literaturi istorice” şi care a avut grijă să le zică elevilor ei cine are mai multe şanse şi cine nu are, să-i streseze, să-i demoralizeze spunîndu-le că nu există note de 10 nici pentru profesori, că notările vor începe de la 8 în jos… Corectarea exigentă şi „oarbă” a lucrărilor a contrazis-o ruşinos pe această profesoară, care, în mod cert, i-a asigurat doar pe unii părinţi de „reuşitele” copiilor lor.

Acum problema care se pune nu este cea invocată de Ghimpu sau Chirtoacă, ci aceea care-i priveşte pe profesori, mai ales pe cei de limbă română sau istorie. Pe ei cine-i reformează? Ca şi judecătorii rămaşi în regulile raţionamentelor de tip sovietic, deşi legislaţia a fost reformată cît de cît, la fel au rămas şi aceşti profesori care pînă mai ieri predau limba moldovenească sau istoria URSS şi a PCUS.

Învăţămîntul naţional se află în situaţia paradoxală în care este nevoit să întreţină şi nişte astfel de profesori, care educă elevi din alte timpuri decît cele în care ei au copilărit, au fost educaţi şi formaţi ca oameni. În mod natural, elevii nu trebuie să fie educaţi de cadre didactice anacronice şi imposibil de reformat. Mai mult decît atît, acum cei mai mulţi dintre copii sînt mai deştepţi şi mai receptivi decît aceşti dascăli depăşiţi.

Eşecul celor care n-au reuşit la examenul de Bacalaureat trebuie pus în cîrca profesorilor periculos de concesivi de-a lungul anilor de studii. Au fost necinstiţi şi au trişat cu viitorul elevilor, cu speranţele lor şi ale părinţilor. De ce? Cum este posibil ca unii profesori, pe tot parcursul liceului, să dea numai note de eminenţă, de 10, unor „elevi preferaţi”, iar la Bacalaureat aceiaşi copii să ia note de 5 sau 6, în cele mai fericite cazuri (cunoscute şi de noi)?

Reforma în Învăţămînt trebuie să înceapă cu măturarea din sistem a tuturor acestor cadre didactice nocive. Ei, aceşti profesori, sînt la fel de periculoşi pentru moralitatea şi viitorul copiilor la fel cum sînt şi medicii care-şi ucid pacienţii din neştiinţă de carte de specialitate.

Din păcate, acei copii reuşiţi sînt nevoiţi să înveţe peste hotare, unde cei mai mulţi şi rămîn, iar asta pentru că puzderia de universităţi moldoveneşti le oferă o calitate a învăţămîntului cu mult inferioară aspiraţiilor pe care le au. Fabrici de diplome şi de iluzii! Prea mulţi tineri cu diplome! Prea puţini tineri cu diplome şi ştiinţă de carte!

P. s. Gîndindu-mă bine, îmi amintesc că şi Chirtoacă a învăţat, la vremea lui, în sistemul românesc extrem de concesiv, pentru „amărîţii de basarabeni”. Cînd a ajuns primar, cu prilejul zilei de naştere a lui Eminescu, întrebat fiind de reporterul TV ce poezie a poetului ştie, amărîtul de el şi-a adus aminte doar cîteva versuri din „Somnoroase păsărele”.