COMISARUL EUROPEAN PENTRU EXTINDERE ŠTEFAN FÜLE: "UNDE SE VA OPRI KREMLINUL: LA KIEV SAU POATE LA CHIŞINĂU, SAU POATE LA TBILISI?"

Comisarul European pentru Extindere şi Politică de Vecinătate şi-a exprimat opinia, pentru biroul rusesc al postului de radio „Europa Liberă”, cu privire la acţiunile ruşilor din Estul Ucrainei, precum şi despre propaganda Moscovei, care îi califică pe toţi pro-europenii din Ucraina "fascişti".

"Mă îngrijorează propaganda rusă, cînd un grup izolat de oameni prezintă imaginea la tot ceea ce se petrece în Ucraina de Est. Înainte de referendumul ilegal din Crimeea, am văzut două hărţi ale peninsulei – una cu simbolul fascist şi una cu drapelul rusesc. Îmi cer scuze, dar unde se va opri Kremlinul: la Kiev sau poate la Chişinău, sau poate la Tbilisi? Unde va fi sfîrşitul?", s-a întrebat retoric Štefan Füle.

"De la mine nu veţi auzi că din cauza acestor evenimente noi ne vom lua rămas bun de la politica noastră (în Europa de Est - n.r.). Noi nu vom recunoaşte sferele de influenţă în Europa, ca la începutul secolului XX, şi că există graniţe care nu pot fi trecute. Aşa ceva nu se mai poate întîmpla! Parteneriatul Estic este construit din ambiţia partenerilor noştri şi noi vom fi solidari cu ei şi-i vom ajuta să-şi îndeplinească ambiţiile", a spus Füle.

"Noi nu ne-am impus niciodată ideile noastre europene partenerilor noştri. Proiectul Parteneriatului Estic este o reacţie la dorinţa partenerilor noştri de a avea relaţii mai strînse cu UE. Noi avem şase parteneri şi fiecare are propria interpretare a ceea ce înseamnă asta. Indiferent de interpretări, noi suntem gată să-i ajutăm pe toţi", a mai spus comisarul pentru Extindere, adăugînd că dacă Rusia va continua să destabilizeze situaţia din Ucraina, va fi izolată şi mai mult.