E oficial: aceasta este virsta la care devenim plictisitori

Care e vîrstă perfectă? Pentru unii e cea din timpul anilor de facultate, pentru alţii e cea la care poţi să petreci un concediu liniştit alături de familie. 35 de ani pare a fi însă momentul la care lucrurile încep să se schimbe, atît la nivel personal cît şi la nivel profesional. 35 de ani nu e doar vîrstă la începem să nu mai fim percepuţi ca "tineri", potrivit unui studiu al Universităţii din Kent, dar este şi vîrstă la care devenim plictisitori. La 35 de ani începem şi să urîm slujbele pe care le avem, după cum concluzionează o cercetare bazată pe răspunsurile a peste 2.000 de angajaţi, realizată de compania Robert Half. La mijlocul celui de-al patrulea deceniu al vieţii creşte presiunea din partea familiei şi responsabilitatea, iar aceste lucruri aduc probleme atît acasă cît şi la serviciu.

În primul trimestru al acestui an, unul din şase angajaţi de peste 35 de ani s-au declarat nemulţumiţi de locul de muncă - de două ori mai mulţi decît cei cu vîrsta de sub 35 de ani, relevă aceeaşi cercetare a Robert Half. "Este o combinaţie între ideea de a avea o familie, dar în acelaşi timp de a-ţi construi o carieră şi de a-ţi asigura o stabilitate financiară", explică Ashley Whipman, director la Robert Half. Prin urmare, aceşti factori ne transformă în oameni simpli, cu o rutină bine definită - mai pe scurt, plictisitori. (Sursa: BBC)