Ziua este egală cu noaptea în orice loc de pe Pămînt, însă întîlnim două excepţii - în regiunile polare.

În emisfera nordică, echinocţiul de toamnă se produce în data de 23 septembrie. Unicele excepţii se întîlnesc în zonele polare. Si anume, în zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele va sta deasupra orizontului o perioadă de şase luni, pînă la echinocţiul de primăvară.

La latitudinile României, în zilele din apropierea acestei date, Soarele va culmina la amiază la o înălţime medie de 45 de grade, reprezentînd jumătatea distanţei unghiulare dintre zenit şi orizont.

Echinocţiul de toamnă se produce la ora 04 şi 54 de minute.

O dată cu producerea acestui fenomen astronomic, orele de lumină încep să scadă, pînă la solstiţiul de iarnă din data de 22 decembrie.

Facem precizarea că, de la an la an, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată din pricina faptului că anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De cînd a fost alcătuit calendarul gregorian, în 1582, echinocţiul de toamnă s-a produs la 21, 22, 23 şi 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.

Aşa cum am precizat anterior, există două astfel de fenomene: echinocţiul de primăvară şi cel de toamnă.

Echinocţiul de toamnă are loc cînd Soarele traversează Ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică, moment în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.

Cele două puncte de pe ecliptică, în care se află Soarele în momentul echinocţiului, se numesc puncte echinocţiale, fiind denumite punctul vernal şi, respectiv, punctul autumnal. Cuvîntul "echinocţiu" derivă din cuvîntul francez "équinoxe", care, la rîndul lui provine din latinescul "aequinoctium", format din "aequus" — "egal" şi "nox", "noctis" — "noapte".

În credinţa populară, echinocţiul de toamnă păstrează amintirea unui străvechi început de an, care este marcat de moartea şi renaşterea Zeiţei Mumă, de origine neolitică, peste care părinţii bisericii creştine au suprapus moartea, numită Adormirea şi naşterea Fecioarei Maria.

După aproape un ciclu lunar de la moartea Fecioarei, creştinii îi celebrează naşterea. Unele obiceiuri ale sărbătorii au fost preluate de următoarea sărbătoare din calendarul creştin. Este vorba despre Înălţarea Sfintei Cruci, din data de 14 septembrie.

La aceste sărbători se desfăşoară numeroase practici cultice, profilactice şi economice (observaţii astronomice şi pronosticuri meteorologice, culegerea plantelor de leac), potrivit etnologului Ion Ghinoiu.

Sursa: sputnik.md