Germania vrea sa-i pună in carantina obligatorie pe toi cei veniti de peste hotare

Cabinetul de criză al Guvernului german pentru combaterea coronavirusului a recomandat instituirea carantinei obligatorii de 14 zile pentru toți cetăţenii reveniţi din străinătate, relatează agenţiile DPA şi AFP, potrivit agerpres. Măsura carantinei ar urma să se aplice începînd cu 10 Aprilie cetăţenilor germani reveniţi în ţară, precum şi rezidenţilor străini sau cetăţenilor statelor Uniunii Europene reveniţi în Germania. Decizia definitivă revine fiecăruia dintre cele 16 landuri germane. Nu se precizează dacă este vorba despre carantină instituţionalizată sau carantină la domiciliu.

Restricţii pentru cetăţenii altor state şi pentru rezidenţii străini stabiliţi în Germania sunt deja în vigoare în Germania de la jumătatea lunii Martie, de cînd este permisă intrarea în ţară numai în cazul acelor persoane care au ”un motiv întemeiat de a călători”, în această categorie intrînd şi cetăţenii statelor UE care tranzitează Germania în drumul către ţările lor.

Cabinetul de criză a luat în discuţie şi alte noi măsuri de combatere a epidemiei de coronavirus, precum şi măsuri de natură economică pentru a ajuta companiile afectate, cum ar fi garantarea de către Statul german a împrumuturilor de pînă la 800.000 de euro.

Potrivit website-ului worldometers.info, Germania a depăşit pragul de 100.000 de cazuri de COVID-19 confirmate, în timp ce numărul deceselor provocate de această boală a ajuns Luni la 1.584. Dar această ţară efectuează testări extinse pentru coronavirus şi nu se limitează la testarea cazurilor suspecte sau a celor mai grave.

Spre deosebire de Spania, Italia sau Franţa, Germania nu a decretat o izolare strictă a populaţiei, dar toate şcolile şi majoritatea magazinelor sunt închise, a fost interzisă prezenţa în spaţiul public a mai mult de două persoane împreună şi este încurajat lucrul de acasă.

Cancelarul Angela Merkel a declarat Vinerea trecută că ritmul de răspîndire a coronavirusului încetineşte uşor în Germania şi ultimele date dau ”puţină speranţă”, însă a avertizat că este prea devreme pentru a relaxa restricţiile impuse în vederea limitării epidemiei.

Potrivit directorului Institutului Robert Koch, Lothar Wieler, aceste măsuri încep să dea rezultate în Germania, întrucît ”rata de reproducere” a virusului pare să se stabilizeze şi o persoană infectează în medie doar o singură altă persoană, obiectivul fiind ca această rată să fie sub unu, deci o persoană să infecteze în medie mai puţin de o persoană, după ce în ultimele săptămîni o persoană infecta în medie alte 5-7.