ARMATA NAŢIONALĂ VA ÎNCORPORA CIRCA 600 DE TINERI

Circa 600 de tineri vor fi încorporaţi, în perioada 16-17 aprilie curent, în unităţile militare ale Armatei Naţionale. Potrivit colonelului Sergiu Voinu, şef adjunct al Direcţiei personal din cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, pe 16 aprilie, la centrele militare teritoriale din toată ţara au fost încorporaţi 350 de tineri, alţi 250 de recruţi au fost încorpora;I pe 17 aprilie. Recruţii vor fi detaşaţi la centrele de instruire din garnizoanele Bălţi şi Cahul. Timp de cinci săptămîni, ei vor urma cursul de instruire militară iniţială. Ulterior, tinerii soldaţi vor depune jurămîntul de credinţă Patriei”, a specificat Voinu. Sursa citată a menţionat că în etapa a doua de încorporare, care va demara în luna iulie, vor fi recrutaţi 550 de tineri.