DATORIILE GLOBALE AU ATINS LIMITE CATASTROFALE

Potrivit ultimelor date ale Băncii pentru Reglementări Internaţionale, valoarea globală a obligaţiunilor din lume a crescut pînă la 100 trilioane de dolari SUA la mijlocul anului trecut. Cele mai multe obligaţiuni au fost emise de către sectorul public, care include administraţiile regionale şi municipale. Aceasta nu surprinde pe nimeni, deoarece cheltuielile bugetare au crescut în mod simţitor în timpul şi după ultima criză financiară mondială. Conform statisticii Băncii pentru Reglementări Internaţionale, volumul hîrtiilor de valoare aflate în circulaţie în iunie, anul trecut, a constituit aproape 43 trilioane de dolari SUA, cu 80 procente mai mult decît cu 6 ani mai înainte.

Cea mai mare pondere din piaţa mondială a obligaţiunilor de stat revine obligaţiunilor trezoreriei federale a SUA, care reprezintă cel mai important instrument, cu cel mai înalt nivel de lichiditate pe piaţa globală de datorii. După datele Ministerului de Finanţe al SUA, în lume sînt tranzacţionate acţiuni ale trezoreriei federale în valoare de 12,5 trilioane de dolari SUA.

Datoriile de piaţă ale sectorului corporativ, fără a lua în calcul companiile financiare, au depăşit suma de 10 trilioane de dolari SUA. Economiştii Băncii pentru Reglementări Internaţionaleremarcă că emisiunile de obligaţii în cazul companiilor, altele decît cele financiare, au fost înlocuite de creditele tradiţionale bancare. Un anumit rol a jucat şi cererea investitorilor pentru obligaţiunile corporative mult mai rentabile pe fundalul veniturilor scăzute obţinute din hîrtiile de valoare ce aparţin sectorului public din SUA, Germania, Japonia şi alte state dezvoltate.

În ultimii şase ani, adică din iunie 2007 pînă la mijlocul anului trecut, piaţa mondială de acţiuni s-a devalorizat cu aproape 4 trilioane de dolari SUA, coborînd la nivelul de 53,8 trilioane dolari SUA, relatează Bloomberg. Cu alte cuvinte, la fiecare 100 dolari SUA de acţiuni de pe piaţa globală revine cîte 185 de dolari SUA cu titlul de obligaţiuni. Raportul Băncii pentru Reglementări Internaţionale arată că problema stagnării investiţiilor globale pe piaţa de datorii este determinată în primul rînd de reducerea de către bănci a amplasărilor de obligaţiuni pe pieţele internaţionale.

Criza globală financiară şi-a lăsat amprenta asupra portofoliului de investiţii transfrontaliere pe pieţele internaţionale ale datoriilor, concluzionează această sursă. Este un argument că criza financiară din 2007-2009 a stopat şi chiar poate a determinat o contractare a procesului de globalizare în plan financiar. În acest context, unul dintre conducătorii băncii Societe Generale a spus că instituţiile bancare îşi restrîng operaţiunile în ţările în care se află subsidiarele lor, ceea ce nu contribuie la creşterea economică.

Vlad LOGHIN

01.03.24 - 00:52
01.03.24 - 13:17
01.03.24 - 13:18
01.03.24 - 13:20
01.03.24 - 13:19
05.03.24 - 18:52
06.03.24 - 00:34
01.03.24 - 00:46
07.03.24 - 00:42
05.03.24 - 01:06
08.03.24 - 20:46
08.03.24 - 12:11
09.03.24 - 11:41
09.03.24 - 11:42
01.03.24 - 00:40