IGOR DODON: AVEM SEMNATE ACORDURI BILATERALE CU 14 TARI, PENTRU CA MOLDOVENII SA PRIMEASCA PENSII

Și în această săptămînă, președintele țării, Igor Dodon, este mai aproape de problemele cetățenilor țării, prin intermediul platformei online de comunicare ”Președintele răspunde”. În cadrul celei de-a 8-a ediții, șeful statului a vorbit despre cum se asigură pensia la persoanele care activează în afara țării, iar la bătrînețe vin acasă.

"Pentru aceasta se semnează acorduri bilaterale între Republica Moldova și țările unde se află moldovenii. Vreau să menționez că la această etapă sînt semnate astfel de acorduri cu mai multe țări.

Au fost semnate 14 acorduri bilaterale deja cu Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Turcia și Belarus. Cu aceste țări deja este semnat acordul, ceea ce înseamnă că în momentul cînd reveniți acasă și ați activat în țările respective legal, atunci se ia în calcul vechimea în muncă și pensia o primiți în Republica Moldova.

Cu celelalte țări acum sîntem în proces de negocieri. Cu Federația Rusă urmează să semnăm pe parcursul anului curent, iar cu Israel au avut loc trei runde de negocieri. Sperăm că în timpul apropiat vom semna și cu Israel", a menționat șeful statului în cadrul celei de-a 8-a ediții a emisiunii "Președintele Răspunde".

Sursa: a-tv.md