FEMINISMUL SI NOUA ORDINE MONDIALA (7)

VII. Bărbaţii buni nu se însoară cu femei uşoare

Acest intertitlu al autorul pare să nu aibă nimic ieşit din comun. Şi totuşi, observaţiile pe care le face şi sfaturile practice pe care le dă, formulate cu o francheţe exemplară, ar putea fi utile tinerelor care, în virtutea educaţiei defectuoase de care au avut parte, poate pînă în momentul de faţă nu s-au gîndit profund la o asemenea optică asupra vieţii.

„Farmecul unei femei este capitalul ei. Trebuie să îl investească cu înţelepciune şi să aibă grijă să nu îl irosească.

Aceasta presupune ca ea să îşi facă din căsătorie şi familie prioritatea principală. Altfel, instinctele sale de tandreţe şi materne vor fi frustrate, iar ea va sfîrşi singură şi nefericită.

Frumuseţea unei femei îi reflectă candoarea fizică şi spirituală. Bărbaţii consideră candoarea foarte atractivă; îi echilibrează emoţional şi spiritual. O femeie dură şi cinică nu este nici pe departe atrăgătoare pentru bărbaţi.

O femeie trebuie să îşi dăruiască fecioria bărbatului pe care îl va iubi şi cu care se va căsători. Gîndurile sale ar trebui să se centreze numai asupra lui şi a viitorilor săi copii. Ar trebui să se pregătească să fie vrednică a fi soţie şi mamă”.

De fapt, cine oare nu ştie aceste lucruri simple? Însă deşi sînt cunoscute de toată lumea, societatea de azi le determină pe fete să amîne la nesfîrşit povara unei familii şi a grijii pentru copii. Viaţa ca distracţie, ca aspiraţie spre o carieră strălucită împing mereu pe plan secund instinctul matern şi nevoia de a avea un cămin familial împlinit.

(va urma)

Iurie ROŞCA