FILAT: LEANCA, LAZAR, DRAGUTANU SI CANDU TREBUIE SA RASPUNDAIN FATA LEGII

Fostul premier Vlad Filat a fost astăzi audiat de Comisia de anchetă care investighează furtul miliardului. Iată ce le-a spus deputaților.

Iurie Leancă, Valeriu Lazăr, Dorin Drăguțanu și Andrian Candu poartă răspundere pentru toate inacțiunile juridice din 2013-2014. Declarația ar fi fost făcută de fostul prim-ministru Vlad Filat, în cadrul audierilor de astăzi. Despre aceasta a anunțat presa președintele comisiei de anchetă privind frauda bancară, Alexandru Slusari.

Deputatul „ACUM” spune că o informație importanță în derularea anchetei pe care au primit-o deputații de la Vlad Filat se referă la raportul Reidman. Fostul șef al Executivului a declarat că cele trei variante în urma cărora statul a pierdut controlul asupra BEM-ului, printre care și emisiile suplimentare, nu au fost discutate în cadrul comisiei. Mai mult, Filat susține că nu ar fi pledat pentru emisiile suplimentare și că Leancă, Lazăr, Drăguțanu și Candu ar trebuie să răspundă în fața legii pentru asta.

„Apare întrebarea firească, cum aceste trei variante, în special cea care ține de emisiile suplimentare, nu se regăsesc în redacția finală a raportului”, se întreabă Slusari.

Totodată, Vlad Filat a afirmat că nu ar fi știut că beneficiarul emisiilor suplimentare urma să devină Ilan Șor, afirmație în care Slusari nu crede.

”Dumnealui nu era prost. În această perioadă, iunie-septembrie 2013 era absolut clar cine e beneficiarul și cui îi aparțin aceste firme, cel puțin nominal”, a precizat Alexandru Slusari.

Președintele comisiei de anchetă mai spune că la etapa actuală nu există încă informația necesară care ar putea schimba mersul anchetei, dar că există încă niște întrebări la care Vlad Filat nu a adus informație suplimentară.

”Cine a procurat, în 2013 acțiunile de la Platon? A făcut acest lucru Șor sau în spate a stat Plahotniuc? De unde a luat Șor banii?”, se întreabă Slusari.

În cadrul audierii, Vlad Filat a declarat că „regretă foarte mult că în perioada anilor 2011-2012 nu a acționat pînă la capăt în situația cînd au avut loc atacuri rider, cînd în mod fraudulos au fost preluate acțiunile de la BEM. Atunci cînd gruparea Plahotniuc-Platon a intrat în posesia acestor acțiuni, cu ideea de a prelua cît mai rapid controlul asupra BEM-ului”, a adăugat Alexandru Slusari.

Acesta nu știe însă cît de sincere sînt regretele fostului premier, dar a luat act.

Sursa: sputnik.md