In Chisinau si in Balti, pe perioada Starii de Urgenta, transportul public in comun va fi gratuit

După ședința Comisiei Situației Excepționale de Marți, 24 Martie, premierul Ion Chicu a declarat că a fost emisă decizia prin care se sistează activitatea taxatorilor din troleibuze și autobuze din cauză că aceștia intră în contact nemijlocit și inevitabil cu absolut toți pasagerii.

„Pentru Municipiul Chișinău și Bălți, transportul public va funcționa fără prezența taxatorilor, ceea ce înseamnă că întreprinderile nu vor percepe bani de la pasageri. Introducem aceasta pentru a evita contactul taxatorilor cu pasagerii”, a declarat prim-ministrul Chicu.

Totodată, premierul a mai precizat că în transportul public numărul persoanelor va fi limitat la numărul de scaune existent. Pentru transpunerea în practică a acestei decizii, angajații forțelor de ordine o vor monitoriza prin prezența lor în fiecare stație.