Medicul stomatolog Manea Avram şi profesorul Dumitru Pop de la Departamentul de Ingineria Sistemelor Mecanice al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca au reuşit ca, printr-o colaborare care depăşeşte graniţele unei singure ştiinţe, să ajungă la o soluţie cerută de multă vreme de literatura de specialitate din domeniul medicinii dentare.

Lucrarea celor doi se numeşte «Implant dentar experimental care reproduce mobilitatea fiziologică a dinţilor» şi este rezultatul unei munci asidue care durează din 2011 şi va continua şi pe viitor. Cei doi cercetători au explicat că ideea nu este nouă şi că în lume au existat şi alte încercări de punere în practică a acestei idei, dar că nu se cunosc alte modele de implanturi cu mobilitate asemănătoare celei fiziologice care să fie valabile.

Avram Manea, care are 27 de ani, a fost preocupat încă de pe vremea cînd era student de o problemă specifică implantului dentar, pe care profesorii o semnalau în cadrul cursurilor. Practic, dintele natural are în jurul rădăcinii un spaţiu insesizabil de mic care este foarte important deoarece amortizează presiunea care apare în timpul mestecării alimentelor. Fără acest spaţiu, care este de ordinul micronilor, dintele s-ar putea distruge sau rupe mult mai uşor.

«Dinţii nu sînt prinşi în os. Între dinte şi os există un spaţiu de ordinul zecilor de microni în care el se mişcă şi este un aspect important pentru că, în acest fel, se amortizează forţele aplicate dinţilor, de diferite intensităţi. Noul implant protejează osul înconjurător prin amortizarea forţelor masticatorii, permite utilizarea dinţilor naturali şi implantelor ca stîlpi într-o lucrare protetică fixă comună», a explicat Avram Manea.

Medicul stomatolog a precizat că încă din şcoală a învăţat că implanturile dentare au acest neajuns că nu pot reproduce spaţiul acela natural care amortizează presiunea pe care omul o pune pe dinţi, prin mişcarea maxilarului şi a mandibulei. Lipsa acestei mobilităţi naturale este una dintre cauzele deteriorării implanturilor.

«Imaginaţi-vă că avem un stîlp introdus în beton şi asupra lui lucrează o forţă înclinată faţă de ax. Stîlpul tinde să se încovoaie sau să se rupă şi exercită apăsări asupra zonei în care este încastrat. Aşa se întîmplă şi cu acest implant. Dacă nu ar exista mobilitatea, s-ar deteriora osul», a explicat profesorul Dumitru Pop.

În plus, pentru că de la o vîrstă încolo oamenii pierd mai mult de un dinte, apare şi complicaţia alegerii tratamentului cel mai potrivit. Medicul a explicat că acolo unde există deja un implant, dacă între acesta şi un alt dinte trebuie executată o lucrare, apar probleme pentru că implantul este fix, iar dintele prezintă un anumit grad de mobilitate naturală.

«Ideea era că în literatura de specialitate se spune clar că nu este în regulă să pui o punte. Deci ai un dinte natural, un implant şi un spaţiu între ele, pe care să îl umpli, să pui o punte între ele două. Pentru că dintele fiind mobil şi implantul fiind fixat în os, apar probleme. Dacă avem un implant care se apropie de mobilitatea unui dinte, problema se rezolvă. Este vorba despre necesitatea obţinerii unei mobilităţi a implantului, ceea ce este mai bine pentru pacient», a spus medicul stomatolog.

Implantul inventat de cei doi clujeni este foarte asemănător ca aspect exterior şi ca realizare — fiind executat dintr-un aliaj specific de titan - dar are o altă structură interioară. Practic, prin utilizarea unei noi scheme, dar şi a unui material elastic, implantul capătă o mobilitate fiziologică.

«Mobilitatea se realizează prin introducerea între aşa numitul corp exterior şi corpul interior a unui material elastic care prin elasticitatea lui asigură posibilitatea dintelui de a se mişca longitudinal, prin comprimarea acestui material elastic, dar şi lateral», a explicat profesorul Dumitru Pop, cel care a pus în practică soluţia tehnică gîndită împreună cu medicul.

Un alt fapt interesant în colaborarea celor doi oameni de ştiinţă clujeni este faptul că îi desparte aproape o jumătate de secol de viaţă. Dacă Avram Manea este, la cei 27 de ani ai săi, medic rezident, Dumitru Pop are o vîrstă care, deşi compusă din aceleaşi cifre, este mult mai mare, respectiv 72 de ani.

Ei spun că secretului bunei lor colaborări şi înţelegeri, în pofida faptului că provin din domenii diferite şi că au vîrste diferite, constă în faptul că se cunosc de foarte mulţi ani, profesorul Dumitru Pop fiind un prieten de familie al părinţilor lui Avram Manea.

«Este o chestie interesantă că două persoane de vîrste diferite, de profesii diferite, pot să lucreze şi să ducă la îndeplinire un proiect important. Îl cunosc de cînd era foarte mic, pentru că tatăl lui mi-a fost student, a fost unul eminent, iar bunicul lui lucrase în Politehnică. În momentul cînd medicul a venit cu această idee şi tatăl lui m-a întrebat dacă pot să arunc un ochi - era iniţial vorba de un şurub, iar eu sînt la Facultatea de Mecanică şi lucrez cu şuruburi - am făcut-o. Aşa că toate acestea ne-au adus împreună», a povestit profesorul.

Cei doi au lucrat extrem de mult la invenţia lor, varianta finală a implantului fiind cea de-a şaptea. Implantul are un diametru care poate merge de la 3 pînă la 5,5 mm şi o lungime care poate fi de 8 pînă la 12 mm, în funcţie de mărimea cerută de fiziologia fiecărui pacient în parte.

Invenţia a fost înregistrată, brevetată şi chiar premiată, însă momentul punerii sale pe piaţă nu este atît de aproape. Ca în cazul oricărei soluţii destinate utilizării la scară largă de către oameni, mai trebuie realizate cercetări destul de costisitoare, care vor mai dura cîţiva ani de zile. Medicul Avram Manea se bazează în special pe granturile acordate pentru cercetare ştiinţifică pe care le-ar putea cîştiga, pentru a-şi duce misiunea la bun sfîrşit.

Sursa: realitatea.net