Cum să înţelegi că iubeşti pe cineva? Specialiştii în psihodramoterapie spun că dacă îl doreşti pe cineva cu insistenţă, asta e atracţie. Dacă îţi este interesant cu el, atunci e vorba de o bună prietenie. Eşti fascinat de tot ce face, înseamnă că îl respecţi. De regulă, dragostea e un compot din toate aceste ingrediente, însă, totuşi, mai este ceva care o deosebeşte – dorinţa de a împărţi. Aceiaşi doctori de suflete afirmă că atunci cînd într-o relaţie există tendinţa de a împărţi – bucuria, durerea, tristeţea, nenorocirea, banii, casa, masa, grijile, plăcerile, vacanţele, tăcerea, veselia – absolut orice ce ne determină existenţă, atunci aceasta are şanse să ţină mult.

Buneii unor cunoştinţe de-ale mele au sărbătorit nu demult 60 de ani trăiţi împreună. Anume că au sărbătorit, nu „au marcat” sau „consemnat”. Pentru că a fost o sărbătoare pentru ei. Strănepoata lor, căsătorită deja, cu copiii ei maricei, povesteşte cu o uşoară invidie: „Ştii, eu îmi pare că nici în perioada de miere nu am avut aşa relaţii cu soţul. Mai deunăzi, mămuca a adus primul castravete din grădină, l-a pitit şi l-a mîncat doar după ce a venit tătuca, tăindu-l în două. Ei nu mănîncă unul fără altul, nu se culcă, doar că el se trezeşte mereu mai devreme şi mereu face în aşa fel s-o mai lase un pic să doarmă, pentru că ei îi place mult somnul de dimineaţă. Au glumele, vorbele, semnele lor, pe care numai ei le înţeleg. Şi mereu le este interesant împreună. Cum au reuşit!? Cred c-o fi ultimii mohicani ai relaţiilor conjugale perfecte”.

Eu cred că nu-s ei nici un fel de mohicani. Nici ultimii şi nici primii. Asemenea exemplare au fost, sînt şi vor fi cît există omenirea pe pămînt. Şi le reuşeşte pentru că odată, doi au lansat un proiect comun pe care l-au implementat cu succes, deoarece au valorificat onest şi în timp util toate investiţiile.

Investiţiile de grijă, atenţie, încredere, fidelitate, vreme, puteri, dărnicie, tandreţe, gingăşie, toleranţă, sinceritate, bunătate şi extaz – anume în acestea şi constă valoarea unei relaţii. Ea are şanse doar dacă doi fac ceva de comun acord, crezînd unul în altul, susţinîndu-se reciproc, dorindu-se, iubindu-se pe ei, dar şi ceea ce fac şi creează împreună. Iar asemenea cazuri au devenit din păcate rarităţi pentru că am ajuns să credem mai mult în profit, în valoarea materială şi cea a plăcerilor.

În mare parte am ajuns superficiali şi fricoşi, pentru că ne temem să credem şi să ne ataşăm. Nu mai credem în dragoste şi prietenie pentru că la orice pas încurajăm lucruri de care ar trebui să ne fie ruşine – ticăloşenia, slugărnicia, curvăria şi făţărnicia.

S-a întămplat un fel de devalorizare a valorilor autentice. A devenit o normă să ne bîrfim pe la spate, să răbdăm tot porcul cu comportamentu-i specific pentru că are influenţă şi „poate rezolva probleme”. Partenerii de viaţă pot închide ochii la adulterele perechilor pentru că în urma acestora ar avea de cîştigat ceva. O tîrîtură îi poate spune celui căruia i-a jurat credinţă în faţa altarului că „îl/o iubeşte”, după care tăvălindu-se în aşternuturi străine să povestească cu haz detalii din căsnicie. Şi toate aceste specimene nu sînt afurisite şi dezaprobate de societate, dimpotrivă, prietenim pe Facebook, ieşim la o băută, stăm la o ţigară etc. Pentru că această lipsă de încredere a ieşit din zona privată şi ne-a cuprins pe toţi laolaltă. Nu ne mai interesează că stăm de vorbă cu o canalie, importantă e doar propria zonă de confort. Destul de dubios confort, aş zice.

Mă tem că dacă dăm voie să se răspîndească această stare de mîţă cu coada strînsă, ajungem să lăsăm posteriorul practic neprotejat. Iar asta deja devine riscant şi periculos. Fără să mai zic că mor toate şansele să mai auzim istorii cum primul castravete din grădină este pitit şi mîncat după ce e împărţit în două.

Lilia GRUBÎI