

Organele de drept din R. Moldova și cele din Federația Rusă au reușit să rețină zece cetățeni ai R. Moldova care făceau parte dintr-o grupare criminală responsabilă de atacuri armate și jafuri, începînd din anul 2014, î
25.01.17 - 16:26

În ședința de astăzi, Cabinetul de miniştri a decis alocarea mijloacelor financiare pentru achitarea compensațiilor persoanelor care au fost supuse represiunilor politice. În total vor fi achitaţi peste 2,45 milioane lei, pentru 16
25.01.17 - 15:42

Situația criminogenă din țară, riscurile existente şi acţiunile ce se impun pentru prevenirea acestora, au fost examinate, astăzi, în cadrul şedinței Consiliului național de coordonare a activităților de prevenire și combatere a cr
25.01.17 - 14:01

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, critică decizia de ieri a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit că șeful statului poate bloca o singură dată numirea unui ministru și, astfel, premierul poate veni a dou
25.01.17 - 11:26

Gogoaşe pe cap de locuitor
Citesc zilele acestea ceva cum ar fi: „În luna ianuarie, britanicii mint de îngheaţă apa. Cele mai multe minciuni sînt legate de banii cheltuiţi şi de cadourile primite
24.01.17 - 17:52

În imagine: Contemporanul nostru Eugen Doga, titanul valorilor cantabile. Foto: Ion V. Xenofontov, 26 decembrie 2016
Motto: „Eugen Doga este unul din «ultimii mohicani»ai pleiadei pe cale de dispariţie a marilor compozitori&r
24.01.17 - 19:54

Membrii Uniunii Avocaților din Republica Moldova critică inițiativa legislativă care le va permite deputaților să devină avocați fără examen. Ei spun că aceasta reprezintă intenția unui grup de parlamentari de a institui un regim special
24.01.17 - 17:09

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi preţuri plafon de comercializare a carburanţilor pentru perioada 25 ianuarie - 7 februarie. Astfel, un litru de benzină cu cifra octanică 95 se va scumpi, de mîine
24.01.17 - 13:29

Președintele Republicii Moldova poate refuza numirea unui candidat la funcția de ministru o singură dată, motivat, atunci cînd consideră că persoana nu corespunde cerințelor legale pentru a exercita funcția de ministru. Hotărîrea
24.01.17 - 12:36

Bundestag-ul German a decis, pe data de 21 mai 2015, ca foştii prizonieri sovietici de război să primească o prestaţie financiară simbolică de recunoaştere. Foştii soldaţi ai forţelor armate sovietice, care, în timpul celui de-al Doi
24.01.17 - 10:32

Crimă şi pedeapsă, dar cu socoteală
„Prin fapte bune e imposibil să ajungi celebru”, - cînta bătrîna Şapokleak în binecunoscutul film animat cu Ceburaşka şi Crocodilul Ghena. Să-mi spună acum cineva că baba n
23.01.17 - 18:30

De cînd m-am legat de drumuri și călătoresc mai mult decît alții…, pe lîngă impresii și poze adun diverse suvenire, dar cel mai important din cele fin păturite și trainic tipărite. Și așa se face că însoțit
23.01.17 - 18:27

Profesorul universitar Ion Sobor la 70 de ani
Profesorul universitar Ion Sobor este antrenat în ultimii ani în sistemul național de acreditare și atestare: în anul 2013, a fost numit prin Decret prezidențial membru al Comisiei de
23.01.17 - 18:21

La inițiativa Președintelui Republicii Moldova, dlui Igor Dodon, a fost convocată o ședință de lucru la tema „Semnificația marilor evenimente istorice întru consolidarea statalității Republicii Moldova”, transmite Servciul
23.01.17 - 16:42

Un cetăţean al Republicii Moldova, aflat în vizorul organelor de drept pentru activitate de mercenariat, a fost reţinut şi deferit organelor de ocrotire a normelor de drept naţionale, transmite Secţia relaţii publice a Procuraturii
23.01.17 - 15:05

Fostul președinte Nicolae Timofti are un nou birou. Cabinetul se află în clădirea Ministerului Agriculturii și deja a fost amenajat cu strictul necesar. Deocamdată însă fostul șef de stat nu i-a pășit pragul și nu se știe c&ici
23.01.17 - 12:48

Peste 80% din economia Republicii Moldova este una tenebră, iar cel mai mare procent de angajări nedeclarate se atestă în agricultură, construcții, comerț, domeniul hotelier și cel de agrement. Această situație o relevă un studiu care
23.01.17 - 08:22

Din luna martie se măresc drastic amenzile pentru șofatul în stare de ebrietate alcoolică, care vor ajunge pînă la 50 de mii de lei sau închisoare de pînă la 12 ani, transmite sputnik.md.
Începînd cu luna mart
23.01.17 - 08:08

Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a elaborat un proiect care prevede folosirea în scop de serviciu a automobilelor, calculatoarelor confiscate, dar și obținerea gratuită a armelor, drogurilor și substanțelor psihotrope, t
22.01.17 - 15:36

Banca de Economii, instituție aflată în proces de lichidare, anunță desfăşurarea, pe 7 februarie curent, a unei licitații cu strigare pentru vinderea a 26 de clădiri, terenuri și garaje care aparțin băncii.
Licitația va avea loc la
22.01.17 - 15:17












Memento
17.04.21 - 01:49
30.03.21 - 01:23
05.03.21 - 03:37
02.03.21 - 02:28
16.12.20 - 00:27
06.08.20 - 21:59
03.04.18 - 10:02
31.03.18 - 15:45
30.03.18 - 17:47
04.03.18 - 15:27
23.02.18 - 22:40
08.02.18 - 20:17
02.02.18 - 22:53
01.02.18 - 18:16
Videomai mult
22.05.25 - 15:57
14.05.25 - 18:26
08.05.25 - 20:08
07.05.25 - 19:50
30.04.25 - 15:47
24.04.25 - 16:32
23.04.25 - 17:52
Editoriale
13.04.21 - 01:39
19.03.21 - 01:52
18.03.21 - 19:58
15.03.21 - 00:55
12.03.21 - 01:57
Bloguri
Arhiva
Alege data
30.04.25 - 13:46
30.04.25 - 13:45
30.04.25 - 13:44
30.04.25 - 00:37
30.04.25 - 00:36