Am văzut că există topuri cu tineri care au citit peste o sută de cărți timp de un an. Mă întreb, cît au reușit să asimileze din cele citite și cît de consistente, cît de dificile au fost, de fapt, lecturile.

Asta îmi amintește de concursurile de mîncare la viteză a hamburgerilor. Cînd burta nu mai înțelege de ce a înnebunit gura.

Deci chiar și în cele mai bune intenții reușim să ne autoamăgim. Creăm aparențe, fără a concentra profunzime.

Să impresionăm mai întîi. Să producem efect prin cantitate și varietate. Să o luăm înaintea celorlalți, să-i depășim. Ne este atît de proprie emulația, rîvna de a-i întrece pe alții, dorința să demonstrăm superioritate, poziție socială, să arătăm că am reușit în viață.

Priviți la părinții care vor să se afirme în contul copiilor, la diverse festivități: cît de preocupați sînt de cine și cum e îmbrăcat, cine și cum a recitat, cine și pe ce note învață. E mai mult decît grijă părintească, e întrecere între adulți.

Priviți la nunțile moldovenești. Priviți la porțile, gardurile și mașinile noastre. Priviți la dorința aproape a fiecărui moldovean de a deveni deputat, ministru sau președinte. Priviți la estrada actuală.

Emulația le este specifică tuturor popoarelor, numai că la noi rareori este urmată de performanță. Nu sîntem nemți. Nici chinezi. Nici evrei. Nu avem moștenirea lor filozofică și etnopsihologică. La noi e rar întîlnit sentimentul pe care Petru Creția îl numea „bucuria lucrului bine făcut”, acea bucurie de a face cu drag ceea ce faci, „de la un scaun pînă la un poem”.

Rîvna de a ne profila pozitiv cît mai grabnic ne împiedică să lucrăm temeinic, atunci cînd știm că rezultatul unei munci aprofundate nu va fi obținut în curînd și nu va crea o impresie de fațadă, nu-i va emoționa pe cei mulți.

La noi, cantitatea nu prea trece în calitate. Iar varietatea profesiilor și a formelor pe care le încercăm, adeseori de nevoie, nu ne permite să ne specializăm în mod eminent în una-două îndeletniciri.

Atunci cînd sînt multe lucruri care trebuie de făcut, nu faci niciunul cum trebuie. Goana după diplome, absolvirea cîtorva facultăți, ca și multitaskingul sînt o meteahnă a generației noastre. Meticulozitatea, migala, tendința de a atinge perfecțiunea într-un domeniu îngust, pe care să-l stăpînim cu desăvîrșire, nu ne sînt caracteristice în fond. Prea multă fușereală și neglijență în munca celor lăsați pe cont propriu. Prea puțin randament.

Nu că nu am avea oameni perfecționiști. Ei sînt, dar se pierd în masa generală a celor indiferenți, grăbiți, multilaterali și superficiali. Avem mulți experți, dar puțini specialiști.

Entelehia, înțeleasă de Aristotel ca imbold sau scop lăuntric spre desăvîrșire, e subdezvoltată în rîndurile noastre. Sîntem în criză de perfectibilitate. Dar, după cum vedem, nu fără ambiția emulației.

Dorian FURTUNĂ