ION CEBAN, DESPRE LIPSA SIGLEI PSRM PE MATERIALELE DE CAMPANIE ELECTORALA: „VOI FI PRIMARUL TUTUROR”

Ion Ceban, candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova la funcția de primar al capitalei, a explicat lipsa siglei PSRM pe materialele de campanie electorală.

Ion Ceban a scris pe o rețea de socializare că în campania pentru primar de Chișinău: „Oraşul are nevoie de manager care cunoaște problemele şi știe cum să le rezolve. Au fost destui politicieni în primăria Chișinău, ,,mirosul ” lor îl simt toți locuitorii şi oaspeții Chişinăului, iar rezultatele pot fi văzute”.

„Eu voi fi primarul tuturor chişinăuenilor, indiferent de preferințele lor politice. Pe noi toți ne unesc problemele municipiului și vrem un oraș prosper. Evident. Am și voi avea necondiționat susținerea colegilor de partid. Şi noi toți vom lucra în folosul cetățenilor”, a subliniat candidatul.

Gabriela ŢĂRANU