ION CEBAN DESPRE DECLARAREA ANULUI 2019 - ANUL FAMILIEI

Una dintre cele mai importante și necesare decizii pentru țară

De astăzi, sub egida președintelui țării are loc Congresul Mondial al Familiei, la Chișinău. În ciuda faptului că un număr de ONG-uri și așa-numiții experți, împreună cu partidele reprezentate în parlament, și opoziția de dreapta au încercat să împiedice desfășurarea acestui eveniment, acest lucru nu le-a reușit și nici nu le va reuși. Acest lucru a fost anunțat pe rețelele de socializare de către liderul fracțiunii PSRM din Consiliul Municipal Chișinău Ion Ceban.

Socialistul a menționat că la acest congres sînt prezenți reprezentanți din peste 40 de țări și problemele discutate – sînt fortificarea instituției familiei și crearea condițiilor pentru dezvoltarea copiilor – care sînt mai actuale ca niciodată pentru Republica Moldova.

”Președintele a declarat anul viitor – anul familiei. În cadrul acestui, toate eforturile vor fi îndreptate spre dezvoltarea și implementarea programelor și proiectelor de stat. Avînd în vedere criza economică și cea socială, indicii demografici, principalele riscuri la cei 660 de ani de statalitate, precum și provocările de astăzi – aceasta decizie este unde dintre cele mai importante și necesare pentru țară”, a menționat Ion Ceban.

Președintele fracțiunii PSRM din CMC a îndemnat cetățenii să aibă grijă de ei și de familiile lor, de asemenea, a îndemnat și crearea acestora.

Sursa: socialistii.md

Socialmai mult
23.09.18 - 20:11
23.09.18 - 20:09
23.09.18 - 13:59
21.09.18 - 18:35
21.09.18 - 18:31
21.09.18 - 15:43
21.09.18 - 14:12
21.09.18 - 14:09
21.09.18 - 14:07
21.09.18 - 12:48
20.09.18 - 16:33
20.09.18 - 16:28
20.09.18 - 14:20
20.09.18 - 14:19
20.09.18 - 11:58
20.09.18 - 11:51
19.09.18 - 18:57
19.09.18 - 18:52
19.09.18 - 16:58
19.09.18 - 16:50