A explodat Moldova, tărîm la vitalităţii vegetale şi poetice!

Urzica, regina neîcoronată a marginilor de drum, a incendiat cu clorofilă geografia ţării. Degrabă şi vişinii vor începe să arunce înnebuniţi pocale de aromă şi culoare în toate cele patru puncte cardinale.

Aşadar, E primăvară, iarăşi primăvară/Pe fiecare margini de făgaş/Îşi scot strămoşii degetele-afară/De ghiocei, de crini, de toporaşi... Emoţionantul vers-storcător de lacrimi al lui Virgil Carianopol, al naibii de frumos... în rochii înflorate pînă jos, este cîntat magistral de către Tudor Gheorghe. Totuşi, daţi-mi voie să fiu (uşor) iconoclast: toţi ghioceii, crinii şi toporaşii lumii adunaţi laolaltă nu fac nici cît un pumn de urzici!

Oameni buni şi trecători, e vremea să vă vitaminizaţi, să vă detoxifiaţi, să vă mineralizaţi organismul şi să declaraţi război asteniei de primăvară. Cu alte cuvinte, e timpul să profitaţi de efectele extraordinare ale urzicilor. În alternanţă cu domniciora Leurda Черемша, ele fac minuni terapeutice pe fiecare micron şi milimetru pătrat de suprafaţă umană. De asemenea, nimeni nu-i poate nega şi personalitatea, pe care uneori şi-o exprimă prin pişcături. După cum ar spune Albert Camus, “şi-a perfecţionat un stil propriu, caracterizat print-un ton ironic, autoironic şi polemic”.

Diclofenac Paracetamolovici Codeină, medic de profesie, îmi dă asigurări că urzica este un adevărat elixir pentru tubul digestiv, dar şi pentru intestine, datorită efectelor sale cicatrizante şi calmante, care refac ţesuturile distruse de procesele infecţioase ori de substanţele toxice din băuturi şi din alimente. Urzica se consumă ca atare (sub formă de salată), fiartă sau doar zeama plantei, care are şi rolul de a normaliza tranzitul intestinal. Sucul şi salata au însă efecte incredibile şi în bolile respiratorii, printre care şi astmul.

Literatul Buzdugan Fermecatov, care cu ani în urmă s-a aflat în relaţii epistolare cu scriitorul american Kurt Vonnegut, îmi mărturisea recent că amicul său transatlantic se lupta cu fumatul şi bronşita în felul următor: meticulos, făcea o cură toată primăvara, timp în care consuma un pahar cu suc de urzică de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

Potrivit lui Kurt, operaţia asta gastronomică se face dimineaţa, pe stomacul gol, pentru efect maxim. Abia peste vreo oră se bagă pe şoşeaua gîtului furaj grosier, adică haleu din cel obişnuit pentru noi: o felie de pîine cu untişor ornată cu icre negre, o aşchiuţă de jambon din alun(iţ)e de pe sînişorul unei femei nucleare sau mămăligă cu dulceaţă (care, cică, face puţa maladeaţă).

Ca şi leurda, urzica este mîncarea săracului. Socialmente vorbind, ea face parte din cohorta proletariatului. Cu alte cuvinte, este de stînga, cîntecul ei preferat fiind “Ş-aşa-mi vine cîte-un dor/S-o trag pe dreapta şi să mor”.

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureat Nobel, susţine că oamenii pot fi nativ de stînga sau de dreapta. Raţionalii sînt de dreapta, iar cei puternic afectivi, sentimentalii, sînt de stînga. Şi dădea un exemplu: el însuşi şi Gabriel Garcia Marquez. Întrebare: De ce? Răspuns: Pentru că au, ca şi urzica, personalitate.

La ora actuală în Moldova nu există, declarat, nici un scriitor de stînga. Pentru că acum nu e la modă, nu face bine la imagine să fii de stînga?; fiindcă tuturor temătorilor pînă şi de umbra lor le este frică de instanţa morală numită Gura tîrgului? Explicaţia este dezarmant de simplă: din cauză că nu au personalitate! Pentru că avînd cărţi, dar neavînd operă, aceştia se învîrt ridicol ca giruetele aflate la discreţia vînturilor politice.

Llosa a stat mulţi ani în anticamera Premiului Nobel (ca şi сehul Milan Kundera, argentinianul Jorje Louis Borjes, albanezul Ismail Kadare, slovenul Boris Pahor, sîrbul Milorad Pavic sau moldovenii Napoleon Cotetz, Grigore Vieru şi academicianul Nicolae Dabija ot Bişcotari, unii dintre aceştia mai avînd şi prostul obicei de a muri între timp). I se tot sugera, discret, să-şi schimbe viziunile, să îmbrăţişeze globalizanta, mirobolanta dreaptă – poate va obţine mai uşor Nobelul... Iar el, marele prozator de curaj şi caracter, le răspundea cam aşa “binevoitorilor” săi sfătuitori: Nu ştiu, e foarte greu să fii intelectual de dreapta. Poţi să fii intelectual de dreapta în sensul de fascist. Dar intelectual, care să facă elogiul capitalului şi marii burghezii, nu prea văd. Din start, un mare scriitor, un intelectual nu poate fi decît de partea celui oropsit. E de datoria gazetarului, scriitorului să ia apărarea celui slab.

Iar Dumnezeu, precum se ştie, e de partea celor săraci cu duhul (ca urzica). Săraci cu duhul nu sînt cei proşti; SCD (săraci cu duhul) sînt cei smeriţi şi cu inima zdrobită. Exact acum zece ani, un om de afaceri din Moldova mi se confesa jubilant într-o saună selectă cu de toate, inclusiv cu ochi de bou prăjit înclus la micul dejun: “Noi, adică eu şi neamul meu, nu mai sîntem mîncători de borş cu urzici!”. Nu produsese nimic în viaţa lui – nici măcar o cutie de chibrite, barem un cui de sicriu – dar avea o avere de milioane de euroi, făcută în temei prin înşelăciune şi evaziune fiscală.

Sărman emancipat nemîncător de borş cu urzici care, iată, de vreo cinci anişori face, acum, plajă la becul camerei de închisoare. Aţi auzit cumva ca vreun consumator de urzici sărac cu duhul să fi făcut vreodată puşcărie? Probabil, nu degeaba se spune că Cel mai bun somnifer pentru omul curat este perna.

De unde se arată că urzica, modesta şi umila Urzică regală a plaiurilor moldave, este folositoare la superlativ, sănătoasă tun şi nepuşcăriabilă în vecii vecilor.

Dinu MIHAIL