“O fetiţă de numai 4 ani a fost violată de către amicul mamei sale. Micuţa a suferit mai multe leziuni şi a decedat la scurt timp ca rezultat al unei hemoragii interne”. “Un bărbat a fost omorît de către fiii săi şi îngropat în propria grădină”. “O bătrînă a fost jefuită şi bătută de doi tineri în timp ce se întorcea de la poştă după ce a primit pensia” – sînt doar nişte titluri de ştiri. Informaţii care au fost cu titlu de ŞOCANT, stîrnind discuţii şi în transportul public. Aud în microbuz cum se revoltă o doamnă: “Ce mamă i-a făcut pe aceştia, ce au mîncat ei de mici că au crescut aşa cum au crescut”? Şi chiar, pune pe gînduri. Cînd se produce declinul ca dintr-un bebeluş drăguţ să înceapă a se forma bruta, canalia, nemernicul ?! Cînd se coace “eul” propriu-zis al copilului şi cum să sesizezi la timp momentul, şi poate fi schimbat ceva sau Lombrozo a avut dreptate şi „cel născut ucigaş va omorî cîndva”? Psihologii afirmă că toate se trag din copilărie şi doar complicate investigaţii sub carapace pot identifica „momentul X” cînd un anumit „ceva” a schimbat toată maşinăria, ce scoate situaţia de sub control.

Citeam într-o carte de specialitate că fiecare prunc este un potenţial, din care poţi lipi orice, din care poţi educa orice. Pentru ce? Evident pentru a păstra genul, specia, naţionalitatea, pentru a continua evoluţia într-un final. Personal nu cred într-o stare etico-morală incipientă a copilului. Totul e educabil sau cel puţin e pasibil de corectări serioase (nu mă refer aici la maladii genetice şi stări iniţiale, caracteristice copiilor de narcomani şi alcoolici, e altă temă şi alt domeniu). De aceea consider că copiii trebuie educaţi, făcuţi oameni. Astăzi copiii sînt educaţi de o societate de consumerism şi, din păcate, cu succes educaţi. Un fel de: binele trebuie să fie cu pumni, pentru a-şi putea revendica dreptul la şi mai bine. Cîndva, în pruncie, copilul avea jucăria lui pe care nu o împărţea cu nimeni, iar părinţii n-au intervenit în nici un fel. Or, aşa s-a creat o personalitate, care devenind mare se consideră în drept să aibă totul la cherem, chir şi ceea ce nu-i aparţine. Problemele de educaţie, pasiunea pentru muncă şi creativitate trebuie plasate la priorităţi odată cu laptele mamei, de turnat filme despre aceasta şi de scris în ziare, ca să dea roade.

Mulţi dintre noi se întreabă (exact ca şi doamna din microbuz) de unde s-a luat Napoleon, Hitler, Lomonosov ş.a. De ce au devenit cum au fost şi nu altminteri? Poate e o eroare că istoricii îi studiază din moment ce aceştia erau deja personalităţi formate şi nu din frageda copilărie (admit motivul obiectiv din lipsă de informaţie). Poate Hitler a fost bătut de mic de un adolescent-evreu sau avea obişnuinţa să rupă capul la pisici şi nimeni nu s-a găsit să-i rupă mîinile, permiţînd astfel dezvoltarea unui asemenea geniu al răului. Un preferat de-al meu, Mark Twain, are o povestire, unde este un episod despre Rai. Toată populaţia Paradisului a ieşit să întîlnească pe un mare conducător de oşti (tocmai ridicat la îngeri), care s-a dovedit a fi un cizmar. Eroul povestirii întreabă – „de ce-i Cizmar, parcă întîlneam un Comandant”, cu răspunsul „Armată nu s-a găsit pentru el, timpurile n-au fost acelea, dar dacă-ar fi fost vreun război pe vremea lui, atunci le-ar fi arătat el!” Moment foarte important pentru procesul de educaţie – nu distruge, găseşte izvorul şi sapă pînă nu dai de apă, descoperă talentul copilului şi dezvoltă-l – rezultatul va fi pe potrivă. Aşa, ca din oştean să crească oştean, iar din cizmar – cizmar şi nu diplomat.

Desigur, ar fi ceva de spus şi despre părinţi. Este ştiut că nu fiecare care cumpără pian este pianist. De ce atunci fiecare care a adus pe lume un copil să aibă dreptul să se numească părinte. Similar şi cu faptul că departe nu toţi cei care sînt angajaţii Ministerului Educaţiei au dreptul să fie atare. Şi e un mare păcat că victimele acestor supliniri de goluri devin copiii, rămaşi nepăstoriţi, nealtoiţi, nişte suflete rătăcite care au făcut, fac şi vor face în continuare subiect pentru rapoartele poliţiei.

 Lilia GRUBÎI